Bărbatul a fost dus sub escortă de polițiști în Penitenciarul Botoșani după ce a fost condamnat pentru infracțiunea de conducere sub influența alcoolului, faptă săvârșită în stare de recidivă post-executorie.
Costel D., din Adâncata, a fost condamnat definitiv, de la Curtea de Apel Suceava, la 1 an și 2 luni de închisoare, după ce la prima instanță, Judecătoria Suceava, primise 1 an și 8 luni de detenție. Așadar, magistrații de la instanța superioară i-au admis apelul inculpatului și i-au mai redus din pedeapsă.
Polițiștii de la Secția Rurală Adâncata l-au ridicat pe condamnat de la domiciliu fără incidente, aducându-i la cunoștință mandatul și transportându-l direct la penitenciar, scrie Monitorul de Suceava.
Pe 1 ianuarie 2022, în jurul orei 21.45, bărbatul a condus un Opel Zafira pe drumurile publice iar pe DN 29A, în Adâncata, fiind oprit de un echipaj de poliție.
Cele două probe biologice recoltate la spital după oprirea în trafic au indicat o alcoolemie de peste 2,90 la mie, respectiv peste 2,70 g/l alcool pur în sânge.
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024