Estimările sumbre din ancheta epidemiologică derulată de autoritățile sanitare de la Botoșani prind contur și în realitate.
Spitalul Județean Mavromati s-a infectat de la primul pacient cu COVID-19 iar rezultatele încep să se vadă în numărul angajaților găsiți pozitiv și ale pacienților deopotrivă care se regăsesc și pe listele de decese transmise de Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP), la nivelul județului Botoșani, 231 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19.
Dintre acestea, 77 sunt cadre medicale, respectiv 14 medici, 40 asistenti medicali si 23 personal auxiliar. Până în prezent, 9 persoane au fost declarate vindecate.
Până astăzi, 15 aprilie, potrivit datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, pe teritoriul județului Botoșani se află în carantină instituționalizată 460 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
LUNI: Trafic restricționat în centrul orașului – MESAJ pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Lidera AUR: Noi vom câștiga Primăria, cu gândul acesta ne trezim în fiecare zi – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Iftime, de lângă Flutur: Dumnezeu o să ne ajute după măsura și după priceperile noastre – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024