Naţional
Medic reîntors din focarul de la Suceava: Vedeam cum plămânii bolnavilor se făceau bucăți

Medicul a povestit că a trăit momente greu de descris acolo și a fost martoră unor tragedii pe care nu va putea vreodată să le uite.

În izolare 14 zile

Alina Cigoli-Senescu, medicul rezident care a plecat de la Iași să ajute Suceava, principalul focar de coronavirus din România, a povestit că a trăit momente greu de descris acolo și a fost martoră unor tragedii pe care nu va putea vreodată să le uite.

 

Medicul spune că a ales să meargă acolo, să dea o mână de ajutor, Suceava fiind locul în care s-a născut.

 

 

”Eu m-am născut în Suceava și am simțit că e datoria mea să o fac. Împreună cu o colegă am petrecut acolo 40 de zile. Pe data de 30 aprilie am avut ultima zi de lucru acolo. Am revenit acasă, iar acum stau în autoizolare timp de 14 zile, iar apoi voi reveni la lucru”, 

spune dr. Alina Cigoli, pentru bzi.ro.

 

Medicul spune că, inițial, nici ea nu credea în puterea de infectare cu acest virus, însă s-a convins de cât de gravă este situația atunci când pacienții erau aduși cu ambulanțele, câte cinci-șapte într-o ambulanță, toți cu coronavirus.

„Am plecat benevol, nimeni nu ne-a impus. Îmi amintesc primele zile acolo, în cel mai mare focar din țară. În primele zile, numărul de pacienți era extrem de mare. Îi vedeam cum vin câte cinci, șapte într-o ambulanță. Cu toții aveau coronavirus. Inițial nu am crezut nici eu în puterea de infectare cu acest virus. Am înțeles asta în Suceava, când pacienți tineri și bătrâni ajungeau în UPU și trebuia să-i consult. Le verificam plămânul prin Computer Tomograf și vedeam efectiv cum plămânii le erau bucăți, plămânul dispărea. Atunci mi-am sunat familia și am început să plâng la telefon. Am simțit că vreau să renunț”,

își amintește dr. Alina Cigoli.

 

Tinerii cei mai speriați

Medicul povestește că cei mai speriați pacienți cu coronavirus care ajungeau la spital nu erau bătrânii, ci tinerii, scrie Observator.

„Cei mai panicați pacienți erau tinerii. Bătrânii veneau oarecum resemnați și se simțeau vinovați că ne deranjează, spunând că știu că suntem extrem de ocupați și că nu ar vrea să ne deranjeze. Tinerii ajungeau în UPU cu atacuri de panică. Mulți dintre ei nici nu aveau simptome și erau extrem de speriați de ceea ce urmează. Am văzut în fața mea o tânără de vârsta mea cum, imediat după ce am consultat-o, a facut stop cardio-respirator. Atunci am înțeles că boala aceasta este și mai dură decât o văzusem eu. Mi-am sunat familia și i-am rugat din suflet să se protejeze”,

adaugă dr. Alina Cigoli.

loading...
Suceava sângerează în continuare! Încă 5 morți luați tribut de COVID-19, la vecini

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

 

Mort cu COVID scos din sicriu pentru priveghi, familia s-a ales cu o amendă URIAȘĂ
Bărbatul, care a murit la spital, avea 41 de ani. Rudele susțin că omul a murit de cancer, nu din cauza coronavirusului, fapt care nu s-a scăpat de amendă.
TRAGIC: Un tânăr cu părinții săi s-au izbit cu mașina într-un TIR, toți au murit pe loc
Șoferul avea doar 20 de ani.
Președintele Mișcării Populare, furibund: În mintea lor, pandemia este o poveste, economia doar se preface că este blocată, iar pensionarii sunt furați
Liderul PMP, Eugen Tomac, consideră că peste epidemia de coronavirus și două runde de alegeri se suprapune o clasă politică „plină de mediocrități care ignoră realitatea” și care „a început să se scalde în cel mai mizerabil populism” și arată cu degetul spre PSD și Victor Ponta.
Primul VIDEO filmat dintr-o mașină a Poliției aflată în urmărire: ”Trage pe dreapta sau trag!”
Un bărbat care gonea cu mașina a fost urmărit de polițiști prin trei sate populate, duminică la prânz.
Tânără de 25 de ani MOARTĂ într-un accident cumplit- VIDEO
Sfârșit groaznic pentru o tânără de numai 25 de ani.
Un actor pe care botoșănenii l-au văzut în ”Liceenii”, găsit mort în cadă
Ar fi urmat să împlinească 51 de ani luna aceasta, pe 29 iunie.
TRAGEDIE: Doi poliţişti au murit carbonizaţi într-un teribil accident rutier
Deocamdată nu se cunoaşte motivul pentru care autospeciala de poliţie a ieşit de pe carosabil şi a luat foc, arzând ca o torţă.
Femeie rănită de propria mașină: La volan era fiul ei de 3 ani
Un accident pe cât de neobișnuit pe atât de grav. Un copil de 3 ani a urcat la volan și și-a lovit mama cu mașina.
CUMPLIT: Doi tineri au murit pe loc după ce s-au răsturnat cu mașina
Doi tineri de 22 și 24 de ani și-au pierdut viața într-un cumplit accident.
inpuff.ro
Loading...
Tânără ucisă cu sălbăticie de iubitul gelos
Cel mai probabil bărbatul va fi arestat preventiv.
Încă o TRAGEDIE produsă de COVID-19: Șeful unei filiale din Moldova a Crucii Roșii a murit
Anunțul trist a fost făcut de directorul general al Crucii Roșii Române.
TRAGEDIE pe E581: Un copil de un an și părinții săi au murit în urma unui cumplit accident - FOTO
Accidentul, de o gravitate deosebită, a avut loc vineri dimineață, pe drumul european E581.
DOLIU în lumea academică: Un profesor a murit la doar 39 de ani
Profesorul se lupta, de ani de zile, cu o boală incurabilă.
EMOȚIONANT: Cine sunt bărbații îmbrăcați în combinezoane care l-au purtat pe IPS Pimen? – GALERIE FOTO
Nimeni nu a știut cine sunt cei opt bărbați care poartă pe umeri sicriul. Surpriza a venit a doua zi, când un preot le-a dezvăluit identitatea.
Loading...
Fost episcop REȚINUT de procurori, Sfântul Sinod pregătește CATERISIREA
Fostul episcop a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier
O fată şi-a pierdut viaţa într-un grav accident rutier din judeţul Olt. Ea era pasageră într-un autoturism condus de-un tânăr.
Accident MORTAL pe drumul Botoșani – Iași: Un șofer a decedat, mai multe persoane rănite
Odată cu ieșirea din starea de urgență au loc tot mai multe accidente.
CRIMĂ: Un bărbat și-a ucis cu sălbăticie soția după ce i-a cerut de mâncare
O crimă înfiorătoare a avut loc noaptea petrecută.
Patron de firmă de pompe funebre numit manager la un spital afectat de COVID, asemenea Botoșaniului
Ministrul Sănătății a semnat numirea lui Marius Ghineț în funcția de manager al spitalului începând cu data de 15 mai 2020.
Încă 11 persoane infectate cu COVID au murit, am depășit pragul de 1.000 de decese la nivel național
Grupul de Comunicare a transmis marți seară noi decese din cauza  COVID-19.
melimeloparis.ro%20
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
 „Recunosc că am spus și eram foarte hotărât să nu mai revin niciodată în politică, dar având în vedere că am avut timp în 2015 – 2019, spre sfârșit, vă dați seama că sunt un număr de ani. Am stat și am urm ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8418 lei
USD
Dolarul SUA
4.2893 lei
CHF
Francul elveţian
4.5555 lei
GBP
Lira sterlină
5.4092 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0161 lei
XAU
Gramul de aur
249.1146 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2488 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3699 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9826 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1531 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1813 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6500 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.