Alți 20 de botoşăneni se pregătesc să participe la misiuni alături de echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în cadrul proiectului naţional “Salvator din pasiune”.
Aceștia se alătură celor 36 de voluntari care participă deja la acțiunile de intervenție, împreună cu pompierii botoșăneni, se arată într-un comunicat de presă.
Derulat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă începând cu luna mai a anului trecut, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.
Astfel, în perioada 20 – 23 noiembrie, la sediul I.S.U. Botoşani se desfăşură cursurile introductive privind structura, misiunile şi atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.
În perioada 24 – 28 noiembrie, voluntarii vor parcurge noţiunile de prim ajutor de bază susţinute, cu profesionalism, de către formatorii din cadrul inspectoratului în aşa fel încât, la finalul cursurilor să fie în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat pentru a fi angrenaţi în diverse acţiuni de intervenţie, ajutor umanitar şi popularizare a mesajului preventiv.
Cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani, voluntarii botoşăneni provin din toate categoriile socio-profesionale (elevi, studenţi, ingineri, etc.), fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii şi intervenţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă.
"Le dorim mult succes, îi susţinem şi suntem convinşi că efortul concertat, implicarea şi colaborarea cu societatea civilă reprezintă elementele esenţiale în consolidarea gradului de rezilienţă la nivelul comunităţilor. " se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024