Interviuri
INTERVIU: Cristian, inspector de 30 de ani într-o instituție (încă) îndrăgostit de Cenușăreasa pe care i-au interzis-o și părinții – GALERIE FOTO

Se poate spune că a iubit-o încă de când nici nu știa ce înseamnă iubirea. I-a intrat pe sub piele, direct în sânge, ca un microb de care nu te mai poți descotorosi și nu l-a mai părăsit nicio clipă. I-a simțit prezența prima dată pe când avea probabil patru ani. Atunci și-a privit prima dată, în ochi, pasiunea.

Pictura!

A început prin a copia diverse lucruri și cum în vremea comunismului cărțile colorate de copii erau aproape inexistente sau la nivel minimal, Cristian s-a concentrat pe stema comunistă a țării, de pe bancnotele aflate atunci în circulație. Uneori cerea ajutorul mamei care însă nu i-a susținut pasiunea, decât în perioada copilăriei. Când au venit zilele cu decizii importante, prima lui iubire, devenită „Cenușăreasă”, a fost ferecată într-un sertăraș.

 

A revenit, mai puternică decât în copilărie, trei decenii mai târziu. Cristian Bîrzoieș este unul dintre pictorii în devenire de la Botoșani care se caută pe sine și un loc în rândul artiștilor consacrați. A prins aripi, la vârsta de 50 de ani și este susținut de soție și cei doi băieți ai lui.

 

 

 

Când v-ați descoperit pasiunea pentru pictură?

 

Pasiunea pentru pictură am descoperit-o cu foarte mult timp înainte. Chiar aș putea spune din copilărie, când anumite frânturi, îmi aduc aminte, desenam pe caiete de matematică cu pixul și făceam stema țării, la trei ani și jumătate, patru ani iar mama mă ajuta uneori la panglicuțele sau cu scrisul pe care atunci nu îl stăpâneam.

 

Bineînțeles că, cu timpul am lucrat, însă nu într-un cadru organizat la o școală, la un liceu sau așa ceva, am încercat acasă, tip autodidact, am descoperit multe forme de exprimare artistică, am făcut imprimeuri pe materiale, pe pânză, însă undeva, să zicem, la vârsta de 16 ani, am mai pictat un pic, când eram în clasa a X-a, tot așa ocazional. Un episod l-am mai avut și în 1994 și apoi în 2017. Am avut un pic mai mult timp la îndemână pentru că au crescut copiii, am avut mai multă libertate și din partea familiei și am început cu lucrări de acuarelă. Vă spun sincer din ce motiv, pentru că, copiii au avut la școală de făcut niște teme, m-am implicat și eu atunci, am considerat că îmi permite timpul și ar trebui să încerc să mă mai perfecționez. Am discutat cu niște prieteni pe care îi cunoșteam și erau din domeniu, ei mi-au recomandat neapărat să urmez o formă  de învățământ, în domeniul artistic, motiv pentru care în 2017 m-am scris la Școala Populară de Arte.

 

Acum am trecut în anul 3, deci am absolvit doi ani, acesta ar fi ultimul an.  Aici mi-am perfecționat aptitudinile și teoretice și practice sub îndrumarea dlor profesori Angela și Victor Hreniuc.  Prin intermediul Școlii de Arte am participat la multe expoziții naționale, unele dintre ele expoziții - concurs. Am obținut premii, mențiuni la aceste concursuri și la finalul fiecărui an, am participat și la Tabăra de Creație Artistică care se organizează la Agafton și la care sunt invitați elevi ai tuturor școlilor populare de arte din România.

 

 

 

 

Te naști cu acest talent sau îl poți perfecționa în timp?

 

În principiu, eu spun că trebuie să ai un pic de talent. Dacă există un pic de talent nativ iar apoi acesta șlefuit și lucrat în timp, se poate ajunge la performanțe foarte mari. La noi, nu chiar așa funcționat, mama și familia mea aveau cunoștință de talentul meu însă, pe vremea aia înainte de 89, arta nu era prețuită chiar la justa ei valoare, motiv pentru care era considerată un fel de „Cenușăreasă” a activităților și a profesiilor. Însă ea, cu timpul într-adevăr a fost redescoperită  de către oameni, ei și-au a dat seama că este o formă de frumos și trebuie încurajată. La mine în familie nu s-a întâmplat, familia a ținut să urmez o altă cale, fapt pentru care am ajuns în administrația publică. Lucrez la Casa Județeană de Pensii de aproximativ 30 de ani și ceea ce fac, fac din pasiune, este ca un hobby pentru mine, considerând că asta mă ajută foarte mult în dezvoltarea mea personală.

 

 Aveți o amprentă personală în picturile pe care le realizați?

 

Deocamdată, fiind la început, nu cred că pot vorbi despre un stil propriu și o amprentă personală, deci sunt în formare, am urmat mai multe tehnici începând de la pastel, soft, pastel uscat, pastel uleios,  acuarelă, am trecut ușor, ușor la uleiuri. Toate îmi plac, toate îmi vin ca o mănușă însă, cu timpul o să trebuiască să mă rup de unele și o să mă dezic de ele, pentru a mă perfecționa doar într-o singură ramură, pentru a ajunge, la o performanță mai bună. Dacă nu voi reuși, consider că toate cele pe care le-am enumerat sunt destul de acceptabile pentru mine. în a lucra.

 

 

Dar de unde vă vine inspirația?

 

Inspirația în general depinde foarte mult de starea sufletească, depinde de ceea ce este în universul care te înconjoară, dacă mă aflu în natură, depinde de anumite forme pe care le văd,  reliefuri sau forme citadine. Cumva ele îți transferă automat ideea, iar tu o procesezi în creier doar vizualizând-o, nu doar așa ca pe un obiect, ci dându-i o conotație. Legând-o de un anumit eveniment, legând-o de anumite întâmplări, după care poți să îți formezi o schiță în minte.  Pornești la drum cu ea,  începi să o prelucrezi, însă uneori finalul este diferit de ceea ce ți-ai imaginat. Pentru că ideile vin pe parcurs, gama cromatică te incită mereu, mereu, uneori noi nu facem o reproducere. La o reproducere faci ceea ce vezi. Noi încercăm să îi imprimăm și ceea ce simțim noi, simțămintele noastre în principiu, artiștii în general.

 

Ce anume preferați să pictați, peisaje, portrete, lucrări abstracte…

 

În principiu, eu sunt un pictor mai calm, mai liniștit. Zona mea de confort o reprezintă peisajele,  portretul, în general mă duc undeva în zona figurativă, foarte bine definit și nu mă duc la o zonă necunoscută, adică la un modernism care duce spre abstract. Și în general eu sunt de părere că orice artist, indiferent de modul pe care îl are și de modalitatea în care pictează, se adresează unui anumit public. Publicul care simte la fel ca el, din acest motiv am zis eu că toți artiștii se adresează unui public țintă, iar acești oameni care îl urmăresc, mereu îl vor urmări. Niciodată nu vom fi toți la fel.

 

Din acest motiv este incitant să stai de vorbă cu mulți artiști, să îi cunoști, să îți dai seama că undeva se leagă temperamentul omului de lucrările pe care le face. Deci la mine, totul este deocamdată definit și nu merg înspre modernism, probabil cu timpul o să trebuiască să scoți esența din fiecare lucrare pe care o faci. Ea trebuie să exprime ceva, să aibă o parte de mister, să aibă și un punct de atracție întotdeauna și un procedeu de a selecta și de a-ți găsi un drum și o cale, iese doar dacă lucrezi mult și reușești să îți dai seama, care dintre valențele respective te-ar putea influența, să te ducă, să te împingă de la spate, să ajungi mai sus undeva. Desigur, arta în general, nu ține cont de studiile cuiva, de pregătirea unui om, decât de ceea ce simte el. Oamenii cu pregătire în domeniul artelor, văd nu doar pictura de suprafață. Ei văd în profunzime, ei studiază și întreabă dacă acea lucrare exprimă un mesaj, spune ceva, care este secretul lui și până unde lasă loc de interpretare. Pe când arta figurativă și arta mai de suprafață, care îți dmonstrează frumusețea unei lucrări, sunt în general gustate și ele de un mare, mare număr de persoane. De asta zic că arta universală se adresează tuturor persoanelor care cunosc,  care nu cunosc toate lucrurile despre artă, însă plăcerea este a ochiului și fiecare o simte diferit.

 

 

 

Câte tablouri ați pictat până acum?

 

 

Nu cred că am ajuns la 100, pentru că lucrez din 2017, de prin septembrie, am multe schițe,  multe acuarele, multe încercări, mereu faci un studiu pentru o lucrare, dacă este una mai mare,  mai de amploare, uneori faci o ședință de documentare, te deplasezi undeva, să vezi, să observi,  să schițezi, pentru că, multitudinea de elemente dintre o conjunctură dată, trebuie undeva să cadă, trebuie modificată și trebuie valorificat din acel cadru, doar ceea ce ne interesează pe noi și ceea ce este expresiv și dorim să transmitem.

 

 

Unde pot vedea botoșănenii picturile dv?

 

 

Începând cu data de 3 august 2019,  întreaga lună august,  la Galeriile de Artă Ștefan Luchian, voi avea o expoziție personală, numită „Universuri ancestrale”. Expoziția va fi de fapt un gen de colaborare cu dl Marcel Alexa, vom expune fiecare în câte o sală, am considerat noi că ne putem uni pentru a face o expoziție de amploare. Dar în același timp să redăm și două stiluri diferite,  care nu pot fi confundate, lucru care am zis noi, că o să ne avantajeze pe amândoi. Și fiecare are câte o sală. Discutând de ceea ce fac eu, voi expune lucrări de grafică, de pictură, uleiuri, toate care au fost realizate, în perioada despre care am făcut vorbire 2017 - 2019.

 

 

Tablourile pot fi și achiziționate?

 

Tablourile pot fi și comercializate, ba chiar mai mult de atât m-am gândit să fac și un gest umanitar, vreau să rămână surpriză, vreau să vină cât mai mulți oameni, cât mai mulți iubitori de artă, vreau să cumpere, pentru că destinația banilor, o să aflați, o să meargă și în scopuri caritabile.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
INTERVIU: Dr. Bogdan C.S. Pîrvu: Până să ajungă la psiholog sau la medic, preotul este foarte important

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Radu Romaniuc, scenaristul filmului ”Oameni de treabă”: Iubesc necondiționat și irațional Botoșaniul, Flămânziul și tot ce e între ele și în jur FOTO&VIDEO
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Campionul din clasamentul mondial WKF care face zilnic 150 de km pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului - GALERIE FOTO
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu: Sunt binecuvântată să fi reușit să văd țesătura propriei vieți și să îmi înțeleg, în sfârșit, misiunea!
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
Angelo Segall: În Botoșani sunt clădiri cu arhitecturi de invidiat / Teatrul e legat de istoria orașului, mândria populației
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Nepoata lui George Enescu, mărturisiri emoționante despre fratele și fiica marelui muzician: George compusese prima Rapsodie înainte să se nască tata
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
Ștefan Teișanu: Nu ajungi ușor și nici des la Darabani / Cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Dan Sociu: În momentele cele mai dure pe care le-am trăit, acelea de durere fizică extremă, era un punct în care eram salvat
Este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei douămiiste, dar şi un jurnalist de atitudine, fiind deseori implicat în activismul ecologist. 
POVESTEA tânărului din Botoșani care aduce pe Pietonalul Unirii un festival culinar cum n-a mai fost: Pături pe iarbă, hamace între copaci, concerte stradale și... chef Foa – VIDEO & GALERIE FOTO
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
Povestea impresionantă a Alexandrei, ”Fata cu cărțile”: Din Botoșani în Cipru și înapoi în România, pentru a ajuta copiii bolnavi – GALERIE FOTO
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Elena Cardaș, viața printre meteoriți și destinul ”dulce-amărui” al unui medic scriitor: Pentru mine cancerul a fost o mare lecție / Nu cred în familiile perfecte, nici în profesioniștii perfecți
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
Roxana Gherasim: Am învățat să apreciez mai mult oamenii care vin pentru o scurtă perioadă în viața mea / Sărbătorile vor fi mereu cu un ochi care plânge și cu unul care râde
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Tânără referent de la Centrul de Creație și arta încondeierii ouălor: Așa ar fi corect să fie de culoare roșie / Tehnica cu ciorapul este cea mai cunoscută
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
INTERVIU Constantin Boștină, fost secretar personal al lui Ceaușescu și ex-prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Botoșani: Ceaușescu trebuia înlocuit, dar nu așa, nu prin împușcare / M-am simțit foarte bine și în perioada de dinainte de 1989 și mă simt bine și acum - VIDEO
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
„Am jucat acolo, prima etapă am intrat titular, după vreo două săptămâni și în septembrie m-a dat și el afară. Mi-a zis «Te duci la Botoșani». I-am zis «Nuuu, vă duceți dumneavoastră la Botoșani. Eu nu mă duc. Nevastă- ...
fashiondays.ro
Curs valutar
3 februarie 2023
EUR
Euro
4.9005 lei
USD
Dolarul SUA
4.4823 lei
CHF
Francul elveţian
4.9076 lei
GBP
Lira sterlină
5.4945 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4888 lei
XAU
Gramul de aur
275.3749 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2362 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2712 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1660 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3580 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6582 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.1 o C
Dorohoi
-1.7 o C
Bucecea
-2.0 o C
Darabani
-2.1 o C
Saveni
-0.9 o C
Ştefăneşti
-1.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.