Bărbatul în vârstă de 40 de ani care a fost lovit de un autoturism în urma unei altercații s-a stins din viață pe un pat de spital.
Cristian Agache a lăsat în urmă trei copii care vor crește fără tată. El a murit la o clinică din Iași unde a fost transferat imediat după accidentul care a avut loc la începutul lunii, într-o sâmbătă seara.
A fost lovit de un tânăr de 23 de ani cu care se certase într-un bar. Disputa dintre cei doi a degenerat și a continuat inclusiv afară. Nervos din cale afară, tânărul Gabriel C. s-a urcat în mașina pe care o deținea, un Nissan Almera înmatriculat în Franța și se pare că intenționat l-a lovit violent pe Cristian Agache.
L-ar fi luat pe capotă și l-ar fi ridicat în aer, după care, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ar fi demarat în trombă. Omul lovit a fost găsit de câțiva localnici într-o baltă de sânge, inconștient.
Șoferul a luat mașina și a ascuns-o în curtea casei tatălui său, sub o grămadă de coceni, după care a dispărut.
S-a predat la aproximativ o săptămână distanță de la producerea accidentului rutier și în prezent este arestat preventiv.
El va fi cercetat penal pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și cel mai probabil omor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Sărbători pe patul de spital: Sute de botoșăneni internați la „Mavromati”
Oana Sava
May 01, 2024
Febra cumpărăturilor: Polițiștii locali au patrulat prin piață și au dat patru amenzi
Oana Sava
May 01, 2024
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024