Reportaj
FOTOREPORTAJ Zilele Orașului : CE nu s-a văzut din spatele scenei: Moldoveanu și-a încordat mușchii de vedetă, Lidia și Adi au făcut toți banii

Aproape ca niciodată, ultima zi de concerte de la Zilele Orașului a atras ca un nucleu mii de oameni, locuitori ai orașului, în Centrul Vechi. Dornici de astfel de manifestații în stradă, aceștia au stat până aproape de miezul nopții pe care l-au întâmpinat cu Lidia Buble și Adi Sina pe scenă și focuri de artificii pe cer.

Seara de duminică a avut de fapt un singur cap de afiș și anume artiștii care au devenit celebri cu piesa ”Noi simțim la fel”. Pentru că, prestația lui Aurel Moldoveanu nu a fost decât o încordare a acestuia de a-și arăta valoarea pe scenă. Încă de la început Aurel Moldoveanu a adoptat o ținută ostilă față de cei aflați în spatele scenei, inclusiv jurnaliști, ca urmare a unor antipatii puternice cu persoane care au făcut parte din organizare. Cântărețul din Vrancea a urcat pe scenă fără a fi prezentat, nu a avut parte de efecte scenice gen joc de lasere, lumini sau acel fum care-i învăluie pe artiști aproape la fiecare spectacol. A interacționat cu publicul însă doar pentru a sublinia că este un artist desăvârșit în mai multe rânduri, ori pentru niște replici neinspirate și la limita obscenului. S-a cocoțat pe un gard pentru a fi mai aproape de publicul pe care l-a părăsit mai apoi, fără a mai reveni pe scenă.

În schimb, prestația celor doi tineri cu ”Noi simțim la fel” a fost cea care a dat sens serii de duminică. Lidia și Adi au cântat aproximativ o oră, piesa devenită hit fiind interpretată în două rânduri. Cei doi artiști au mai cântat și alte cover-uri ale altor cântăreți sau trupe celebre și s-au bucurat de un succes nebun în fața miilor de botoșăneni aflați în Centrul Istoric. Lidia Buble, de o frumusețe naturală fără cusur, a comunicat continuu cu publicul cu un zâmbet larg și a adoptat o atitudine modestă, atât la capitolul vestimentație cât și în spatele scenei unde a părut că nu a deprins încă ”aerele de vedetă”.
Cei doi au fost cei cu care botoșănenii au numărat pentru focurile de artificii care au încheiat oficial ultima zi a manifestațiilor organizate în cadrul Zilelor Orașului, ediția 2015.
(G.E.)

Urmărește-ne și pe Google News

Marea Neagră, mon amour: hotel capcană, restaurant cu patron ”șmecher calificat”, plaja de după ”boscheți” și doamnele vesele tare – GALERIE FOTO
Da, știu că am promis acum vrei trei ani că nu mai calc pe litoralul românesc, însă mă chinuie un soi de masochism patriotic care vara aceasta m-a readus la malul Mării Negre. Dorul aventurilor pe care numai prin stațiunile constănțene le întâlnești a învins până la urmă.
REPORTAJ: Locul din Botoșani mai puțin știut de credincioși, tărâm al credinței în jurul unei icoane găsită îngropată sub un copac – VIDEO&FOTO
A treia zi de Paște este cunoscută în ortodoxie și ca „Marțea Albă” din Săptămâna Luminată. Este o zi extrem de importantă pentru credincioși și notată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Este totodată un prilej de regăsire sufletească în întâlnirea cu Dumnezeu, în lăcașurile sfinte fiind oficiate slujbe religioase.
REPORTAJ: Padocul orașului aproape plin, câinii strânși de pe străzi cu Poliția, au fost aplicate și amenzi – VIDEO & GALERIE FOTO
Pe 19 februarie 2023 un copil de 10 ani era aproape sfârtecat de trei câini care evadaseră dintr-o curte. Știrea plecată de la Botoșani s-a răspândit imediat în toată țara. Un val de ură la adresa câinilor s-a făcut resimțit în municipiu, apărând și primele animale otrăvite.
REPORTAJ Școală cu paznici înarmați: Zeci de bărbați de 40 – 50 de ani învață să scrie și să citească în regim special, la Botoșani – GALERIE FOTO
Există o serie de cursuri școlare de care majoritatea botoșănenilor aproape că nu au auzit. Elevii au vârste trecute de copilărie și a adolescență, iar mare parte dintre ei abia după câteva decenii de viață învață să scrie.
REPORTAJ: Armenii de la Botoșani sărbătoresc Crăciunul în același timp cu Boboteaza, un copil a scos crucea din apa sfințită – VIDEO & GALERIE FOTO
Este mare sărbătoare în comunitatea armenilor de la Botoșani care sărbătoresc în aceste zile Nașterea Domnului Iisus Hristos dar și Boboteaza.
REPORTAJ: Educația în nordul țării prin laboratoare încropite din donații în unități cu aproape 1.000 de copii – VIDEO & GALERIE FOTO
Unul dintre cele cinci orașe ale județului unde condițiile de trai sunt împărțite între rural și urban este Ștefăneștiul, o localitate din est, poziționată pe malul lacului de acumulare Stânca Costești.
Ziua în care a plecat doamna Daniela, între lacrimile părintelui protopop și oamenii care n-au părăsit-o până la mormântul de lângă eroi – VIDEO & GALERIE FOTO
”Îmi cer iertare dacă vorbele mele sunt prea sărace și nepricepute pentru a cuprinde o viață a unui om care mult s-a străduit. În primul rând să se țină de cuvânt. Apoi să iubească și să facă cât mai mult bine”...
Copiii din școlile botoșănene aduși la ore cu „masa caldă” a Guvernului: Încercăm prin toate metodele să-i atragemVIDEO & GALERIE FOTO
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Hlipiceni, inima credinței! Sute de credincioși și pelerini la una dintre cele mai impresionate slujbe: Doamne, învață-ne să ne rugămVIDEO & GALERIE FOTO
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Muncitorii care părăsesc Botoșaniul fugăriți tocmai de patronii care se plâng că le mor afacerile - REPORTAJ în trenul spre munca răsplătită pe merit
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
REPORTAJ: Sute de oameni la Mănăstirea Vorona, ceremonial religios impresionant săvârșit de Nichifor Botoșăneanul: De acum Dumnezeu ne-a rămas și Maica Sfântă VIDEO & GALERIE FOTO
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Prefectul Sorin Cornilă i-a deranjat pe „directorii fără chip”! A intrat neanunțat în birouri și a dat de lacrimi la un șef: Ne-a îmbolnăvit / Deci, plâng, dacă vreți vă spun... VIDEO & GALERIE FOTO
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
REPORTAJ din perla montană a țării, acolo unde Briliantu' României se produce la terasă, iar oamenii care aruncă gunoaie ajung în iad – GALERIE FOTO 
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți. 
REPORTAJ în județ! Chipul pe care-l arată războiul! Botoșani primește ucraineni cu ochii în lacrimi: Vin, se uită... nu pun mâna pe nimic, sunt foarte traumatizațiVIDEO & GALERIE FOTO 
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje. 
Instituția de la Botoșani cu ușa aproape întotdeauna închisă! În interior, o profesie moare încet, ultimii „doctori ai pământului” lucrează mai degrabă din pasiune – GALERIE FOTO
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Bătrânul Măr care a făcut minuni ”odihnește” lângă gard, Sfinte Moaște ascunse de Securitate în zidul bisericii: De ce nu iei oasele acelea să le arunci în pârâu? - GALERIE FOTO
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
REPORTAJ în Ucraina! CreaFuture a ajuns la Cernăuți într-un proiect cu educație non-formală, laborator de creativitate și legende cu străzi măturate cu trandafiri – FOTO & VIDEO
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Drumul de aproape 100 de milioane de euro reparat cu ceremonii, primar ”omorât” și soț de primăriță pus la zid. Pentru că... ”oamenii sunt pe primul loc”VIDEO & GALERIE FOTO
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
ei, da... Adi Sina daca nu o are pe Lidia Buble pe scena nu e mare scula. Iar cei doi puteau sa mai ramana 15-30 minute pentru cateva poze cu cei micuti, multi adunati acolo ca sa faca vreo doua poze. Adica, asta mie imi arata un pic de aere de vedeta... Cat despre Moldoveanu, clar, a fost pila cuiva, bagat la inghesuiala ca oricum nu cred ca mai ia f multi bani si naaah...
27 aprilie 2015, 17:00
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
9.9 o C
Dorohoi
9.6 o C
Bucecea
8.8 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
10.5 o C
Ştefăneşti
11.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.