Interviuri
INTERVIU Ana Manuela Zarug : Să nu se ducă acolo că sunt morţi de foame şi rupţi în fund
Ana Manuela Zarug este unul dintre cei mai longevivi manageri din Botoşani. A devenit director în confecţii la numai 33 de ani şi a avut perioade în care a condus un colectiv ce numără în jur la 5.000 de oameni. Din 1993 este director general la Serconf, întreprindere despre care spune că plăteşte salarii peste media ţării din acest sectorde activitate. Dincolo de asta, timp de mai bine de un deceniu a făcut politică, domeniu din care a plecat brusc toamna trecută, când a demisionat din Consiliul Local şi din PDL. Despre toate acestea, dar şi despre multe altele, citiţi în rândurile ce urmează.

Ana Manuela Zarug

"Când toată lumea se lăfăia şi cheltuia banii în dreapta şi în stânga, cât nu făceau serviciile respective, noi am resimţit criza" 

-    Sunt vreo patru ani de când ne aflăm în criză economică, confecţiile cum resimt această perioadă?
-    Cred că am mai spus-o şi acum o să trebuiască să mă repet: cam din 2008 noi am resimţit criza în domeniul nostru de activitate. Când toată lumea se lăfăia şi cheltuia banii în dreapta şi în stânga, cât nu făceau serviciile respective, noi am resimţit criza, generată de diferite cauze pe care nu mai vreau să le repet: şi politica BNR, şi politică guvernamentală. Toate astea ne-au îngreunat situaţia, nu ne-au ajutat. Noi, cei din Serconf, am avut cred că un dram de noroc fiindcă am avut clienţi de potenţial, numai clienţi din Germania. Germania nu a trecut printr-o criză atât de profundă, au intrat şi ei în criză, dar ei totuşi au trecut altfel, măsurile de acolo le-au permis să treacă altfel de criza… criza care s-a întors, este deja al doilea val, care este determinat de consum şi normal ar trebui să ne afecteze şi pe noi, dar foarte tare nu suntem afectaţi. Noi avem comenzi exact la nivelul capacităţii firmei, am avut totdeauna. Sigur, o perioadă de vreo patru sezoane, ca să putem trece de această criză, a trebuit să reducem preţurile. Am redus preţurile cum cu 5%, cu 3% într-un sezon, cu 2% în următorul sezon, asta s-a întâmplat în 2010 şi 2011, iar în următoarele sezoane am revenit la preţurile din 2009. Dar asta a însemnat că a trebuit să ne luăm nişte măsuri organizatorice foarte drastice în fabrică ca să putem trece peste această criză şi nu numai să realizăm veniturile, dar să facem şi ceva profit, că orice afacere vizează profitul, nu lucrezi numai de dragul de a lucra.

-    Reduceri de personal aţi făcut?

-    Nici un fel de reduceri de personal pentru că noi, de fapt, ca să fiu corectă, nu în 2008 am resimţit criza, ci din 2005, din momentul în care BNR a ţinut cursul valutar la un nivel care nu reflecta nici într-un caz modul în care funcţiona economia românească şi atunci lucrurile au fost foarte grele, deci cursul valutar ne-a afectat şi pe noi foarte mult şi a trebuit să facem reduceri, dar nu la personalul muncitor, la cel indirect productiv. Astfel, primul val de criză oficial, cel din 2008, ne-a prins într-o perioadă în care noi deja eram pregătiţi.

-    Este un paradox pe piaţa muncii: avem câteva mii de şomeri, dar avem totuşi locuri de muncă care stau săptămâni la rând neocupate. Ce se întâmplă, nu vor oamenii să muncească sau sunt salariile prea mici?
-    Poate că nici nu vor oamenii să muncească, sunt oameni care nu vor să muncească, sunt calificaţi în domeniul nostru de activitate şi vreau să spun că la Serconf salariile oricum sunt mult mai mari decât oriunde în domeniul nostru de activitate şi chiar comparativ cu nivelul naţional, oricând îţi pot demonstra. Din raportările noastre la Statistică, comparat cu ceea ce în fiecare lună este raportat la nivel naţional, în Serconf salariile sunt cu vreo 5 milioane în bani vechi mai mari decât la nivel naţional, în domeniul nostru, de textile.

-    Totuşi, găsiţi relativ greu oameni.
-    Pentru că nu sunt calificaţi, pentru că majoritatea celor care au terminat Liceul Textil, deci cel puţin două promoţii care nu şi-au luat bacalaureatul – şi eu am anunţat că voi angaja şi fără bac, nici o problemă nu va fi – şi faptul că nu au bacalaureatul nu înseamnă că eu nu îi consider muncitori calificaţi. Deci, faptul că au făcut patru ani de liceu şi au făcut practică în specialitatea noastră le permit să fie testaţi şi să fie din start angajaţi la categoria a doua sau a treia, ori la noi un salariu de bază la categoria a doua sau a treia depăşeşte 10 milioane. Noi nu plătim oamenii cu salariul minim pe economie, decât numai pe cei care fac muncă administrativă, dar şi ei au la ora actuală salariu de 830 de lei, nu 700 cât este stabilit acum, deci noi am îndeplinit toate condiţiile din punctul acesta de vedere încă de anul trecut.

"O să crăpaţi şi o să muriţi pe limba voastră dacă o să râdeţi"

-    La fiecare patru ani vin nişte candidaţi care promit să sprijine mediul economic. Aţi resimţit cumva acest sprijin?
-    Niciodată! Niciodată! Deci niciodată! Într-o singură perioadă în ăştia 22 de ani am simţit că mediul economic este influenţat pozitiv de politică. Perioada 2000 – 2004 a fost una care a permis mediului economic să se dezvolte şi să obţină rezultate foarte bune. În perioada 2000 – 2004 am reuşit şi ne-am plătit absolut toate datoriile pe care le-am avut la furnizorii de utilaje, eu niciodată nu am avut împrumuturi în bănci şi am reuşit să mă autofinanţez din activitatea proprie, din încasare am reuşit şi am plătit şi utilajele în fiecare an. Ei, dacă mă prindea 2005 cu datorii la furnizori sau în bănci nu ştiu dacă reuşeam să trec anii 2005, 2006. Şi ştii când a mai fost o perioadă bună, nu toată? În 1996 – 2000, pe vremea ministrului Remeş la Finanţe, într-adevăr, atunci am avut sentimentul că Guvernul României, prin Ministerul de Finanţe, manifestă respect faţă de cei care îşi plătesc dările la timp. Eu am mai spus-o şi, mă rog, toată lumea a râs cu gura până la urechi, deşi nu i-am înţeles. Când râzi cu gura până la urechi când cineva din mediul de afaceri aminteşte că ar trebui ca firmele care îşi plătesc datoriile să resimtă un semn de bunăvoinţă… şi chiar am citit şi în presă câteva articole un pic tendenţioase şi am spus: o să crăpaţi şi o să muriţi pe limba voastră dacă o să râdeţi, că râdeţi voi şi la urmă o să râdem toţi strâmb pentru că nu v-aţi confruntat şi nu ştiţi, dar noi, în perioada cât a fost ministru Remeş, dar într-adevăr a fost un ministru de finanţe bun şi îmi aduc aminte, dacă noi ne plăteam toate datoriile la timp, firmele care îşi plăteau datoriile la timp beneficiau de un anumit bonus. Ori, care este diferenţa între o firmă care şi plăteşte toate datoriile la timp, fără nici un fel de probleme, niciodată în activitatea sa şi între o altă firmă, care este veşnic datoare la stat, adică nu suntem toţi egali? Nu trebuie practicată aceeaşi unitate de măsură cu toată lumea? Şi, ca să îţi răspund la întrebare: atunci, pentru o perioadă foarte scurtă şi în perioada 2000 – 2004.

-    Dacă aţi fi ministrul Economiei, care ar fi măsură pe care o să o adoptaţi, ca om care vine din mediul economic.
Ana Manuela Zarug la interviu   -    Ca om care vine din mediul economic prima măsura care aş vrea să o iau ar fi să sprijin cel puţin firmele care nu au datorii la stat, aş sprijini exportatorii în primul rând. Exportatorii nu beneficiază de nici un fel de sprijin. Altă dată erau acele bănci care ajutau exportatorii cu diferite credite, cu dobândă foarte mică, care le permiteau măcar să îşi facă retehnologizarea. Majoritatea producătorilor serioşi nu se pot plafona numai la un anumit nivel de investiţii. Investiţiile trebuie făcute permanent, din propriile încasări, ca să nu fii obligat să recurgi la credite la bănci, pentru că te îndatorezi şi nu ştii niciodată cât ai de plătit şi plăteşti înapoi cât nu face. Nu ar trebui să fie sprijiniţi? Vreau să dau un exemplu. Am depus în 2011 un proiect pentru modernizarea fabricii şi m-am dus pe o singură activitatea, cea de finisat. Valoarea era în jur de 340.000 de euro, s-au depus proiectele, s-au stabilit punctajele şi în prima fază nu-mi ieşeau vreo patru puncte ca proiectul nostru să fie eligibil. Evident că am făcut contestaţie, am mai câştigat două puncte şi jumătate, deci ne-ar mai fi despărţit 1,5 puncte. Anul trecut, cred că era în luna iulie sau august, îmi vine o scrisoare de la Ministerul Economiei în care mi se spune că proiectul meu, pentru că s-au retras mulţi înainte, este eligibil şi dacă dorim să continuăm acţiunea. Poate că nu am înţeles, fiind o fabrică din teritoriu, poate nu am folosit corect solicitarea, că trebuie să soliciţi cu anumite cuvinte, dar era de înţeles că avem toată bunăvoinţa să continuăm proiectul de finanţare şi pentru 2013 şi am răspuns în sensul acesta, că doresc să continui proiectul şi în 2013, ceea ce era posibil. Am încercat să discut cu un director de acolo. Cel vechi nu mai era, cel nou nu a răspuns la telefon, ministrul Economiei nu a răspuns.

"Dacă aş fi ministrul Economiei cu ce m-aş ocupa prima dată? Aş umbla prin ţară la Zilele Eminescu?"

Ei, eu ca ministru al Economiei, dacă aş fi fost ministru al Economiei şi aş fi avut aceste situaţii, primul lucru pe care l-aş fi făcut, i-aş fi chemat pe cei de la dezvoltare economică, i-aş fi întrebat care este situaţia proiectelor depus pentru fonduri europene şi aş fi încercat să văd dacă s-a răspuns la fiecare corespondenţă da la firmele care au depus proiecte şi aş încerca prima dată să deblochez treaba asta, deci primul şi primul lucru. Acum sunt hotărâtă să îi scriu lui Vosganian şi să îi arăt cu toate corespondenţa care ar fi priorităţile dlui. Nu ştiu dacă Vosganian, când s-a instalat acum ministru, a considerat că primul lucru care trebuie să-l facă este acesta. Deci, îţi dai seama, toate proiectele care au fost depuse în ultimii doi ani, pentru faptul că ei au fost cu schimbări şi nu i-au lăsat pe cei care ştiu ce au de făcut acolo – lasă-l domnule măcar jumătate de an, nu pune unul care nu ştie unde-i sunt urechile, lasă oameni care ştiu, sunt pricepuţi în domeniu, au preluat nişte probleme, lasă-i să le finalizeze, măcar pune-i directori adjuncţi ca să poată continua problemele şi să răspundă la corespondenţe. Dacă aş fi ministrul Economiei cu ce m-aş ocupa prima dată? Aş umbla prin ţară la Zilele Eminescu sau la zilele cutare sau m-aş ocupa de problemele economice? Asta este cea mai stringentă problemă: problema finanţărilor externe şi chiar a finanţărilor interne.

"Puteţi să-mi spuneţi că sunt bătută în cap, că sunt neocomunistă, eu aşa am simţit în domeniul economic"

-    Nu vă e dor de politică?
-    Nu-mi este dor de politică. Eu am făcut 12 ani de politică în PSD. Eu am făcut politică în PSD şi m-am înscris în 1998 şi am plecat în 2010 pentru am crezut în nişte oameni şi am avut stimă faţă de anumiţi oameni, care nu mi-au înşelat aşteptările, ca dovadă că atunci când au ajuns la putere în 2000 – 2004, a fost cea mai bună guvernare a României. Puteţi să-mi spuneţi că sunt bătută în cap, că sunt neocomunistă, eu aşa am simţit în domeniul economic, în domeniul meu de activitate, deci au fost nişte miniştri… Eu îl amintesc doar pe dl Tănăsescu, ministrul de Finanţe, da? Jos pălăria! Şi plus alţi miniştri care au fost în Guvernul Năstase. Şi am crezut că pot să fac ceva, niciodată nu mi-am dorit să fiu parlamentar, să ajung în Guvern, nici măcar consilier nu mi-am dorit, deci n-am intrat în politică cu gândul să ocup o funcţie administrativă şi de acolo să obţin nişte avantaje personale. Niciodată!

-    Un motiv sau un imbold trebuie să fi avut.
-    Ştii care a fost imboldul? Am simţit nevoia să fac ceva, pentru că ţi-am spus de perioada 1996 – 2000, când ministrul de Finanţe a fost foarte bun, dar guvernarea nu a fost extraordinară şi atât de dezamăgită am fost şi de pornită încât m-am înscris în PSD, când PSD era în opoziţie şi am zis că trebuie să se poată face ceva, deci eu am pornit de la ideea că poţi să faci şi vocile trebuie să fie cât mai puternice, iar oamenii care ajung pe anumite posturi administrative să nu se ducă acolo că sunt morţi de foame şi rupţi în fund, ci să facă ceva pentru comunităţile lor. Aşa am gândit eu şi aşa gândesc şi în ziua de astăzi.

"Am crezut foarte mult şi în programul Mişcării pentru Botoşani şi în dl Flutur"

-    Şi aţi reuşit dă faceţi ceva din ce v-aţi propus?
-    Cât am fost consilier local eu am încercat. Am dorit-o atunci şi am spus-o totdeauna: mi-ar plăcea în momentul în care se termină mandatul să văd toate străzile asfaltate, să văd toate aleile între blocuri asfaltate în Botoşani, să văd parcări şi să văd oraşul frumos aranjat. Majoritatea acestor proiecte au început în perioada în care am fost eu consilier local (2004 – 2008 – n.r.). Poate nu a fost ideea mea, nu eu am promovat proiectele respective, dar le-am susţinut cu amândouă mâinile pentru că am zis că oraşul nostru trebuie să arate ca un oraş civilizat, vin o grămadă de oameni şi dacă tot avem pretenţii că este un judeţ din care s-au ridicat atâţia oameni de valoare, trebuie să şi arate la un anumit nivel. Eu am fost foarte încântată în mandatul următor, când n-am mai fost consilier local, am fost consilier judeţean, când am văzut că încep să prindă viaţă proiectele care au fost promovate în perioada 2000 – 2004, am fost atât de mândră şi de fericită încât unul dintre motivele pentru care am vrut să fac parte din echipa d-lui Flutur, bine, la solicitarea d-lui Flutur, a fost acesta: continuă proiectele. Eu cred foarte mult în oamenii care nu fac umbră pământului, adică lasă nişte urme pe pământ, nu numai umbra. Şi să vezi cu ochii tăi! Şi toate proiectele se materializează şi atunci am crezut foarte mult şi în programul Mişcării pentru Botoşani şi în dl Flutur că ar putea ca primar să îşi continue proiectele, extraordinar de mult am crezut. Sigur, eu am fost un pic dezamăgită că m-am aşteptat ca el să rămână consilier local şi dacă rămânea consilier local, mi-ar fi plăcut să rămân şi eu în echipă.

Ana Manuela Zarug director general Serconf

-    Asta vroiam să vă întreb, că aţi spus că aţi crezut în proiectul Mişcării pentru Botoşani, dar aţi crezut, aşa, cinci-şase luni, după care aţi demisionat.
-    Păi ai văzut că se continuă proiectele care erau cuprinse în programul Mişcării pentru Botoşani?

-    Poate tocmai de asta trebuia să rămâneţi, ca să vă bateţi pentru respectivele proiecte.

-    Era inutil, deci este inutil.

"Numai pentru că este proiect promovat în perioada lui Flutur de exemplu, vii şi dai cu piciorul"

-    Este inutil de ce, pentru că au o largă majoritate?
-    Da, este inutil pentru că au o largă majoritate şi nu pot să înţeleagă că, de fapt, acolo, politica se termină. Acolo toate proiectele care sunt promovate trebuie să fie în interesul întregii populaţii a municipiului Botoşani şi proiectele nu trebuie politizate. Adică, numai pentru că este proiect promovat în perioada lui Flutur de exemplu, vii şi dai cu piciorul pentru că sunt de pe vremea lui Flutur. Proiectul Parcul Cornişa a fost promovat în ultima perioadă a mandatului nostru de consilier local, în 2008. Câţi ani a trebuit până când se ajunge la finanţarea unui proiect? Deci, studiu de fezabilitate, depunerea proiectului, aprobarea finanţării, sunt câţiva ani buni. Când un asemenea proiect îţi baţi joc de el şi nici în ziua de astăzi încă nu este finalizată partea de licitaţie, când va fi acel proiect materializat? Pentru că acel proiect înseamnă locuri de muncă, bani mai mulţi, acolo vor circula bani, nu? Se vor face servicii, ş.a.m.d. Centrul Vechi? Centrul Vechi a fost promovat tot aşa, în ultima perioadă a mandatului 2008. Arată extraordinar de frumos, eu stau şi mă întreb, acuşi vine primăvara, vine vara, mă întreb, acolo au fost concesionate spaţiile acelea de la parter? Acolo era vizat să se deschidă centre comerciale, cofetării, terase, să fie exact ca un centru vechi cum am văzut noi în toată Europa, cum arată centrele istorice în toată Europa. Toată lumea se fereşte ca de râie de Centrul Vechi!
-    Înţeleg că sunteţi cam nemulţumită de ceea ce se întâmplă în oraş.
-    Sunt nemulţumită de ce? Pentru că eu am fost consilier, consilier judeţean şi totdeauna, din poziţia pe care am avut-o atunci, eram consilier deci din partea PSD, dar atunci majoritatea a consilierilor social-democraţi susţineau proiectele bune. Proiectele astea de care vorbesc eu au fost susţinute de toţi consilierii social-democraţi, nu s-a abţinut nici unul şi am şi procesele verbale, pot oricând să demonstrez asta. Toţi consilierii din perioada mea, colegii mei, noi cu toţii am votat şi am susţinut aceste proiecte. Acum sunt alţi consilieri - şi toate astea erau pentru comunitate, pentru municipiul Botoşani - cei de acum de ce nu susţin aceste proiecte pe care colegii lor, acum câţiva ani, le-au susţinut. Cum să nu fiu nemulţumită? Eu trăiesc aici, aici am învăţat, după ce am terminat facultatea m-am întors în oraşul acesta, aici muncesc de peste 30 de ani.
Interviu realizat de Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 EXCLUSIV : Demisie șoc din Consiliul Local Botoșani
 INTERVIU incendiar Mihai Tincu: Asta a fost înţelegerea din capul locului, de a candida la Parlament; Roxana? Să nu mai intru în alte detalii vis-a-vis de locul de muncă după terminarea facultăţii


Gelu Graur, posibil candidat la Primăria Botoșani din partea USR (?!): Degeaba ne revoltăm pe Facebook, degeaba ridicăm pumnii către cerGALERIE FOTO
La nivel de Botoșani, când vine vorba despre ieșit în stradă, ne vine în minte cuplul Gelu Graur – Sînziana Secrieru. Nu a fost protest împotriva vreunei ordonanțe (de orice fel) la care să nu fi fost în stradă în semn de revoltă. Cei doi au fost printre botoșănenii gazați anul trecut pe 10 august 2018. Tot ei au aprins o lumânare și au plâns în față la Colectiv. Iar exemplele pot continua.
FEMEI PUTERNICE de la Botoșani! Mirela Saucă, femeia politician cu carieră proprie și familie: În spatele unei femei de succes stă un bărbat flămând :))
O femeie cu o voce este în definitiv o femeie puternică. Într-o lume care le aparține încă bărbaților, mai ales la nivel de decizie, există femei care le sunt adversari egali și care pot face față oricăror provocări. În unele cazuri, mai bine chiar decât sexul tare. Și la Botoșani sunt femei puternice. Pe multe dintre ele avem ocazia să le vedem și să le ascultăm. Altele preferă să strălucească în propriul con de umbră, mai puțin expus ochiului critic al societății.
INTERVIU: Cristian, inspector de 30 de ani într-o instituție (încă) îndrăgostit de Cenușăreasa pe care i-au interzis-o și părinții – GALERIE FOTO
Se poate spune că a iubit-o încă de când nici nu știa ce înseamnă iubirea. I-a intrat pe sub piele, direct în sânge, ca un microb de care nu te mai poți descotorosi și nu l-a mai părăsit nicio clipă. I-a simțit prezența prima dată pe când avea probabil patru ani. Atunci și-a privit prima dată, în ochi, pasiunea.Pictura!
INTERVIU: Dr. Bogdan C.S. Pîrvu: Până să ajungă la psiholog sau la medic, preotul este foarte important
De foarte multe omul își creează boala, se spune, iar adevărul nu este departe. Medicul psihiatru Bogdan C.S. Pîrvu, de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Mavromati, spune că atât psihologii, cât și medicii și preoții, trebuie să fie pregătiți pentru a prelua problemele complexe cu care se confruntă societatea de astăzi.
INTERVIU Tânărul de la alianța care a produs marea surpriză a alegerilor: Am vrut să emigrez de vreo două ori. Așa am ajuns în politică
Marea surpriză a alegerilor europarlamentare din 26 mai 2019 au fost tinerii din Alianța 2020 USR – PLUS care s-au clasat pe podium și au fost la un pas să depășească partidele istorice de pe eșichierul politic românesc.
INTERVIU: Învățătoarea din municipiu care de peste 20 de ani merge zilnic la țară, și-n cizme de cauciuc,pentru a forma generații – Sunt fiica satului
Cineva spunea că învățătorii au trei iubiri: iubirea de a învăța, iubirea față de elevi și iubirea de a le aduce pe cele două împreună. Ana - Maria Zbanț este învățător de 25 de ani, iar de 21 de ani face zilnic naveta. Iubește copiii cei mici și susține că acum nu îi mai este greu să parcurgă zilnic aproape 20 kilometri. 
INTERVIU: CINE este cu adevărat botoșăneanul care a fost văzut de peste 1 milion de oameni – GALERIE FOTO  
Daniel Câșlariu a ieșit din mulțime pentru prima dată la marșul auto care a avut loc pe 9 aprilie 2019 în județul Botoșani. Are 29 de ani și s-a născut în comuna Trușești. S-a evidențiat în urma mesajelor pe care le-a transmis la manifestații publice și care au prins mai ales în rândul tinerilor. Deși, spune el, au fost și botoșăneni cu ani mulți în buletin care l-au oprit pe stradă pentru a-l felicita pentru curajul de a se implica.  
INTERVIU cu una dintre cele mai iubite profesoare din Botoșani, care de 12 ani colorează viața elevilor: Îmi imaginez că în bănci sunt copiii meiFOTOGALERIE
„Felul cum este profesorul este mult mai important decât ceea ce predă el" – anonim.Astăzi este despre un profesor iubit de elevi poate și prin prisma materiei pe care o „predă”. Talida Grunzac este profesor de Arte Plastice la Colegiul AT Laurian și de-a lungul anilor a înțeles că elevii trebuie respectați, sprijiniți și iubiți.
Să nu ne răzbunațiINTERVIU cu actrița care joacă într-o piesă unică: Am fost botezată pe ascuns, într-un ceaun, acasă
Weekendul acesta botoșănenii își pot petrece timpul liber la Cinema Unirea. De data aceasta nu la un film, ci la o piesă de teatru ce se joacă în premieră.
EXCLUSIV  în INTERVIUL săptămânii: Tânărul din Botoșani captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani: Uneori făceam rost de la șeful meu
Fenomenul consumului de droguri este din ce în ce mai îngrijorător la nivelul județului Botoșani. Și nu numai. De cele mai multe ori tinerii sunt cei care cad în capcana acestui flagel. Gabriel, un botoșănean în vârstă de 29 de ani, a fost captiv în lumea drogurilor timp de 12 ani. Acum, spune el,  a renunțat pentru că pur și simplu se săturase să trăiască așa. 
INTERVIU în IMAGINI cu botoșăneanul director care intră pe aceeași ușă de 29 de ani de zile – FOTOGALERIE
Sunt aproape trei decenii de când, în fiecare dimineață, un director de instituție de la Botoșani parcurge același drum și intră pe aceeași ușă. Urcă aceleași trepte până la etajul doi al instituției, apasă clanța aceleiași uși și se așază molcom la biroul peste care și-a așternut gândurile și munca oră de oră, în fiecare dintre cele peste 7.000 de zile de când parcurge această rutină.
INTERVIU „Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani: Poți surprinde într-o singură zi prima respirație a unui copilaș, dar și ultima
Carmen Zaboloteanu este medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie de patru ani. Iubește bebelușii și și-a dorit încă de mic copil să devină medic. Vrea să crească nivelul Maternității Botoșani, iar pentru asta își dorește o echipă cât mai tânără.
SPORTUL după sărbători, cum scăpăm de kilogramele în plus: INTERVIU cu instructorul sportiv a mai multor botoșănence - FOTOGALERIE
M-am îngrășat este probabil expresia cea mai folosită după trecerea sărbătorilor de iarnă. Bucatele tradiționale au fost de nerefuzat, iar kilogramele și-au făcut apariția în diferite zone ale corpului.
INTERVIU cu un creator de modă din Botoșani: Ce purtăm de Crăciun și Revelion? CULOAREA care a devenit… tabu - GALERIE FOTO
Perioada sărbătorilor este cu siguranță una în care botoșănencele vor să fie cele mai frumoase. Pe lângă faptul că își fac programare din timp la saloanele de înfrumusețare, acestea își pregătesc cu grijă ținutele, atât pentru cele trei zile de Crăciun cât și pentru Revelion.
INTERVIU medic nutriționist despre lăcomia de sărbători: Cum putem repara greșeala? / Nu mai mâncăm deloc
Masa de Crăciun, un „boom” culinar: RECOMANDĂRI de la un medic nutriționist de la Botoșani pentru cei lacomi și nu numai
INTERVIU Dimitrie Sturdza, milionarul campion botezat de Regele Mihai: Marea Unire în ziua de astăzi este Marea Rușine / Noi moldovenii am devenit un fel de rezervor de vot
Eroul nostru de astăzi are o viață care n-ar putea fi cuprinsă fidel nici într-un film și nici chiar într-o carte. Face parte din celebra familia Sturdza care i-a dat Moldovei, printre alții, pe Ioniță Sandu Sturdza și Mihail Sturdza, domnitori în secolul al XIX - lea.
Video INTERVIU: Îngerul din Botoșani care salvează vieți la Fundeni, mărturisiri din tinerețe și sala de operații - GALERIE FOTO
Doina Hrehoreț este singurul medic chirurg din România și Europa de Est care face transplanturi de ficat. S-a născut la Botoșani, pe 26 noiembre 1967 şi este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
INTERVIU: Femeia din spatele celui mai puternic om al județului
„În spatele unui bărbat puternic se află o femeie puternică” – autor necunoscut.
INTERVIU Minodora Vasiliu: Nu am avut niciodată probleme cu politica / Nu trebuie creată panică
Minodora Vasiliu este de aproape zece ani de zile directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani. Este una din puținele reprezentante ale sexului frumos din fruntea serviciilor publice deconcentrate din Botoșani și are în subordine aproximativ 200 de salariați. Medic veterinar de profesie, șefa DSVSA este și una dintre cele mai elegante apariții de la Botoșani. 
Flash INTERVIU: Costel Enache, antrenorul de la FC Botoșani: Adversarii sunt foarte puternici
Antrenorul principal de la FC Botoșani a oferit un interviu din cantonamentul pe care roș-alb-albaștrii îl au în Austria.
salariibune,doar minciuni stie d zarug ce mintita e de toata lumea ma refer la personalul incepind cu sefii de atelier si mai departe mai veniti stimata d zarug prin ateliere sa vedeti tristul adevar nu degeaba pleaca muncitorii la alte confectii va asteptam in ateliere
22 septembrie 2013, 18:31
SA VADA D. ZARUG CE SALARII SE IAU PE 10 PLING MUNCITORII CRED CA VA PLECA F MULTI MUNCITORI CA SUNT OFERTE SLAVA DOMNULUI
4 septembrie 2013, 16:12
sa ma-lase doamna zarug cu salariile bune la confectia este un fel de lagar nazist mai ales cine intra pe linia lui VASILE dar nu au incotro saraci oameni salarii bune sint dar le iau rechini ar fi bine de stiut pentru personalul de acolo care sant capusele cei suge pe muncitori ei arputea sa supravetuiasca o luna cu 600 lei va multumesc pentru intalegire.-
7 februarie 2013, 16:36
6 milioane?am o matusa care lucreaza de la 4 dimineata pana la 4 seara si ia cel mult 5 milioane.ca sa nu mai zic nimic de relatiile din interiorul Serconf care sunt de origine sclavagista.
7 februarie 2013, 00:48
Buna treaba, interviul asta. A lamurit cateva lucruri care erau putin neclare in comunitatea noastra mica: orientarea doamnei, valorile in care crede, capacitatea de intelegere, relatiile doamnei cu comunitatea. Era timpul ca cineva cu greutate sa rupa populismul acesta gelatinos ce ne inconjoara de catva timp. Poate ne trezim sa facem si bani, nu numai sa ne dam politicianisti. Ca din criza nu te scoate altul, tu trebuie sa muncesti mintea si bratul. Felicitari pentru fler, dle Balascau!
6 februarie 2013, 22:49
Draga si iubita noastra!
6 februarie 2013, 19:08
Hotie pe fata. Oricum nu cred ca dati acest comentariu........nesimtita asta castiga peste 15.000 de euro pe luna, adica peste 600-700 de miloane de lei vechi ea personal( adica baga in buzunar banii astia) si da la salariati cate 6 milioane pe luna, si mai are curajul sa vorbeasca? rusine, rusine.....jos mafia.............
6 februarie 2013, 17:03
Frumos! Dar ar fi si mai frumos daca ati publica si salariul unui om care lucreaza in domeniul, daca se poate si in euro, sa facem si noi o comparatie intre executant si beneficiarul care nu prea resimte criza. Nu prea ne dam seama cum de criza din America s-a resimtit tocmai in Romania si cu toate ca a trecut pe deasupra Germaniei, acolo nu a fost prea simtita, curios! De ce toata lumea se fereste sa se laude cu cat isi platesc angajatii? Oare or fi salarii asa de mari?
6 februarie 2013, 14:18
Este pentru prima data cand apare in presa un articol cu adevarat interesant,ancorat in realitatile noastre economice,o analiza lucida si competenta a problemelor cu care se confrunta mediul economic,felicitari.In rest "cacarai" si" imparati",cat cuprinde,astia sunt la "BUTOANE",mai spuneti.le ,dna DIRECTOR,poate,poate...da nu cred.
6 februarie 2013, 08:18
Sondaj
Ați fost vara ce s-a încheiat la Parcul Cornișa?
Declaraţia zilei
„Consider că am ajuns la maturitatea politică în care să pot ajunge la CJ să fac mult mai mult pentru județ decât au făcut toți ceilalți în cei 30 de ani care au trecut de la revoluție”,Costel Șoptică, președinte ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7524 lei
USD
Dolarul SUA
4.3164 lei
CHF
Francul elveţian
4.3241 lei
GBP
Lira sterlină
5.4550 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9864 lei
XAU
Gramul de aur
207.4267 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2452 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4292 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9196 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2618 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1840 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6362 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.