Erau în stare gravă, dar au refuzat să primească oxigen.
Mai mulți pacienți bolnavi de Covid-19 din Suceava au murit pentru că au refuzat să li se administreze oxigen, spunând că ei nu cred în acest virus, deși se aflau în stare gravă.
”Vin mulți pacienți care susțin că ei nu cred în existența acestui virus. Nu vor să țină masca cu oxigen”,
a declarat managerul Spitalului Județean, Alexandru Calancea, potrivit Obiectiv de Suceava.
Oamenii spun că știu ei mai bine, pentru că au citit, chiar dacă sunt diagnosticați oficial cu Covid-19, iar medicii spun că valul al doilea al pandemiei este mult mai agresiv decât primul.
”Trebuie să ducem o adevărată luptă de convingere. Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine. Nu avem ce face. Aștia suntem, fiecare cu temperamentul și caracterul său. Noi sperăm să facem față acestui val doi, care este mult mai agresiv decât primul”,
a mai spus managerul unității spitalicești sucevene.
Medicul a precizat că au existat mai mulți astfel de pacienți care au decedat pentru că au refuzat să primească oxigen.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Acțiunea BLOCADA la Botoșani cu amenzi, permise reținute și un tânăr beat pulbere
Oana Sava
Apr 27, 2024
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024