Reportaj
Eminescu? – „Nu știm cine a fost…” REPORTAJ în orașul poetului nepereche „uitat” de tinerii botoșăneni

15 ianuarie 2019 - Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care se împlinesc 169 de ani de la nașterea la Botoşani a poetului nepereche, Mihai Eminescu. Poate pare surprinzător, dar există botoșăneni și mai cu seamă tineri care habar nu au cine a fost Mihai Eminescu.

„Eminescu? – Mă scuzați, dar mă grăbesc”

 

Am vrut să aflăm dacă botoșănenii știu ce anume sărbătorim pe 15 ianuarie și mai cu seamă cine a fost Mihai Eminescu. Ca atare am luat orașul la pas și am încercat să stăm de vorbă cu oameni de toate vârstele. Spunem "am încercat" pentru că cei mai mulți dintre ei când auzeau întrebările plecau fără a mai răspunde.

 

Este și cazul unui tânăr pe care l-am întâlnit în zona Pieței Centrale. I-am adresat următoarea întrebare „Știi ce zi sărbătorim mâine, 15 ianuarie (n.r astăzi)?, băiatul a stat puțin și s-a gândit apoi a răspuns puțin sfios: „mă scuzați, dar mă grăbesc”.

 

Nu-i nimic, am mers mai departe pentru a afla totuși ce e și cu ziua asta de 15 ianuarie.

 

Pe bulevardul care îi poartă numele poetului ne întâlnim cu doi tineri zâmbăreți foc și care se opresc pentru a sta de vorbă cu reporterul Botoșăneanul. Însă discuția s-a terminat în câteva secunde. Redăm mai jos „conversația”:

 

- Știți ce zi sărbătorim mâine(n.r astăzi)?

- Nu.

 

- Dar de Mihai Eminescu ați auzit?

- Nu, nu, nu știm cine a fost…

 

Și duși au fost...

 

 

„Eminescu marele poet al României - Foarte rău că unii nu știu”

 

Iarăşi ne-am spus că... nu-i nimic. Am continuat că poate cineva ne va spune totuși și cine a fost Mihai Eminescu. Și am aflat însă după mai multe momente de gândire ale tinerilor și bineînțeles cu ezitările de rigoare. Cât despre câteva versuri ale poetului, deja e prea mult…

 

Mult mai convingători au fost botoșănenii de vârsta a doua, care au arătat nu doar că știu cine a fost Luceafărul poeziei românești ba chiar și-au exprimat și dezamăgirea că tinerii nu-l respectă pe poet la adevărata lui valoare.

 

„Eminescu a fost marele poet al României născut în județul Botoșani. A trăit între 1850-1889. Sunt oameni de seamă în orașul nostru pe care trebuie să  îi respectăm: Eminescu, George Enescu, Luchian... Foarte rău că unii nu știu…”, 

ne- a spus un bătrânel ce se plimba pe Pietonalul Unirii

 

Iar la final rămâne dezamăgirea… Cum este posibil ca „tinerele speranțe” ale acestui oraș să nu știe cine este poetul născut chiar în orașul lor?

 

Și să nu uităm că în tot acest timp cât adolescenții nu știu cine a fost Eminescu, autoritățile de la Botoșani cheltuie bani frumoși pe evenimente dedicate marelui poet.  

 

loading...
Bani de la Primărie pentru Gala Eminescu, formatul rămâne același: Îmi doresc să nu fie incidente neplăcute cum au fost în anii precedenţi
Un scriitor a cerut deshumarea de URGENŢĂ a lui Eminescu: Sunt dovezi despre uciderea poetului - FOTO

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google playdownload from apple store
Publicul are nevoie de povești, cultura de bani: O pandemie care unește, dar nu înlocuiește aplauzele
În cele două luni de izolare, instituțiile de cultură din Botoșani, ca peste tot în țară și în lume, au încercat să suplinească expozițiile, concertele, spectacolele de teatru, deschizând către public un culoar virtual.
Anii 80 nu ajung la Botoșani nici în... 2020: cum să faci un concert retro cu 10.000 de oameni din toată țara și încasări de 2 milioane – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 10.000 de români, majoritatea clujeni, dar și directori și oameni de afaceri din Botoșani, s-au întors în anii 80, preţ de o seară, ajutaţi de o Sabrina ilegal de  sexy pentru cei 51 de ani ai săi, un gentleman de la Modern Talking, un Milli Vanilli în mare formă, un Ottawan plin de energie și un Silent Circle ca la prima tinerețe.
„Italianul”, băiatul nimănui și al tuturor, înmormântat de Primărie și de câteva persoane cu suflet bun, condus pe ultimul drum de sărmani – GALERIE FOTO & VIDEO
Băiatul care purta haine femeiești și făcea pe oricine să zâmbească avea nume de sfânt. Botoșănenii îl știau după poreclă, italianul de pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă numele lui real era Constantin Vîrlan. Povestea lui o știu puțini oameni, care l-au cunoscut îndeaproape și au avut grijă de el, pe vremea în care trăia. S-au preocupat ca acest băiat al străzii să fie îngropat creștinește, așa cum merită fiecare persoană din lumea asta.
FOTOREPORTAJ pe secția cea mai sensibilă de la Mavromati, bebeluși născuți cât o sticlă – GALERIE FOTO
Sunt extrem de mici, gingași și necesită o atenție deosebită din partea cadrelor medicale de pe Secția de Neonatologie. Sunt ei, bebelușii prematuri, ținuți în incubator și câteva luni în șir.
ACASĂ la Leon Dănăilă: Copiii de la ţară trebuie să vadă că nu trebuie să ai antecedente foarte elevate ca să ajungi în Academie - FOTO&VIDEO
Academicianul speră ca modelul său să inspire, să dea speranţă copiilor şi părinţilor care trec pragul casei sale din Darabani.
Un botoșănean a mutat o casă din Bucovina în Botoșani și a făcut un colț de rai pe care-l pune la dispoziție GRATUITGALERIE FOTO & VIDEO
Gheorghe Iavorenciuc, sensibilul incurabil care s-a regăsit mai degrabă printre iubitorii de frumos, decât în politică. A ieșit din viața publică și a rămas în umbră lucrând la visul lui care i-a devenit realitate după trei ani de muncă.
REPORTAJ: Casa de copii cu piscină - distracție în apă, dar și camping cu cortul – GALERIE FOTO
Ideea a pornit de la o străfulgerare de moment: ce ar fi dacă…? A prins contur și după câteva telefoane s-a concretizat în poate unul dintre cele mai frumoase cadouri ce putea fi făcut unor copii speciali. Fetele de la Centrul Prietenia din municipiul Botoșani au din această vară o piscină în curte în care se distrează și se răcoresc în zilele caniculare.
O zi în MAȘINA Poliției pentru un civil! MISIUNE de patrulare în orașul liniștit, cu miros de tutun, de la furt la apel pentru geamuri sparte la mașină – GALERIE FOTO VIDEO
Majoritatea oamenilor dezvoltă aproape involuntar o atitudine ostilă când văd uniforma albastră a polițiștilor. În trafic cu precădere, pentru că în alte situații oamenii legii sunt percepuți drept salvatori. Sunt cei sunați întotdeauna atunci când ceva merge rău.
REPORTAJ în bucătăria unde se gătesc TONE de ciorbe pentru sute de botoșăneni– GALERIE FOTO
În timp ce unii gătesc doar în familie, există și persoane care o fac în cantități industriale. Iar cei care se hrănesc din aceste bucate sunt de ordinul sutelor.
Loading...
Jumătate de viață în rulotă - omul care aduce bâlciul de 50 de ani: De la o mașină de vată de zahăr la un parc de distracții de calibru
George avea vreo 16 ani când în Brăila, oraș în care se mutase tatăl său grec, venise circul Kratel din Cehia. A fost vrăjit de lumea magică a acrobaților și animalelor dresate că nu a mai vrut să plece de acolo și s-a angajat. Era extrem de pasionat, dar probabil că nu a bănuit vreodată că din mintea și mâinile sale va ieși un parc de distracții care va marca Botoșaniul și o bună parte a României.
Noaptea de Înviere în camera de gardă cu fel și fel de bolnavi: FĂRĂ ouă roșii si cu Lumină adusă uneori chiar de pacienți
Sărbătorile Pascale înseamnă pentru mulți dintre noi timp petrecut cu familia, mers la Înviere,  ciocnit ouă roșii. În schimb, pentru personalul din Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), sărbătorile sunt o perioadă dificilă și asta pentru că sute de persoane ajung la spital din varii motive, unele mai întemeiate, altele ilare.
REPORTAJ: Femeile (ne)observate din spitale care sunt cel mai aproape de bolnavi: Una a fost luată acasă de-un pacient
Nu de puține ori dăm importanța cuvenită doar medicilor sau asistenților și uităm de unele persoane care zilnic au grijă de pacienți chiar dacă în mod diferit, muncesc din greu și poate nu se bucură de aprecierea celorlalți. Astăzi, este despre ele, infirmierele de la Spitalul Județean Mavromati.
Zeci de sri lankezi aduși la Botoșani de un om de afaceri italian: Le-a dat loc de muncă, casă și masă, dar și câte un nume românesc – FOTO & VIDEO
Sri Lanka. O privire rapidă pe Wikipedia, pentru că numele sună cunoscut, dar detaliile lipsesc. Este o țară insulară asiatică, situată în sudul Asiei, în Oceanul Indian cu capitala în Colombo. Țara are o populație de aproximativ 21 de milioane de locuitori. 44 dintre sri lankezi au ajuns tocmai la Botoșani, la 10.000 de kilometri distanță de casă aduși, într-un paradox dulce-amărui, de un italian. Iar de aici, începe farmecul acestui articol.
REPORTAJ: Ambulanța a ajuns bătaia de joc a unora: Medici chemați să salveze saci de gunoi, agresați sau confundați cu taximetriștii: Veniți și vi-l luați că e mort
Botoșănenii, fie că sunt bolnavi sau nu, sună cu încredere la 112. Vorbim despre o încredere dusă uneori la extrem. Și astfel, din nefericire, medicii botoșăneni se confruntă cu tot mai multe afecțiuni închipuite ale pacienților.
Loading...
IATĂ mâinile unui copil din Botoșani! POVESTEA puștiului care la 11 ani culege urzici pentru a-și ajuta mama și frații orfani de tată - GALERIE FOTO
Unii copii își doresc cel mai nou telefon apărut pe piață, alții nici măcar nu știu cum arată. Unii copii muncesc pentru a se întreține, alții nici nu știu ce înseamnă asta. Sunt copii și copii, unii mai fericiți decât alții, ”cu sau fără copilărie”.
REPORTAJ în comuna păzită de cadrele MAI de cel mai feroce dușman invizibil: oamenii stau treji noaptea, animalele băgate în „groapa comună” – FOTO&VIDEO
Comuna „maternitate” de unde a pornit primul focar de pestă porcină africană din județul Botoșani este în continuare sub asediu. Cei care o apără sunt vizibili de la depărtare, dușmanul este însă unul nevăzut, sperie localnicii, fie că vorbim despre pădurile cu copaci anemici sau propriile cotețe unde oamenii și-au crescut porcii.
CÂT de mult te schimbă pușcăria: de la trafic de persoane, la quilling și lecții pentru adolescenți – REPORTAJ din Penitenciarul Botoșani – GALERIE FOTO
Penitenciarul Botoșani este locul unde se descoperă multe talente, abilități, aptitudini. Da, desigur, este și un loc al oamenilor răi, dar care se pot transforma în ființe umane altruiste, conștiente de ceea ce au făcut în trecut… sau nu. Astăzi am ales să ne concentrăm pe partea pozitivă a poveștii despre tot ce înseamnă detenție.
Lacrimi, îmbrățișări lungi, dar și încurajări, căci STRĂINĂTATEA îi așteaptă: Sute de botoșăneni pleacă spre alte țări după sărbători – GALERIE FOTO
Orașul nostru rămâne din ce în ce mai gol și trist. Sute de botoșăneni au plecat spre Italia, Germania sau Anglia după sărbători, pentru a-și croi un trai mai bun. În fiecare an, luna ianuarie este cea mai tristă pentru botoșănenii care sunt nevoiți să se despartă de casă pentru a-și relua activitatea la locul de muncă, care din păcate, este la mii de kilometri de cei dragi.
REPORTAJ dinăuntrul durerii: Drama pacienților de la Mavromati loviți de cea mai grea boală - Forța trebuie să vină din tine
Dimineața zilei de 21 noiembrie 2018, Secția de Oncologie a Spitalului Județean Mavromati... O liniște apăsătoare domnește pe holuri și în saloane. Pentru cei mai mulți dintre pacienți este liniștea dinaintea furtunii. În timp ce un bărbat tocmai și-a dat sfârșitul în salon, alți zeci de pacienți se luptă cu o boală nemiloasă – cancerul. 
Liceul „din provincie” care a făcut 500.000 de euro în trei ani: Trebuie să supravieţuim, dacă nu facem ceva, în câţiva ani noi dispărem - GALERIE FOTO
Veste mare pentru liceul din cel mai sudic orăşel al judeţului: proiectul „Optimizarea instruirii practice în context european” depus în cadrul Programului Erasmus Plus a fost admis la finanţare.
ce minune,domnita draga....intreaba lumea de Salam,Guta,Vijelie,etc,,,,asta-i noua cultura importata din marea mahala de Bucuresti
17 ianuarie 2019, 03:18
cei de mirare, este norma sa nu se cunoasca, atata timp cat nu s-a terminat teatrul si nu s-a pus un banner mare cu sigla acestuia.
15 ianuarie 2019, 14:41
astratex.ro
Sondaj
Cu cine votați la alegerile parlamentare?
Partidul Mișcarea Populară
Partidul Național Liberal
Partidul Pro România
Partidul Social Democrat
Uniunea Salvați România
Altul
Declaraţia zilei
„V-as putea da răspunsul PSD-ului care spune că instituția lor nu rezolvă asemenea cereri acum nici nu știu ce să înțeleg. Nu au înțeles că este vorba despre un protocol sau nu înțeleg ce înseamnă o cerere că noi în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
27 noiembrie 2020
EUR
Euro
4.8735 lei
USD
Dolarul SUA
4.0875 lei
CHF
Francul elveţian
4.5081 lei
GBP
Lira sterlină
5.4471 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9287 lei
XAU
Gramul de aur
237.6576 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2376 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3462 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0148 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1463 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1862 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6549 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-3.5 o C
Dorohoi
-2.6 o C
Bucecea
-3.6 o C
Darabani
-1.7 o C
Saveni
-3.3 o C
Ştefăneşti
1.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.