Unul dintre cei mai celebri bărbați de după Revoluție este căsătorit cu o artistă din Botoșani.
Petre Roman a împlinit duminică, 22 iulie, vârsta de 72 de ani, iar fiica lui cea mică, Oana Roman a ţinut să îi transmită cele mai bune urări prin intermediul unei reţele de socializare. Mesajul scris de aceasta a fost unul emoţionant, ţinând cont că a fost însoţit de o imagine cu adevărat specială.
Alături de mesaj a încărcat o fotografie de familie, ultima în care apar toţi membrii familiei Roman, în vremea în care formau un cămin şi erau fericiţi.
"La mulți ani tata! Să ne trăiești sănătos si împlinit! Ma uit la poza asta de la aniversarea ta de 60 de ani ! Ultima petrecută cu familia ta! Ai ramas neschimbat ca si cum timpul nu a trecut peste tine! Să rămâi forever young!', a scris Oana Roman pe Facebook.
Petre Roman a divorţat de Mioara Roman şi s-a căsătorit cu artista Silvia Chifiriuc în vara anului 2009.
Silvia a povestit că până la relație cu Petre Roman nu a simtit niciodată că este pregătită cu adevărat pentru un copil, dar soțul ei a fost extrem de fericit să devină tată de băiat. Fiul lor poartă numele de Petruş şi are vârsta de 9 ani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim sâmbătă seara: Ajunge și în parohiile din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024