Reportaj
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 

Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 

20 de kilometri în 90 de minute pe celebrul DN 1 


Astfel că oarecum nedrept a fost uitată vestita Valea Prahovei, care ar merita mai multă atenție decât veșnic repetata știre cu aglomerația de pe DN 1, de parcă ar fi singurul drum din țara asta în care se circulă bară la bară. Sigur, pe celelalte nu prea ajung șmecherii din capitală și nici jurnaliștii de pe acolo, așa că obosesc o Românie întreagă cu ce îi doare pe ei mai tare. 


Pe de altă parte, tot ceea ce se întâmplă pe cei 44 de kilometri de la Brașov la Sinaia reprezintă chintesența impotenței Statului Român de a construi autostrăzi sau măcar drumuri expres cel puțin în zonele cele mai frecventate din România și care produc cele mai mare venituri din turism. 

 

coada sinaia dn 1


De la Predeal la Sinaia, într-o banală după-amiază de joi, am făcut o oră și jumătate. 20 de kilometri! Am avut și câte 10 minute în care pur și simplu roțile mașinii nu s-au învârtit. Ce mai, ai timp să îți cunoști participanții la trafic, legi prietenii cu ceilalți șoferi, mănânci și cina, ai timp de toate. Șoseaua asta a ajuns un fel de Facebook offline, oamenii coboară din automobile, înjură împreună Guvernul, se enervează, mai trag o țigară, nevestele își bat copiii care vor să iasă și ei pe afară. O minunăție. 


Ai timp să te holbezi la toate reclamele de prin jur și uite așa vezi că la Bușteni poți lua masa la restaurant ”Auster” și că firma Colosseum Invest (chiar are sigla de la Colosseo, cum îi spun italienii) își prezintă ofertele unde credeți? Pe Titirez.ro 

 

restaurant busteni

panou publicitar

 

”Nesimțirea nu este degradabilă”


Și în tot acest peisaj de nesimțire absolută a Statului Român față de contribuabili cine credeți că are tupeu să vorbească tocmai de ”nesimțire”? Fix CNAIR - Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, adică unitatea statului responsabilă de construcția și dezvoltarea rețelei de drumuri. Ia uitați ce frumos se prezintă pe site-ul lor: “CNAIR SA – companie de ordin strategic, fiind parte activă în dezvoltarea economico-socială a țării, care participă la consolidarea unui sistem național de transport echilibrat și modern, adaptată cerințelor unui management performant”.


Ei bine, compania care ar fi trebuit să rezolve problema blocajului rutier de pe Valea Prahovei este foarte preocupată de curățenie. Așa că apare pe un panou publicitar cu #TraseudeBunSimțTuristic și mesajul ”Nesimțirea nu este degradabilă”. Cât de lipsit de bun simț trebuie să fii ca să ai îndrăzneala de a amplasa asemenea reclame unor oameni care trebuie să suporte de vreo trei decenii bătaia de joc de pe acest drum și tu de atunci să nu fii în stare nici măcar să mai adaugi o bandă la șoseaua asta amărâtă? 

 

cnair dn 1

 


Mortul de la București e Briliant la Sinaia


Lihnit după atâta stat pe șosea (că mers e cam mult spus pentru deplasarea asta proprie melcului) mergi și tu într-un restaurant la Sinaia să îți astâmperi foamea. Ei, aici să vezi spectacol! După minute bune de așteptat la masă încep să mă întreb dacă n-am devenit cumva transparent, că nu mă bagă vreun chelner în seamă. Ridic și eu mâna ca orice român care ”are o vorbă” cu ospătarul. Degeaba... Toți chelnerii sunt în partea cealaltă a terasei, unii au o poziție din categoria ”capul plecat sabia nu-l taie”. Când în sfârșit prind și eu unghiul potrivit îmi frec instantaneu ochii și înțeleg ce se întâmplă de fac toți sluj la aceeași masă. La vreo 20 de metri de mine Florin Salam e în carne și oase. Mă rog, în tricou, pantaloni scurți, șlapi în picioare (am vrut să spun ”încălțat”, dar mi se pare prea pretențios cuvântul când vine vorba de șlapi) și șapcă întoarsă pe cap. Mortul de la București e cât se poate de viu la Sinaia. Gesticulează, vorbește, se învârte, e plin de vervă. La un moment dat chiar își ia fața aia afectată din așa-zisele clipuri de la posturile cu manele încât mă cuprinde spaima că începe să se producă: 

 

Urmează cea mai specială melodie
Pentru toți barosanii României
De la al vostru Florin Salam
Mai nou Briliantu' României


Pentru toți magnații
Care știu să-și facă viața
Respect maxim pentru ei!
Una, două, trei


Voi oameni bogați
Hai să vă distrați
Hai să vă distrați
Of, ah lele, ah lelele


Să cheltuim banii, banii, banii
Fiindcă ne trec anii, anii, anii.

 

O masă unică 


Dar trec bine peste cumpăna asta. Omul e pe modul ”haleală cât încape” seara asta. Sunt el cu nevasta și un copil, plus alt cuplu cu un copil. Remarc că prietenul lui mănâncă tot cu șapca întoarsă pe cap. O fi o marcă înregistrată a maneliștilor. Nu-i destul că ospătarii aproape că au uitat că mai există oameni și pe la alte mese, nevastă-sa mai vine și la bar pentru niște indicații. Copiii au început să facă un soi de cros prin restaurant, ce mai, e casa lor. Când mă apucă nervii și dau să plec află în sfârșit și un chelner că mai suntem și alți oameni flămânzi pe la terasă. Îmi ia comanda, iar eu rămân să mă desfăt cu circul din față. Slugărnicia a ajuns la faza în care manelistului i se prelungește la propriu masa, au mai adus ei de pe undeva încă o măsuță și au adăugat-o celei zidite acolo. Inutil să vă mai spun că absolut nimeni din restaurant nu mai beneficiază de o asemenea favoare. Niște ”săraki”.

 

Bacșiș? Of of of și aoleu


Mai trec minute bune până când ospătarul revine. Dar nu cu masa... ”Trebuie să vă dau o veste proastă”. Mă gândesc că ne dau afară din restaurant, o fi fost rezervat pentru ” Briliantu' României” și cum noi nu facem parte din ”barosanii României” îl deranjăm că respirăm la vreo 20 de metri de el. Dar vestea proastă era că ”nu mai avem borș de pește, au fost foarte multe comenzi astăzi”. Da cred și eu, doar aici e ”Pentru toți magnații / Care știu să-și facă viața”. E deja noapte când ”Parizer” termină ospățul și se revarsă pe trotuar. Nu înainte de momentul culminant, în care cu mimica aia de-o vedeți pe la refrenele cu ”of of of” și ”aoleu” împarte bacșișul cu gesturi largi, explicații, face tot felul de cercuri prin aer, se învârt ochii ălora ca la bâlci. 


Îmi amintesc că acum vreo trei ani în același restaurant am văzut-o pe Maia Morgenstern. Aștepta femeia să o bage un chelner în seamă... Na, dacă nu s-a apucat de cântat manele și a jucat în filme de Hollywood, uite că... ”că trece viața /Ragadaga da”. 

 

florin salam sinaia

 

Coleg cu ”Balenciaga” 


Așa că îmi pun speranțele în micul dejun de la hotel, de a doua zi. Doar că ”a doua zi” am intrat în weekend și în restaurant este o mișcare browniană. ”Miticii” au dat năvală în restaurant, găsești mâncare, dar greu prinzi o masă liberă. Încă de dimineață curg brandurile din ei, cu figurile aferente, ca pe la Milano și Paris. În toată vâltoarea asta aproape că mă izbesc de un domn cu tricou Balenciaga. Recunosc, nu m-am abținut. Un ”search” rapid pe Google și primul rezultat: 650 de euro. Dar omul îmi este cunoscut, îmi vine să-l salut, știți voi senzația aceea în care cunoști pe cineva dar nu știi de unde să-l iei. Și dintr-o dată PAC! E fostul președinte al Consiliului Județean Ilfov, l-am văzut de o mulțime de ori pe la televizor, a fost și pe la Botoșani, chiar îmi amintesc cum la conferințele de presă alterna răspunsurile cu mâncatul bananelor. (Raluca Turcan e cu strugurii, apropos). Omul a mai fost și parlamentar, după atâția ani de muncă în slujba alegătorilor este firesc să îmbrace tricouri de 650 de euro, ce vreți, să își ia haine din bazar ca toți săracii ăia cărora politicienii le tot cer votul?   

 

balenciaga

 

Jacuzzi ”confiscat” de patru țânci


Încărcat cu sentimente înălțătoare de la micul dejun cobor la centrul SPA al hotelului. Și îmi aștept rândul la jacuzzi că eu nu-s bucureștean să-mi permit să mă bag peste alte familii. Trece o oră, trec două, trec trei, trei patru și nu-mi mai vine rândul. De fapt, de vreo câteva ore jacuzziul de afară a fost ”confiscat” de patru băieți cam de ciclul primar. Se aruncă în el de lângă afișul cu ”săritul interzis”, țipă, aleargă, stropesc oamenii care trec prin apropiere. Unii și-au luat chiar și ochelari subacvatici, ce mai, sunt ca în baia de acasă. Totul sub ochii blajini a două mame care flecăresc fără încetare și sudează țigările. Ce ”fumatul interzis”?. Hai mă lași... Dacă are cumva vreun turist inconștiența de a intra în jacuzzi peste cei patru țânci fac ei în așa fel încât să-ți scurtezi șederea pe acolo. Într-un târziu o blondă trecută de prima tinerețe și care se luptă cu a doua își ia inima în dinți: ”ia mai ieșiți afară, că asta nu e să se joace copiii!”. Și se bagă în jacuzzi. Foarte afectate mămicile... După vreo parte ore în care plozii și-au făcut de cap îngaimă ceva de genul: ”hai ieșiți afară”. 

 

jacuzzi sinaia


Jacuzziul pornește cu ajutor din Sri Lanka. Sau din India. Sau din Filipine


Mai sunt pe afară două jacuzzi. Doar că unul n-are apă, iar celălalt nu pornește. Așa că a doua zi aproape că fug de la micul dejun, poate-poate prind și eu câteva minute în jacuzzi. Ei da! Să vezi schemă! Mămicile grijulii au coborât cu noaptea în cap și și-au lăsat prosoapele pe șezlonguri. Abia după aceea au plecat la masă, însă când s-au întors totul era pregătit ca și cum erau acolo de când se crăpa de ziuă. Mă apucă nervii, așa că merg la recepționerul de la centrul SPA să îi spun de celălalt jacuzzi, care are apă, poate totuși îl pornește. Greu cu limba română, băiatul e de prin Sri Lanka sau India sau Filipine, mă rog, de prin partea aceea a Asiei. Așa că îi explic în ”romgleză” cum stă treaba.

 

Vine și apasă pe butoane (de parcă eu aș fi apăsat telecomanda de la televizor, nu butoanele de la jacuzzi), după care pleacă la subsol. După câteva minute de emoții intense apa începe să bolborosească. În sfârșit... Dar eu nu pot sta cu orele, că așa-s moldovenii, uneori parcă au prea mult bun simț și ies repejor. Ei bine, cine credeți că a dat năvală? Exact ăia patru țânci de ieri, care astăzi au parte de adversari de temut în jacuzziul principal: o blondă cu buze cucerite de acid hialuronic și un băiețaș care bea bere după bere mai ceva ca în reclame. Și trece o oră, trec două... O franțuzoaică nu mai rezistă, trântește prosopul și dă să plece în cameră. Bărbatu-său aleargă după ea și o oprește. Îi șoptește ceva la urehe, n-am idee ce i-a putut promite, dar o convinge să mai aștepte amândoi pe un șezlong, că sunt mulți dintr-ăștia cu lăsatul prosoapelor și plecatul prin alte părți, așa că locurile se împuținează.

 

”Dacă nu arunci gunoaie pe jos, poate ajungi în Rai”


Dar pe mine nu mă convinge nimeni și decât să mă apuce iar nervii mai bine plec. Unde? Prin stațiune, așa la pas, pentru că în felul acesta cunoști mai bine un oraș în care salubrizarea este o ironie. Nu, să nu vă gândiți că e mizerie. Dimpotrivă, operatorii ecologici curăță inclusiv spațiile dintre borduri și pavele, doar că mesajele amenințătoare ale Primăriei Sinaia ar merita o înregistrare la OSIM. ”Dacă nu arunci gunoaie pe jos, poate ajungi în Rai”. Eiiii? Deci ori amendă, ori în rai. Bine măcar că ”prin grija primarului Vlad Oprea”, așa cum apare pe o mulțime de chestii de prin oraș, nu sunt trimiși direct în iad cei care aruncă gunoiul. După care vine partea mai puțin metaforică: ”Aruncarea la întâmplare sau depozitarea gunoaielor pe domeniul public se amendează conform HCL 145/2008 cu suma cuprinse între 300 și 700 de lei”. Păi nu puteați să o spuneți direct așa? Bine, dacă v-a căzut prea greu ironia cu raiul, să știți că există și varianta: ”Sinaia e minunată fără gunoaie. Te rugăm să păstrezi CURĂȚEANIA!”.

 

gunoi sinaia

 

salubrizare sinaia

salubrizare sinaia

 


După alți câțiva pași dau peste fast-food non-stop ”La Puiu”. Și văd că brandurile de dimineață au făcut coadă la ”mâncarea din plastic”. E singurul loc din stațiune unde văd oameni care stau la rând. Păi nu avea dreptate „Cârnăcior” al nostru?... Ce Sinaia...

 

”Hai în vacanțe
Pe la Saint Tropez
Prin America și prin Africa
Că trece viața
Ragadaga da


Hai în vacanțe
Pe la Saint Tropez
Ia și nevasta, da ia și amanta
Că-i frumoasă viața”.


 

fastfood sinaia

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Mini-vacanța de Rusalii s-a lăsat la Botoșani cu mici și plajă la pătură – FOTOGALERIE

 

REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
Fantastica disecție a unei mici secvențe din realitatea autohtonă !Felicitări pentru articol !!!
29 august 2022, 11:53
Trist dar adevărat!
27 august 2022, 20:40
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
La mare, am luat struguri de pe marginea drumului. M-am lăsat păcălit. M-am lăsat păcălit. Știam că mă păcălește” Vasile Trofinov, șeful Serviciului Județean de Metrologie Legală (SJML) Botoșani.& ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9745 lei
USD
Dolarul SUA
4.7430 lei
CHF
Francul elveţian
5.1499 lei
GBP
Lira sterlină
5.7323 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1651 lei
XAU
Gramul de aur
278.5272 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2589 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2860 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9934 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4556 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2033 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6670 lei
Vremea
astăzi
Botosani
24.2 o C
Dorohoi
24.4 o C
Bucecea
22.5 o C
Darabani
22.4 o C
Saveni
25.1 o C
Ştefăneşti
23.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.