Solista arată senzațional în ultimul trimestru de sarcină.
Trening negru, din velur, coafură lejeră, rucsac roșu și ghete albe, cu toc. Așa a defilat Andreea Bălan zilele trecute, prin Dorobanți, iar burtica de gravidă abia se vedea.
Solista Andreea Bălan (34 de ani), gravidă în opt luni, a fost surprinsă, zilele trecute, de fotoreporterii Click în timp ce mergea la un salon de înfrumusețare din zona Dorobanți. După ce a coborât din mașină, ea a grăbit pasul, căci era îmbrăcată doar într-o ținută subțire, sport. Surpriză, însă, nu a ales o pereche de ghetuțe fără toc, mai potrivită pentru ghețuș, ci niște cizmulițe albe, cu toc înalt.Nu a fost nici un efort să pășească, ba chiar părea că dansa pe trotuar.
Andreea arată senzațional, deși mai are puțin și naște, semn că această sarcină i-a priit de minune. De altfel, și ea a mărturisit acest lucru.
”Sunt întrebată adesea, cum de pot dansa în 7 luni de sarcină. Răspunsul este simplu: mereu am avut o condiție fizică foarte bună și la această sarcină mă simt mult mai bine decât la prima, am o stare de spirit excelentă”, a dezvăluit cântăreața, luna trecută, pe Facebook
Vedeta și soțul ei, actorul botoşănean George Burcea, mai au o fetiță, pe Ella, în vârstă de doi ani. Și de data aceasta va naște tot o fetiță.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Sală de judecată umplută de elevii din Dorohoi
Oana Sava
Apr 24, 2024
Încă o hotărâre la Tribunalul Botoșani: Acțiunea Locativa respinsă, dizolvarea merge mai departe
Sergiu Bălășcău
Apr 24, 2024
Patru posturi scoase la concurs din sursă externă la ISU Botoșani
Oana Sava
Apr 24, 2024
Simulare de incendiu la o școală din județ: Elevii au fost evacuați din clădire
Redacția Botoșăneanul
Apr 24, 2024