Monden
Fotbalist botoșănean, pentru prima oară tătic: Iubita sa a anunțat că este însărcinată - FOTOGALERIE

Fotbalistul nu trece printr-o perioadă foarte bună din punct de vedere profesional, dar atacantul lui Brighton a primit o veste senzațională.

Botoșăneanul Florin Andone va fi tătic pentru prima dată, iar anunțul a fost făcut de Yolanda Riveros, columbianca alături de care trăiește o poveste de iubire de mai bine de 7 ani.

 

Florin Andone va fi tătic

 

Yolanda, tânăra originară din Columbia dar care s-a stabilit alături de familia ei în Spania, acolo unde l-a cunoscut și pe Florin Andone, a postat pe contul său de Instagram o fotografie în care i se vedea burtica. Mai mult, tânăra a anunțat că este însărcinată în 19 săptămâni și va naște la începutul anului 2021, scrie Prosport.

 

Florin Andone și Yolanda locuiesc împreună încă din perioada în care internaționalul român juca pentru Deportivo La Coruna, iar tânăra a mers alături de el și în Anglia, dar și în Turcia, acolo unde a jucat pentru Galatasaray.

 

„Locuiesc cu iubita mea, Yolanda, care este din Columbia, şi cu căţelul nostru pe care îl iubim foarte mult. Ei sunt hobby-urile mele. Ori de câte ori sunt liber, ieşim la plimbare prin oraş şi asta mă relaxează cel mai mult”,

 

spunea Florin Andone.

 

Brighton vrea să scape de Florin Andone

 

Cotat de site-urile de specialitate la 2,8 milioane de euro, Florin Andone mai are contract cu Brighton până în iunie 2023, dar zilele internaționalului român la formația din Premier League sunt numărate. Fotbalistul trecut pe la Galatasaray a suferit o ruptură de ligament încrucișat și este așteptat să revină pe teren la începutul anului 2021.

loading...
Final de carieră în Turcia pentru botoșăneanul Florin Andone: CE a făcut clubul

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Artistă din Botoșani prezentă la Gala K1, fotografiile cu care și-a amuzat fanii: Viața de pitic de grădină - FOTOGALERIE
Cântăreața s-a fotografiat alături de unicul luptător din istoria K-1 care a câștigat campionatul de 3 ori consecutiv.
Viviana Sposub: ”Am ales bărbatul ideal pentru a doua oară în viață” / Cine a fost primul ales - FOTO
Frumoasa botoșăneancă spune că fostul soț al Andreei Bălan este cel de-al doilea bărbat ideal din viața ei.
S-au împăcat? Cum au petrecut de Paști Vlad și frumoasa din Vorona
Este întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor. Nu de alta, dar gesturile dintre cei doi din ultima perioadă au dat de bănuit.
Cel mai tânăr milionar și cea mai în vogă cântăreață au petrecut de Paști în Botoșani
Au fost primele sărbători petrecute împreună.
De ce a dormit George Burcea două luni în fața blocului Vivianei Sposub
Poveste total surprinzătoare despre viața fostului soț al Andreei Bălan.
SURPRIZA anului în lumea mondenă: Milionarul din Silicon Valley, poveste de dragoste cu o artistă din Botoșani - FOTO
Cel mai tânăr milionar din Sillicon Valley, așa cum este cunoscut botoșăneanul, se află din nou pe primele pagini ale presei mondene alături de o artistă cunoscută.
După despărțire, vacanță de vis în Maldive: Botoșăneanca celebră și-a surprins din nou fanii - FOTOGALERIE
La începutul lunii februarie, a anunțat că s-a despărțit de cel pe care îl iubise vreme de 9 ani.
Cine este Francisca, botoșăneanca de la ProTV care a înlocuit-o pe Viviana Sposub - FOTO
Fostă concurentă la X factor, artista o va înlocui pe Viviana Sposub, care nu s-a mai reîntos în emisiune după ce a participat la Ferma.
Viviana Sposub, înlocuită la ProTV cu o altă botoșăneancă: Sunt foarte fericită că sunt cu voi! - FOTO
Iubita lui Burcea a fost deja înlocuită cu o cântăreață, tot din Botoșani, căreia i s-a spus în repetate rânduri Kim Kardashian de România.
Loading...
Se mărită? Ea vrea, el… mai are ceva treabă
Anunț de ultimă oră pentru toți fanii Vivianei Sposub și ai lui George Burcea.
Botoșăneancă celebră, DESPĂRȚIRE după 9 ani de relație: Ne-am dat seama că suntem foarte diferiți - GALERIE FOTO
Cei doi au făcut anunțul împreună, într-un video pe Instagram.
Petre Roman, dezvăluiri despre căsnicia cu botoșăneanca Silvia Chifiriuc - Mi-am pierdut mințile
Fostul premier a vorbit despre divorțul de fosta soție dar și despre căsătoria cu botoșăneanca Silvia Chifiriuc.
Despărțire de ultimă oră în showbiz: Dacă nu eram eu cânta tot în parc la Botoșani / Este educată de mine în totalitate
Deși au doi copii împreună, cei doi nu au mai găsit puterea de a merge mai departe, iar cel care a făcut anunțul este nimeni altul decât soțul cântăreței.
George Burcea și-a cunoscut „soacra” – CE a spus despre el mama Vivianei Sposub
George Burcea și Viviana Sposub s-au cunoscut în cadrul emisiunii de la PRO TV, ,,Ferma. Orășeni vs. Săteni”.
Loading...
Actorul controversat din Botoșani, mesaj plină de ură înainte de Crăciun: În loc de iubire, a venit...
Este din Botoșani și s-a vorbit de el mai intens mai ales după ce a divorțat de una dintre prințelesele vieții mondene din România, artista Andreea Bălan.
George i-a prezentat-o bunicii sale pe Viviana: Cum a decurs întâlnirea de la Botoșani
La rândul său, frumoasa botoșăneancă l-a prezentat pe actor familiei sale.
Cerere ORIGINALĂ în căsătorie! Cadou de Sfântul Nicolae, cu o zi înainte de alegeri: A prezentat cel mai frumos cadou electoral VIDEO
A fost nevoie de un grup însemnat de prieteni, în jur de 20 mai exact, și musai printre ei conducători auto pentru punerea în aplicare a planului de cerere în căsătorie. Și multă, multă originalitate din partea tânărului care și-a ales fata cu care să-și împartă bunele și relele pe care le oferă viața în firescul ei drum dar și într-o căsnicie, deopotrivă.
Viviana Sposub despre fetele Andreei Bălan, GAFĂ de zile mari: Nu o să mă chinui eu să…
Botoșăneanca a făcut o gafă colosală și a trimis o săgeată către fosta soție a lui George Burcea. Toți concurenții din Fermă au rămas surprinși de reacție acesteia.
Botoșăneanca din Fermă spune tot: Socoteala din Moldova nu se pupă cu cea din Capitală!
Viviana Sposub rupe tăcerea. A spus totul despre violența fizică: Orice femeie trebuie să pună stop.
Botoșăneanca Viviana Sposub, dezvăluiri despre fosta soție a actualului ei iubit: Tu m-ai ignorat
Viviana Sposub și George Burcea, fostul soț al Andreei Bălan, s-au îndrăgostit la Ferma, iar de atunci, cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Trebuie impuse anumite restricții persoanelor privind participarea la evenimente culturale, sportive, private în funcție de imunizarea sau neimunizarea cu vaccinul anti Covid?
Da
Nu
Nu știu
Declaraţia zilei
„Vreau să transmit botoșănenilor că nu sunt cei mai proști dintre români, cei mai dezinformați dintre români, cei mai săraci dintre români așa cum sunt portretizați de niște domni care vremelnic dețin puterea la București ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9184 lei
USD
Dolarul SUA
4.1486 lei
CHF
Francul elveţian
4.5849 lei
GBP
Lira sterlină
5.7813 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7998 lei
XAU
Gramul de aur
241.9139 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2314 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3871 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0777 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1933 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6613 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.9 o C
Dorohoi
17.9 o C
Bucecea
18.2 o C
Darabani
17.5 o C
Saveni
18.9 o C
Ştefăneşti
19.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.