FOTOREPORTAJ Viața prin ochii unui câine: Cum trăiește un bărbat zi de zi, alături de cel mai bun prieten al lui - GALERIE FOTO & VIDEO
Bate vânt rece și necruțător, și dacă nu îți ferești obrajii îngulerul gros al hainei de iarnă, ți-l biciuiește crivățul nemilos. Mergîncet, cu pași mici, mai mult îmi târâi picioarele după mine. Nu mi-eteamă de gheața de pe străzile Botoșaniului, dar mi-e teamă totuși că așputea cădea. Nu văd nimic, am privirea acoperită de-un văl negru, denepătruns.
Cu negru pe ochi
La propriu. Szabo Zoltan mi-a acoperit ochii cu o panglică neagră, prinsă la spate, și singurul meu ajutor este Maia, câinele-ghid. „Asta «vede» o persoană nevăzătoare, dar Maia este aici să te ajute”, îmi spun Zoltan, venit la Botoșani astăzi, într-o zi rece de 9 februarie, tocmai de la Satu-Mare. Este președintele Asociației „Angel Dog” și a venit cu Petrică, unul dintre cei zece români care dețin un câine-ghid, pentru o întâlnire cu persoanele nevăzătoare. Vor să le arate ce înseamnă să ai un astfel de partener și cum le poate ușura viața de zi cu zi. Maia este un Labrador special antrenat de echipa lui Zoltan pentru a ajuta persoanele care au deficiențe de vedere. Când întâmpină un obstacol pe stradă, se oprește. În timp ce o țin de mânerul de metal cu mâna mea stângă, cea dreaptă bâjbâie după sprijin. Îmi măsor fiecare pas și dintr-odată, aud tot ce mișcă în jurul meu cu o intensitate mult mai mare. Trece o mașină. De la stânga la dreapta. Maia stă. „Acum, fă un pas înainte, și vezi ce obstacol te așteaptă, dacă este o treaptă, trebuie să urci, sau trebuie să cobori…”, mă încurajează Zoltan. E o bordură. Sigur trebuie să trec strada. Îi dau comanda câinelui: „Înainte, Maia”. Maia se supune ascultătoare, trec de primul hop.
Petrică are un prieten nou
Într-una dintre camere, la Asociația Nevăzătorilor din Botoșani, s-au adunat mulți oameni în jurul lui Petrică, venit din Pașcani, alături de Maia. De mâine va avea câinele ghid doar pentru el, și cum trăiește singur, îi va fi camarad zi și noapte. „Cel mai ciudat a fost să merg pentru prima dată cu ea prin zăpadă. În mod normal, nu are voie să se oprească pentru a mirosi, că atunci nu se mai concentrează la munca ei. Și am scăpat-o prin zăpadă, m-am panicat puțin”, povestește Petrică. Situații din acestea vor mai fi, îl asigură Zoltan, care a stat până acum cu el și Maia, ca să închege relația dintre cei doi parteneri. Câinele va sta cu el fără încetare și există un program strict, pe care bărbatul îl știe foarte bine, și pe care nu trebuie să îl încalce. „Spre exemplu, un câine ghid nu are voie să mănânce mai mult de o dată pe zi, 300 de grame de mâncare, și atât. Apoi, dacă îi spun să meargă la locul ei, va sta acolo, fără să se preocupe de alte treburi care să o distragă”, explică Petrică. Regulile sunt extrem de importante, pentru că Maia nu este un câine oarecare.
Ultimul hop
Merg înainte. Maia merge și ea, în fața mea, încrezătoare. Trec câteva secunde și se oprește din nou. Testez terenul, o altă treaptă, de data asta, trebuie să urc. „Tu hotărăști ce vrei să faci. Dacă știi bine zona, ar trebui să te orientezi deja și să știi unde ești, să decizi dacă vrei să mergi înainte sau să te întorci”, îmi spune Zoltan. Am copilărit aici, dar nu am nici cea mai mică idee unde mă aflu. Decid totuși repede și îi spun câinelui ghid să meargă înainte. Urc triumfătoare treapta, dar încep încetișor să cobor, și atunci Maia se oprește din nou. Zoltan îmi ia panglica de pe ochi și văd că am mers câțiva metri, am traversat o stradă, am coborât o bordură și am urcat alta. Iar mie mi s-a părut că s-au scurs săptămâni de luptă pe front. Dar am trecut și de ultimul hop.
O „Maia a lui”
Petrică povestește tot ce a învățat de la Zoltan săptămânile în care s-a pregătit cu Maia. Pentru pregătirea unui astfel de cățel se investesc aproape 8.000 de euro, dar Asociația „Angel Dog” oferă un câine ghid oricărui nevăzător care are nevoie de el, fără ca acesta să investească măcar un leu atunci când îl cumpără. Dar pentru asta trebuie să stea un an, doi, pe lista de așteptare. Și Constantin Chiriac își dorește o „Maia a lui”. Și el stă singur, dar când se gândește cât ar avea de așteptat… „Cum să nu vreau un așa câine? Mai ales că nu locuiesc cu nimeni. Dar de unde să scot atâția bani? Și să aștept atât”, spune cu amărăciune bărbatul cu ochelari fumurii. Maia se așază la picioarele lui Petrică, și așteaptă cuminte ca stăpânul ei să le povestească celorlalți oameni cu aceeași problemă ca a lui, cum se înțelege cu noul prieten. Câinele ațipește, iar vocea lui Petrică îi leagănă pe toți cei din sală. Dintr-odată, Maia se trezește și privește atentă la cei din jur, care nu îi pot vedea ochii jucăuși. Cristina BABII
Nouă unități de învățământ din județul Botoșani sunt beneficiare ale programului guvernamental „Masa Caldă”, unul introdus de câțiva ani în sistemul educațional românesc și încă aflat în testare.
Probabil că nicicând centrul comunei Hlipiceni nu a fost într-atât de animat precum în dimineața zilei de 15 septembrie 2022 care va rămâne în memoria colectivă ca o pagină în istoria credinței creștine.
Sunt deja ani la rând de când mediul de afaceri din județul Botoșani suferă din cauza deficitului de forță de muncă. Întreaga vină a căzut asupra statului sau a prezumtivilor angajați care vânează mirajul străinătății. Realitatea arată lucrurile într-o lumină diferită. Meseriașii nu mai pleacă peste granițe în căutarea respectului pentru munca lor. Trec doar granițele dintre județele țării.
Este zi de mare sărbătoare pentru creștini. Prima sărbătoare din noul an bisericesc are loc pe 8 septembrie de Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului.
Într-o probabilitate extrem de ridicată puțini sunt botoșănenii care cunosc abrevierile acestor instituții: OSPA, ITCSMS sau OJZ. Aceste unități de stat există și funcționează din bani publici.Și sunt conduse de directori care sunt deranjați la fața locului extrem de rar de către jurnaliști sau șefi ierarhici.
Au curs vara aceasta valuri-valuri-valuri articolele, postările și indignările aferente despre ceea ce se întâmplă pe litoral, de la carnea expirată de acum câțiva ani și până la parcarea de o sută de lei pe zi din Mamaia. Bineînțeles, neuitând de episodul cu băiatul care și-a transferat celebritatea de la TV în online și a reușit să trezească la viață o țară cum nu au putut să o facă nici măcar prețurile aberante la gaze, electricitate și carburanți.
Țara noastră a devenit un pansament al suferinței pentru zecile de mii de ucraineni care ne-au trecut deja granițele și care au statut de refugiat. Războiul și-a arătat fața la Botoșani prin valul de oameni care fac cunoștință cu noi cu lacrimi în ochi și înconjurați de copii și bagaje.
Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice (OSPA). Există o astfel de instituție la Botoșani, (mai puțin cunoscută sau chiar deloc) și vizitată preponderent de persoanele care dezvoltă afaceri în domeniul agricol. Însă numai dacă sunt obligate, în demersul birocratic.
Botoșanii sunt asemenea unui tărâm încă nedescoperit, cu minuni purtate din gură în gură de pustnici sau de pelerinii care, an de an, bat potecile dintre mănăstiri.
Cernăuți – Ucraina. Vineri, 18 iunie 2021, o zi frumoasă cu un soare arzător, diferit de cel care se ascunde după norii încărcați de ploaie ai municipiului Botoșani. Într-un cotidian alert, echipa de implementare a proiectului a ajuns în acest frumos oraș al țării vecine pentru mai multe momente de interes într-un parteneriat educațional, cu rezultate în ambele țări.
Agitând în mână o mască, primarul de Todireni se plimbă de colo-colo prin bifurcația Trușești - Răuseni și privește în gol spre drumul de unde nu vine nimeni. Sigur, ”drum” este prea mult spus pentru chestia aceea care, când o privești, îți dă impresia că ai mai degrabă șanse să termini de numărat oile când suferi de insomnie decât gropile din așa-zisa șosea.
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
”A fost o tensiune la nivel municipal, în cadrul organizației, în mijlocul organizației. Adică eu aveam două lupte, trebuia să fiu extrem de abil să pot să limitez luptele interne și să mă ocup de extern și mi-a mâncat ...
