Reportaj
FOTOREPORTAJ Asalt cu sute de oameni, de la mireasă la copii şi pensionari, totulpentru Steaua; roş-albaştrii au primit suporterii cu jandarmi şibodyguarzi 
A fost isterie generală sâmbătă seară la Hotelul Rapsodia din Botoşani. Dezamăgiţi că Steaua Bucureşti a venit cu aproximativ două ore mai devreme decât anunţaseră oficial reprezentanţii clubului şi foarte puţini au reuşit să îi vadă, în jur de 300 de botoşăneni au aşteptat câteva ore pentru a prinde o poză sau un autograf de la un roş-albastru.
Steaua Bucuresti la Botosani
Aceştia au ajuns la hotel la 17:30 şi au coborât la masă pe la 19:00 şi abia după ce au mâncat s-au întâlnit cu suporterii. Un echipaj de jandarmi şi bodyguarzi de la clubul din Ghencea au creat un circuit prin care intrau câte aproximativ cinci suporteri şi după ce aceştia ieşeau intrau alţii. În ciuda organizării ad-hoc de acolo s-a creat o hărmălaie generală. Asta şi fiindcă în hotel tocmai începeau două nunţi. „Vă rugăm, nuntaşii să lăsaţi suporterii”,„Haideţi, cinea a făcut poze, afară, să mai intre şi alţii, haideţi, haideţi, haideţi”, au fost câteva apeluri făcute de una dintre gărzile de corp.



Tot lotul stelist, de la Bourceanu şi Pintilii la Prepeliţă şi Gardoş, şi de la Kapetanos şi Piovaccari la Latovlevici şi Szukala a stat minute bune în hol şi a dat autografe. Copii şi adulţi, femei, bărbaţi şi pensionari, s-au îngrămădit să prindă un instantaneu cu jucătorii favoriţi. „Nu puteţi face cu tot lotul, înţelegeţi”, a fost unul dintre apelurile făcute de oficialii de la Steaua Bucureşti. Antrenorul Laurenţiu Reghecampf nu a coborât printre suporteri. În schimb, nu au lipsit din peisaj două mirese, una dintre ele ţinând morţiş şi reuşind să îşi facă o fotografie cu jucătorii de la Steaua Bucureşti.
FC Botoşani - Steaua Bucureşti se dispută duminică, de la 17:00, pe Stadionul Municipal.Cei care nu puteţi ajunge la meci staţi pe Botoşăneanul şi de la ora 16:00 aflaţi tot ce se întâmplă pe arenă.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 ACUM : Nebunie cu Steaua la hotel, roş-albaştrii "baricadaţi" în hotel – FOTOGALERIE
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Reghecampf face revoluţie la Steaua cu FC Botoşani, 7 jucători schimbaţi
”Zare de vânzare”, locul din Botoșani care s-a născut dintr-un MIRACOL: Și peste toată ecuația asta este Dumnezeu – GALERIE FOTO
Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol. Cuvintele îi aparțin lui Albert Einstein, geniul care, deloc întâmplător, își găsește loc și în povestea noastră.
DARUL unui preot pentru cei loviți de soartă: Locul unde oamenii străzii sunt îmbrăcați, spălați, tunși și fac și masaj – VIDEO & GALERIE FOTO
Într-un apartament micuț situat la parterul unui bloc de pe Aleea Zorilor „a luat naștere” Centrul Social „Strop de Alinare”. Sunt ajutați oamenii nimănui, care își duc viața pe străzile Botoșanilor.
S-au săturat de restricții! Revoltă în Piața Revoluției, sute de oameni în stradă, jandarmii au interzis accesul și altora, s-au ars măști și fumigene – GALERIE FOTO & VIDEO
După șase ani de zile de la ultimul protest „al străzii” organizat în municipiu, Botoșaniul a dat în clocot iarăși. Cei mai mulți dintre cei care au ieșit să protesteze față de măsurile și restricțiile pandemice care parcă nu se mai opresc, s-au organizat pe rețele de socializare. Protestul a fost autorizat pentru 100 de persoane, în realitate în Piața Revoluției au ajuns de cinci ori mai multe.
Parlamentar „sub acoperire”! Președintele PNL „deghizat”, raid prin instituții: Unități încuiate cu paznic în trening, acces interzis, oamenii ținuți în frig pe afară – VIDEO & FOTO
Din birourile persoanelor cu funcții din județ sau de pe la București, realitatea de zi cu zi pe care o trăiesc oamenii când se confruntă cu diverse probleme în instituțiile publice este mai puțin cunoscută. Sau deloc. Iar ceea ce Botoșăneanul, cel puțin, a arătat în nenumărate rânduri, și anume că pandemia convine de minune aparatului de stat, chiar se reflectă în realitate.
La ”Buletine” e DEFECT de mână: să nu permiți cărții să expire că te plimbă funcționărimea până dai de acru
Să nu îndrăzniți zilele acestea să vă faceți buletin nou! Încercați doar dacă vreți să vă bateți joc de timpul vostru. Sau, mai bine spus, numai în cazul în care sunteți dispuși să (re)deveniți mingea de ping-pong a autorităților.
REPORTAJ: Incursiune în noapte după oamenii nimănui, primarul a coborât într-un canal adânc, diversiune pentru „a scăpa” de echipajul Poliției Locale – GALERIE FOTO&VIDEO
Acțiunile prin care se încearcă convingerea persoanelor fără adăpost din municipiu să meargă într-un loc acoperit pe vremuri de ger nu au fost inventate sâmbătă seara, la finele săptămânii trecute. Au loc aproape an de an, echipajele Poliției Locale efectuând un periplu prin oraș, în locurile cunoscute, pentru a încerca să evite pierderi de vieți omenești din rândul oamenilor străzii.
30 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Paisie, marele duhovnic al românilor: MĂRTURISIRI emoționante ale preoților botoșăneni – GALERIE FOTO
Astăzi, 18 octombrie, se împlinesc 30 de ani de când Părintele Paisie Olaru s-a mutat la cele veșnice.
Litoralul negru în pandemia albă: o japcă de patru stele de la plajă până la terasă - Pentru fete părăsite avem locuri gratuite VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă vă gândiți să mergeți pe litoralul românesc ca să auziți marea, scoateți-vă rapid chestia asta din cap. Fiindcă pe mirobolantul mal românesc al Mării Negre se aude orice, numai valurile produse de Black Sea nu se fac auzite. Sunt acoperite de maneliști, vânzători ambulanți, motoare turate la maxim. Dar mai ales de multă nepăsare și nesimțire a unor oameni care au primit de la divinitate un cadou de neprețuit pe care își fac nevoile.
Viața fantastică a botoșăneanului născut într-un palat: Crescut de soldați, și-a adus acasă o prințesă și toată viața a trăit într-o poveste – FOTO & VIDEO
Pe 6 august împlinește 83 de ani. Este printre ultimii actori din Generația de Aur a teatrului botoșănean. Un destin care bate orice scenariu, o viață ca un spectacol, un actor care ne oferă o lecție de viață: dincolo de orice personaj de pe scenă există o poveste.
Loading...
Orașul ASCUNS: Locul misterios din urbea Botoșanilor, iazul de poveste de la marginea străzii, despre care botoșănenii nu știu mai nimic: ”Și acum este un beci acolo, nimeni nu știe de el…” – GALERIE FOTO & VIDEO
Pitit pe o stradă micuță din Botoșani, un iaz aproape necunoscut botoșănenilor păstrează amintirile a cel puțin trei generații. Povești care, din când în când, ies la suprafață asemenea unor mesaje în sticlă, spre a fi dăruite celor care nu au aflat încă.
Publicul are nevoie de povești, cultura de bani: O pandemie care unește, dar nu înlocuiește aplauzele
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
Loading...
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Mai multe poze cu Miky decat cu aia de la steaua. Nu s-a mai pensionat asta?
22 septembrie 2013, 03:31
Pentru primarelul oier si toate oile din bthttp://www.sheepjokes.co.uk/pictures.htm
21 septembrie 2013, 23:37
m-u-i-e steaua
21 septembrie 2013, 21:48
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Pe 27 septembrie 2021 se împlinește un an de la alegerile locale. Dacă ar fi astăzi din nou alegeri, pe cine ați vota?
Cosmin Andrei
Cătălin Flutur
Marcel Gheorghiță
Cătălin Silegeanu
Liviu Toma
Altul
Declaraţia zilei
„Am discutat și cu președintele Camerei de Comerț. Singura problemă la Spitalul de Boli Paliative este punctul termic și el cu asta se ocupă. Ar fi de acord să grăbească realizarea acelui punct termic ca să putem da drumul pâ ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9467 lei
USD
Dolarul SUA
4.2501 lei
CHF
Francul elveţian
4.6354 lei
GBP
Lira sterlină
5.8655 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7324 lei
XAU
Gramul de aur
244.9416 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2435 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3601 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1895 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4449 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1928 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6648 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.1 o C
Dorohoi
5.1 o C
Bucecea
5.5 o C
Darabani
4.7 o C
Saveni
6.1 o C
Ştefăneşti
10.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.