Reportaj
INCOGNITO Interviu de angajare la barul patronului cu șantajul sexual: Veniți îmbrăcate decent & Eu am nevoie de fete, tu ai nevoie de loc de muncă

Oameni vin, oameni pleacă. Așteaptă autobuzul, opresc mașini „de ocazie”. De sete, mai trag pe dreapta, cum se spune, și se retrag în barul din stația de lângă Bazar. La Edal Cafe Bar; care parcă e acolo de când lumea. Nu mi-e sete, dar intru și eu. Un băiat apasă agitat pe butoanele unei mașinării care la fiecare secundă îi arată o pară, o cireașă, o monedă – dar niciodată aceleași pe o linie. O fată durdulie numără niște bani pe după tejghea, mă apropii de ea. „Bună, pot să vorbesc cu tine sau cu ’nea Romică, dacă este?”.

„Sunt niște probleme...”

- Pentru angajare?, întreabă fata?
- (ezit puțin) Da.
- Stai o secundă (caută un număr în telefon, cântă muzica la radio, băiatul tot butonează, se aude constant „poc!”, „poc!”, „poc!”)
- Dar de ce ar fi nevoie, de ospătar sau, așa ca tine, la bar?
- Ca mine, două persoane.
- De două fete ar fi nevoie?
- Da, da. (scotocește în telefon, apelează o persoană greșită, o altă „Mirela” din agendă).
- Ah, bine, că am și o colegă de apartament care ar vrea.
- Perfect, eu stau aici de o săptămână și ceva singură și fata din spate stă de două săptămâni și ceva singură („din spate” înseamnă de fapt un alt Cafe Bar deținut de Romică Aiacoboaie, administratorul barurilor, care în urmă cu două zile, pe 28 martie 2015, era pus sub arest preventiv timp de 30 de zile pentru că ar fi întreținut relații sexuale cu patru dintre angajatele sale. Apoi le-a amenințat că, dacă scot o vorbă, publică filmările pe care le făcea în timpul partidelor amoroase).

- Și nu faceți față…
- Nu facem față.
- Dar cu ’nea Romică nu pot să iau legătura?
- (se fâstâcește, caută în continuare numărul de telefon) Ăăă, momentan, nu poți, sunt niște probleme, dar îi poți spune fostei soții, ea se ocupă acum.
- Mirela este soția lui? Sper că nu mi-o dai acum să vorbesc…
- E fosta soție. Nu, nu, îi spun că ești aici (vorbește la telefon: Bună ziua, Paula sunt.  A venit o fată pentru angajare, e aici în față. Ok, imediat. La revedere). Te aduci în spate, știi unde e barul? (îmi explică unde găsesc Cafe Barul în care mă așteaptă fosta dnă. Aiacoboaie, pentru interviul de angajare).

Se caută fete

Îl găsesc ușor, la câteva chioșcuri de pâine și încă un bar de cartier distanță. Muzica zbârnâie în boxele puse ostentativ printre mese. O femeie, care pare a fi contabilă, tastează mecanic la un laptop și răsfoiește niște hârtii. Trei fete stau după tejgheaua de la bar și discută aprins. Miroase puternic a apă sălcie. Una dintre ele iese din grup și îmi oferă un scaun la masă cu femeia care pare a fi contabilă, dar femeia care pare a fi contabilă nu schițează nici un gest, stă cu degetele parcă lipite de laptop.

„Ea trebuie să fie Mirela”, îmi spun. O femeie subțirică, cu o căciulă croșetată pe cap și glasul ușor. Mă așez pe scaunul de răchită și ea se așază pe al ei.
- Am mai lucrat în domeniu, am fost ospătăriță în mai multe locuri, îi spun.
- Asta este foarte bine, îmi răspunde femeia, țintuindu-mă cu privirea.
- Eu am o colegă de apartament care mi-a zis că a vorbit cu ’nea Romică despre angajare, știu că fetele tot vin și pleacă aici, dar eu vreau ceva stabil.
- Da, și noi căutăm asta. Programul este în felul următor: două zile lucrezi, două zile ai liber, salariul este de șapte milioane jumate’.

(pauză)
- Vei auzi probabil niște zvonuri despre niște probleme, niște dispute, eu nu vreau să avem conflicte. Vii în ideea de a munci, eu am nevoie de fată, tu ai nevoie de loc de muncă. Vreau să ne înțelegem și dacă vii, trebuie să facem tot posibilul să fie bine. Veniți îmbrăcate decent, nu aveți treabă cu clienții, nu vă implicați în relații, în multe alte discuții, îi serviți elegant, frumos, cu vorbă bună, zâmbetul pe buze și atât, nimic mai mult. (îmi explică toate acestea gesticulând, își mișcă mult degetele subțiri, cu unghiile de-un roșu stins, vopsite de câteva zile și cu negru ascuns sub crăpături).Probabil, bârfe sunt și de o parte, și de cealaltă, până nu colaborăm, nu lucrăm noi, să ne cunoaștem una pe cealaltă, nu avem de unde să știu. Înțelegi?
- Da, normal, normal.

- Nu se iau bani din gestiune decât cu știrea mea și, în rest, ce mai este, se rezolvă pe parcurs.
- Deci două cu două și șapte jumătate salariu, ca să știu și ce vorbesc cu ai mei acasă, să le spun.
- Da, mă interesează de când ai putea să vii. Noi avem nevoie de fată neapărat
(patru dintre fostele angajate au renunțat la slujbă odată ce una dintre ele și-a făcut curaj și a depus plângere la Poliție. Anchetatorii suspectează că ar fi vorba despre mai multe fete implicate), mai sunt și alte fete care trebuie să vină.
- Eu, din punctul meu de vedere, și mâine pot să vin, numai să le spun alor mei, să văd dacă le convine și lor, știți? Nu vin de capul meu.

- Da, programul este două zile cu două zile, asta înseamnă că muncești 15 zile, ai carte de muncă, ești angajată, opt ore, va trebui să îți faci analizele pentru carnetul de sănătate, deci să fie totul în regulă, să nu fie probleme.
- Da, da, da. Eu acum normal, cu dumneavoastră fac totul, nu? Nu cu ’nea Romică, nu?


Mirela se oprește o clipă, neagă din cap, femeia care pare a fi contabilă ridică privirea din ecranul captiv, pentru prima dată de când am intrat, și se uită la mine într-o strâmbătură.

„Nu sunt scorpie, ca să fie probleme”

Mirela, fostă Aiacoboaie: „Nu, nu, deocamdată cu mine, firma este pe mine, eu mă ocup, eu preiau inventarele acum de la fete, fetele lucrează cu mine. Lasă-mi numărul de telefon, să mă suni cât mai repede, mai sunt fete care trebuie să vină, te hotărăști, vorbești cu ai tăi, avem nevoie neapărat. Dna. contabilă va fi aici prezentă. (Aha! Deci e contabilă!) La programul acesta, ai timp să te odihnești. Mă suni cât mai repede, ca să știu ce am de făcut, nu vreau să pierd alte fete pentru că stai tu pe gânduri. Dar dacă vii, vii cu noțiunea că vrei să muncești, nu vreau să ne încurcăm una pe cealaltă. Sunt condiții normale de muncă, nu sunt scorpie ca să fie probleme, ne înțelegem. Dacă eu îți spun condițiile și tu le respecți, nu avem de ce să ne certăm”.


Femeia care este contabilă îmi tot spune ceva despre o copie de buletin, un număr de telefon, „știi tu, ca să te ținem minte, că te uiți la buletin, să știi cu cine ai de-a face”. Nu știu la ce se referă, dar nu-i mai spun. Mă ridic, spun de două ori „săru’ mâna”, le las vorbind între ele. Plec, cu promisiunea că le sun, ca să nu le încurc. Ele dacă m-ar suna, nu știu cine le-ar răspunde; de teamă, am greșit și numărul.


Mai jos și înregistrarea audio:

N.r.: Interviul de mai sus este realizat cu un recorder ascuns, persoanele intervievate nu au știut că sunt înregistrate. Articolul nu este o acuzație făcută la adresa vreunui personaj real cu care reporterul de la Botoșăneanul a discutat

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:40339:Patronul înnebunit după sex vrea în libertate – AFLĂ cum le șantaja pe salariate ]]

 

Urmărește-ne și pe Google News

Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
REPORTAJ: Incursiune în noapte după oamenii nimănui, primarul a coborât într-un canal adânc, diversiune pentru „a scăpa” de echipajul Poliției Locale – GALERIE FOTO&VIDEO
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
30 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Paisie, marele duhovnic al românilor: MĂRTURISIRI emoționante ale preoților botoșăneni – GALERIE FOTO
Astăzi, 18 octombrie, se împlinesc 30 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a mutat la cele veșnice.
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
Mi-a placut. Nimeni nu spune nimic despre violuri, toti vorbesc aparent firesc, parca in transa, dar am simtit oroarea, nesiguranta si frica unei fete care intra pe teritoriul fiarei. Felicitari Cristina!
1 aprilie 2015, 12:06
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9036 lei
USD
Dolarul SUA
4.5570 lei
CHF
Francul elveţian
4.9186 lei
GBP
Lira sterlină
5.4789 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4457 lei
XAU
Gramul de aur
274.4439 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2392 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2569 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1404 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3896 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2057 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6587 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.7 o C
Dorohoi
-1.7 o C
Bucecea
-2.0 o C
Darabani
-2.1 o C
Saveni
-1.2 o C
Ştefăneşti
1.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.