Reportaj
Povestea unui „chiabur” care-a lăsat moștenire un sat, pământ cât vezi cu ochii și… o vioară – GALERIE FOTO

Pe o uliță lăturalnică, chiar înainte să intri în fostul sat Liveni, la stânga, un copil aleargă desculț și praful îi acoperă picioarele până la genunchi. Lasă în urma lui o dâră înecăcioasă și pe taică-su care încearcă să îl prindă. Râde zgomotos, dar nu se oprește din goana lui, căci știe că acasă, după sobă, îl așteaptă un dar de la tatăl său. Intră în casă tam-nisam și, cu o bucurie care îi vine din adâncul vintrei, desface cutia de lemn. O vioară cu trei coarde. Prima vioară pe care George Enescu o primește, la doar 4 ani, și pe care o aruncă în foc.

O vioară de jucărie

L-a supărat tare pe micuțul care avea să devină cel mai mare compozitor al României, că tatăl său nu l-a luat în serios și nu i-a dăruit o vioară adevărată. George Enescu nu a fost un copil obișnuit, însă în satul în care s-a născut, aproape nimeni nu mai poate povesti, măcar din auzite, cine a fost copilul năzdrăvan care alerga desculț în goana după prima vioară.
În satul care acum îi poartă numele – Liveni, în anul 1881, când se năștea Enescu – ar mai vorbi cineva despre el, dar nu mai are cine. Satul a îmbătrânit, casele se apleacă spre pământ, ca niște bătrâni care își îndoaie spatele. Din loc în loc, se mai zărește de sub vreo poartă, o căciulă de miel sau un batic cu flori. Bătrânii se pitesc și pândesc ulița.

Coronița de la Enescu

Pe indicatorul cu „George Enescu”, primul semn că intri în sat, pare că s-a jucat un copil cu carioca neagră și i-a scăpat câteva litere, în timp ce pe celelalte le-a scrijelit stângaci.

La prima casă care străjuiește în sat, stă tanti Elena Farcaș, trecută de 70 de ani. Când se trezește în fiecare dimineață și coboară spre fântâna ei din curte să scoată apă, dă cu ochii de moșia lui Enescu.
Pământul compozitorului se întinde până aproape de Arborea, satul vecin, și tanti Elena povestește ce a făcut Enescu atunci când a fost ultima dată acasă:
„Părinții mei îmi spuneau că atunci avea foarte mulți bani, când a venit ultima dată aici, vreau să spun. Eu aveam vreo doi ani. Și toți care au venit la el la «curte», cum se spunea atunci, să îl vadă, au primit bani de la el. Atunci a lăsat vorbă ca moșia aceea care se vede că se întinde până hăăăăt-încolo, spre Arborea – femeia arată spre o bucată de pământ arat, lung până spre pădurea din spate și lat cât cuprinde vederea – să o împartă la țărani, nu i-au luat comuniștii pământul. El avea un om aici care era vătaf și, cum atunci era lume mai multă, că acum e satul gol, au lucrat mulți pentru el. Casele sunt pustii de-a rândul, valea aceea de acolo, era casă lângă casă, cine nu știe, zice că nici n-a fost, lumea a tot murit, oameni n-au mai venit”.
Femeia își trage baticul de pe ochi și își varsă năduful. Era un sat tare frumos și plin de viață, când era în clasa a III-a, a primit coroniță de la Enescu, că așa a lăsat el vorbă înainte să moară, să pună acoperiș nou școlii și să premieze toți elevii cuminți și buni la învățătură. Tanti Elena a fost unul dintre ei.

„El a fost chiabur”

Muzeul „George Enescu”, casa în care el s-a născut, e cea mai nouă din sat. În rest, cât vezi cu ochii, de-a stânga și de-a dreapta ulițelor, sunt case prăpădite, din loc în loc, se mai vede fum ieșind din horn. Cu poarta larg deschisă, tanti Saveta își scoate păsările în drum. Mijește ochii ca să caute puii de gâscă, doar-doar nu s-or pierde. Vizavi de casa ei, e casa lui Costache Berbinschi, cel care a avut în grijă moșia lui Enescu. „Dar a murit și el, și femeia lui… El a îngrijit de pământul lui Enescu, care a fost chiabur, moșier, a avut mulți bani și a dat la toți”, povestește bătrâna.
Tanti Saveta a învățat despre compozitorul care s-a născut mai la deal de casa ei, chiar la școală. „A trecut timpul, s-a dus viața, aici este cam puțină lume, au murit mulți, casele se dărâmă, toate trebuie îngrijite, unse, dar cine să le facă?”. Nepoții ei s-au strâns la Suceava și vin rar să o vadă. „Huuuuși!”, strigă bătrâna, aruncând cu o mână de iarbă în gâștele care ies în drum. Se ridică și cu un băț începe să le conducă în curte. Închide poarta după ea și se mai uită o dată în urmă.


Ultima casă din sat

Nu este om din „George Enescu” care să nu scape un oftat când se gândește la vremurile apuse. Fiecare a strâns în tolba cu amintiri povești spuse de bunici sau de părinții bunicilor. Toate se învârt în jurul compozitorului, toate duc la el. ’Nea Constantin are 61 de ani, și în școală nici nu i s-a pomenit de Enescu. „Știu eu, așa, că m-am născut aici și am mai auzit, de la bunici, de pe la alții. Noi aici suntem cam singuri, eu încerc să-mi vând casa de cinci ani, dar nu o mai cumpără nimeni, iarna abia poți să ajungi în sat, cu drumurile astea”, povestește cu necaz bărbatul. Și el, ca aproape toți cei care au moștenire pe aceste pământuri, a trăit să-și vadă copiii plecând departe și se mai uită cu dor peste gard.



Gard pe care scrie „Casă de vânzare” de atâția ani, dar parcă tot ce mai vor oamenii să cumpere prin părțile acestea de locuri, este timp. Timp care aleargă desculț, ș praful îi acoperă picioarele până la genunchi…
CITEȘTE:
 FOTOREPORTAJ Casa în care a dirijat Enescu începe să prindă contur: Îi vom reda grandoarea de altădată - GALERIE FOTO & VIDEO
[[galerie-foto]]

 

O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni
15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
Omul – spectacol: peste 1.000 de show-uri de la Botoşani şi până la Venezia, din comunism şi până în mileniul 3 cu cei mai mari artiști ai României
Spre sfârşitul anilor ’80 făcea cursuri la Şcoala Populară de Arte. Aşa l-a cunoscut pe Ion Ilie, pe atunci director al Filarmonicii de Stat Botoşani, care observându-i ideile de spectacole şi simţindu-i înclinaţia spre impresariat i-a propus să vină pe acest post la prestigioasa instituţie de cultură.
Afaceri cu cerul! Preotul faianțar - electrician care a ridicat o casă nouă unei familii rămasă fără acoperiș deasupra capului - VIDEO & GALERIE FOTO
O poveste emoționată vine de la capătul județului. În comuna Călărași o familie a rămas fără casă în primăvara acestui an din cauza unu incendiu.
Aventură la spălătoria care-ți curăță mașina până te apucă nervii: ori interior, ori exterior că-i greu amândouă
S-a încălzit brusc, de la zăpadă am trecut repejor la ”mâneci scurte”, așa că merg și eu ca tot omul să schimb anvelopele. Și zic apoi, ”hai să o și spăl”. Gravă eroare!
REPORTAJ în România nimănui și copiii sacrificați ai județului: Două fete care vor să învețe, retrase de mamă de la școală – GALERIE FOTO
La fix 40 de kilometri distanță de municipiul Botoșani se află comuna Cordăreni. Undeva dincolo de Dorohoi, drumul cu mașina este unul anevoios, nu din cauza a cine știe ce obstacole, ci doar a gropilor care fac distanța până acolo să fie parcursă în mai bine de o oră.
Paradisul din orașul mort
Oamenii curg valuri pe poarta fabricii, iar într-o parcare imensă zeci de autocare şi microbuze îi aşteaptă să îi ducă acasă. Pare o scenă desprinsă de pe fostele platforme industriale comuniste, când la ora schimburilor totul era un furnicar, muncitorii abia aveau loc să treacă unul de celălalt, iar autobuzele aveau călători şi pe scări. Doar că aici tabloul este totuşi diferit.
REPORTAJ: Cel mai frumos moment pe Bulevardul Mihai Eminescu, câinele Basil adus la Botoșani pentru un băiat – GALERIE FOTO & VIDEO
Ceea ce s-a petrecut joi dimineață pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani a fost un moment plin de emoție și o lecție dureroasă de viață, deopotrivă.
Un articol f.frumos,scris de un adevarat profesionist. Citind uneori ziarele de Botosani,am citit si acest articol,care mi-a trezit fiorii copilariei mele,sunt nascuta in satul Liveni,am copilarit,apoi am ajuns in Bucuresti,dupa terminarea studiilor. De satul natal imi voi aduce aminte cu mare dragoste,de aici a plecat cel mai mare compozitor si rapsod roman Ge-Enescu.intradevar satul este imbatranit,putini locuitori au mai ramas,majoritatea sunt din cei carora nu prea le-a placut cartea dar,la scoala am invatat de marele muzician,am avut un dascal in sat care era un impatimit al muzici Enesciene, si acum stiu sa fredonez Rapsodia Romana scrisa de Enescu. Satul este asa uitat si datorita autoritalor locale,care nu i-au mai interesat de aceasta zona. Nu numai drumurile,sunt proaste ,si totul e in paragina.exista o primarita imbatranita si ea,care o intereseaza altceva. Pacat de zona,am vizitat si casa lui Enescu din Sinaia,apoi mormantul din Paris,dar mai mult stiu strainii de Enescu,satenii care sunt ,isi duc zilele de azi pe maine,vorbesc cu mare durere,pt.ca unchil meu acel Costache Berbinschi,a fost arendasul mosiei Enescu, care la randul lui mai are doi nepoti Berbinschi,oamenii de vaza din zona ,de ce nu ati filamat si casele frumoase care sunt,oameni gospodari,ati fotofrafiat case ale caror stapani se odihnesc la cimitir.De ce nu ati intrat in discutii cu Doctorul veterinar Berbinschi ,care locuieste in sat,care era capabil sa va redea cu exactitate despre ce am invatat de Enescu, nu de o baba care a facut 2 clase in 5 ani.Din satul lui George Enescu ,au ajuns foarte multi oameni de seama ,atat la nivel de judet,cat si raspanditi in diverse zone ale tarii. E frumosca va-ti adus aminte de satul lui Enescu(Liveni) dar,de ce nu luati la intrebari primaria locala,ce face Ministerul Culturii, pt aceste locuri,unde sunt mosiile lui Enescu,care la randul sau a lasat foarte multa bogatie tarii,atat materiale cat si culturala,ce fac bosii de Botosani? Care e rolul lor la nivel de judet,nu au facut nimic,au distrus economia judetului,nu au facut nimic,nu numai in sate ,dar si orasele sunt daramate,drumurile,nu mai spun.Mare pacat,ca oamenii au avut incredere in ei, si-si duc amarul de pe o zi pe alta.Mare pacat!
17 martie 2015, 21:36
Mi-a placut reportajul de duminica. Am simtit, rece, taisul nemilos al timpului care curge implacabil, destramand lucruri ce par eterne: un sat, o comunitate, o cultura. Adevarata provocare profesionala ar fi fost continuarea si echilibrarea expunerii cu partea a doua, cu faptul ca ruralul romanesc este in plin proces de transformare. Se trece de la satul plin de sateni prestatori de multa munca grea, manuala, la fermele Europei mecanizate, conace rasfirate ici si colo, bogate si pline de dotari motorizate, inconjurate de ogoare intinse de vegetal, cu care vegetal se cresc animalele ce se livreaza ca atare, in carcasa sau deja facute carnati. Cu subventii pe fiecare etapa, cultura vegetala, zootehnie, industrie alimentara. Sa tot muncesti, nu? Ca-n Franta, Austria, Italia, Spania...frate!
15 martie 2015, 23:43
Enescu a facut parte dintr-o familie instarita,a fost singurul copil al familiei care a supravietuit si care datorita geniului sau a plecat la o varsta frageda la studii in strainatate.Imi place sa cred ca ,,umblatul descult prin praful pana la genunchi,, e o metafora .Cat despre vioara jucarie facuta din ,,doi hlujani,,ea poate fi vazuta la Casa memoriala din Liveni.
15 martie 2015, 20:30
FELICITARI, CRISTINA!SI PENTRU ARTICOL si PENTRU POZELE GRAITOARE...CONTINUA TOT ASA!
15 martie 2015, 14:37
Felicitari pentru articol , este de departe cel mai bun din ceea ce am citit in ultimul an.Da , ne mor satele, traditiile si istoria. Ce este de facut ? Suntem prea ocupati sa facem cariera , bani si sa criticam tot ceea ce ne inconjoara.Curios este ca daca asculti strainii care vin la noi , toti admira exact ceea ce noi si autoritatile noastre incercam sa schimbam , traditiile.
15 martie 2015, 13:03
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Consider că am ajuns la maturitatea politică în care să pot ajunge la CJ să fac mult mai mult pentru județ decât au făcut toți ceilalți în cei 30 de ani care au trecut de la revoluție”,Costel Șoptică, președinte ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7524 lei
USD
Dolarul SUA
4.3164 lei
CHF
Francul elveţian
4.3241 lei
GBP
Lira sterlină
5.4550 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9864 lei
XAU
Gramul de aur
207.4267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2452 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4292 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9196 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2618 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1840 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6362 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.