Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradițională – VIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.
Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Artiștii pot fi directori?!
Comunicatul de presă al Consiliului Județean Botoșani (în subordinea căruia se află Centrul de Creație) a fost trimis pe 30 decembrie. Se anunța pe atunci predarea de ștafetă la instituția de cultură, Cornelia Ciobanu își lua bun rămas de la colectiv, Iustina Irimia urma să-i calce pe urme din 1 ianuarie 2022.
Reacțiile nu au întârziat să apară. Printre sumedenia de mesaje de încurajare și felicitări s-au strecurat și cele critice.
Să ne spuneți, vă rog, cum le răspundeți persoanelor care au criticat numirea dvs. pe postul de director interimar al Centrului de Creație.
Eu cred că faptele vorbesc despre noi, iar cei care mă cunosc sau vor să mă cunoască se pot uita cu atenție la toată activitatea pe care am desfășurat-o până acum și le spun că, în continuare, faptele vor vorbi despre mine. Sunt un om bine intenționat, încerc să mă organizez și să-mi focalizez atenția pe noua mea provocare pe care am acceptat-o de la începutul anului și am început anul așa, cu emoție, cu entuziasm și cu o mare dorință de a continua lucrurile frumoase care se desfășoară aici, la Centrul de Creație Botoșani.
Aveți 31 de ani, ați absolvit Colegiul Național ”Mihai Eminescu” cu media 9,91, sunteți licențiată la Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Al.I. Cuza” din Iași cu media 10, ceea ce înseamnă că aveți și un bagaj intelectual necesar să conduceți o instituție publică. Totuși, pe de altă parte, sunt persoane care ar spune că sunteți prea tânără pentru o funcție de conducere, iar exemplele de persoane tinere care conduc unități de stat sunt puține și în general afiliate politic. De aceea vă întreb, dvs. sunteți înregimentată politic?
Nu, nu sunt. Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradițională pe care nu o slujesc de la începutul acestui an, ci o slujesc de 20 de ani. Aveam 8-9 ani atunci când am pășit pentru prima dată în această clădire, în Casa Văsescu, la recomandarea regretatului violonist Constantin Lupu, care a întrezărit potențialul meu artistic la o serbare școlară desfășurată la Flămânzi. El m-a chemat aici, la Centru, și de atunci am făcut parte din Taraful și Ansamblul ”Datina” pe care dumnealui le coordona. I-am cunoscut încă din copilărie pe dl Ion Ilie, pe dl Ionel Nicorici, Gellu Dorian, Silvia Andriescu și pe soțul dumneaei, Vasile Andriescu, renumit coregraf al județului Botoșani. Cumva copilăria și adolescența le-am petrecut aici, în această instituție. Aici am crescut, aici m-am format, aici m-am jucat pentru că, până la urmă, am crescut așa într-o joacă, pe scenă cântând, dansând și bucurându-mă de întâlnirea cu niște oameni extraordinari. Tot aici i-am cunoscut și pe membrii Orchestrei „Rapsozii Botoșanilor”, iar colaborarea cu regretatul maestru Ioan Cobîlă a fost un vis împlinit. Și acum, uitându-mă în urmă, îmi dau seama că am avut un context de creștere extraordinar, un context de dezvoltare pe care mi-ar plăcea să-l aibă și tinerii din ziua de astăzi care sunt pasionați de cântecul popular, de această cultură tradițională, să găsească un taraf, să găsească un ansamblu de datini populare, să găsească o orchestră profesionistă care să-i îmbrățișeze și care să-i aibă chiar, nu știu, o perioadă limitată, colaboratori ai acestor instituții de cultură.
”Cred că am reușit să continui cu brio activitățile pe care Gellu Dorian le-a inițiat”
Din 2018 sunteți referent în cadrul Centrului de Creație în urma unui concurs pe care l-ați promovat. Cum v-ați autoevalua activitatea dvs. din anii care s-au scurs de atunci?
Eu cred că am reușit să continui cu brio activitățile pe care Gellu Dorian le-a inițiat, activități, acțiuni, concursuri cu o tradiție îndelungată în zona culturii literare din Botoșani. Doar că am avut un singur impediment, acela de a veni aceste vremuri pandemice, drept pentru care nu am putut desfășura o activitate în care să ancorez la fel de mulți oameni câți ancorau până atunci în aceste evenimente. Dar chiar și așa, în mediul online am reușit să continui tradiția concursului literar „Porni Luceafărul”, un concurs de poezie, o tradiție a Festivalului de teatru într-un act ”Mihail Sorbul”. Am continuat editarea de cărți, de reviste, de broșuri ale instituției, iar anul trecut am preluat și o parte din activitățile pe care regretata Margareta Mihalache le desfășura la Centru, astfel încât am organizat și târgurile de mărțișor și de meșteri populari, chiar dacă nu făceau parte din fișa postului meu, dar mi-a făcut o mare plăcere să cunosc oamenii deosebiți care, iată, duc tradițiile acestea mai departe.
Am văzut că v-ați pus amprenta și pe revista bianuală, care este realizată de instituție?
Da, în această revistă „Țara de Sus”, care apare în iunie și în decembrie în fiecare an, sintetizăm cumva și activitatea instituției noastre, dar colaborăm și cu alte persoane care doresc să publice articole culturale în această revistă. Acum vă prezint ultimul număr, nr. 3-4 din 2021, care, așa cu tristețe, înglobează destul de multe articole cu trecerile în lumea de dincolo ale unor personalități culturale din județul Botoșani. Așa cum vedeți, pe prima pagină este regretatul Ioan Cobîlă, apoi îl avem aici pe Dumitru Lavric, fost director al Centrului de Creație din Botoșani. Ne-am amintit și de doamna Viorica Galan Dumbravă, o altă colaboratoare cu Orchestra Rapsozii Botoșanilor.
”Nu sunt sigură 100% că se va întâmpla acest lucru”
Ce vă propuneți pentru anul care începe, din punctul de vedere al conservării și promovării tradițiilor culturale românești, în condițiile în care noua generație pare-se pe alocuri că nu pune accent pe valorile lăsate de strămoși?
Da, deși este o perioadă de interimat pentru mine, ne-am făcut alături de colegii mei planurile pentru primele luni ale anului și încercăm să desfășurăm activitățile care se desfășurau de obicei. Încercăm să marcăm ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, Șezătorile Iernii, care au loc în luna februarie, apoi Târgul Mărțișorului și, dacă reușim, concursul de muzică ușoară, aflat la a doua ediție în acest an, „Voci de Primăvară”, iar cumva entuziasmul și pasiunea mea se învârt într-adevăr în jurul celor tineri pentru că, așa cum am zis și anterior, îmi doresc să creez contexte în care tinerii să se apropie de acest domeniu. E un domeniu pe care nu mulți îl înțeleg sau îi mai înțeleg sensul pentru că s-a pierdut efectiv din simbolistica unui mod autentic de viață. Tradiția e acum mai mult pe scenă, nu mai este trăită într-un sens autentic. Și atunci nu putem decât să facem acțiuni prin care publicul nostru, dar în special cei tineri, să vadă cât de frumoase erau lucrurile organizate odinioară. Și să se aplece chiar, prin intermediul unor ateliere de lucru și să participe activ, fie la crearea de obiecte, fie la cântec, joc, în cadrul activităților pe care Centrul de Creație le desfășoară.
Veți participa la concursul care va fi organizat pentru definitivarea pe postul de conducere?
Sincer, nu sunt sigură 100% că se va întâmpla acest lucru, dar îmi doresc ca în perioada aceasta pe care mi-am asumat-o, de 120 de zile de interimat, să fac lucrurile cât de bine pot eu și cât de bine pot alături de colegii mei.
Aproape necunoscută în Botoşani, expune în galerii din toată lumea, de la Taipei la Beijing, de la Moscova la Bucureşti, dar și la New York, Rotterdam, Haga, Amsterdam, Edinburgh sau Viena.
După ce a terminat Medicina, a plecat să profeseze într-un sat, la zeci de kilometri de casă. Asta nu a oprit-o să deschidă un nou capitol în viața ei: pictura. Pentru medicul din Botoșani, echilibrul vieții s-a construit prin artă, fie că a fost muzica, fie că a fost pictura. Tablourile ei se află astăzi pe simeze, dar doctorița spune că asta nu îi conferă niciun statut, nu îi adaugă niciun orgoliu de artist.
În urmă cu 24 de ani, pe 7 ianuarie, se stingea din viață Constantin Dracsin. ”Poate nu m-ați dorit, și totuși fără mine nu mai ajungeați buni”, sunt cuvintele testamentare ale poetului fără aripi, omul care și-a construit propriul destin scrijelind hârtia cu creionul între dinți.
Cum devine ”geniu” un copil de 7 ani, din Botoșani, care îl iubește pe Eminescu? Unde începe celebritatea și, mai ales, cine o validează într-o societate în care social-media creează eroi de o clipă?
Pentru România, Botoșani înseamnă în primul rând Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian. Însă mai există un tezaur duhovnicesc unic în spațiul românesc, și este de ajuns să amintim câteva nume: Sfântul Onufrie, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Dionisie Ignat de la Colciu, Patriarhul Teoctist, dar și Avva Iulian Lazăr, trăitor astăzi în Muntele Athos...
Înainte de premiera filmului ”Oameni de treabă”, Botoșăneanul.ro vă oferă un interviu cu actorul și scenaristul Radu Romaniuc. Despre film, teatru, actorie și câte puțin despre Botoșaniul adolescenței, pentru a ajunge la povestea pe care a scris-o și care, în final, l-a adus din nou acasă.
Pe 15 octombrie împlineşte 24 de ani. Este campion la karate şi profesor. În Turcia, Italia, Croația Spania, Cipru, Austria sau Canada luptă pentru România. La Botoşani duce altă luptă: în fiecare zi străbate 150 de km până la graniță, pentru a le preda elevilor de pe malul Prutului.
Daniela Bejinariu crede în Cuvânt ca poezie și rugăciune. O delicatețe sufletească dublată de un șuvoi de gânduri preumblate prin săli de tribunal, pe scene de folk sau în cenacluri literare. A ales Poezia, dar crede în forța lor, a tinerilor, de a schimba un sistem care, acum, ”fără scrupule ia puștoaice fascinate de instituțiile juridice și le mestecă și le scuipă când s-a stricat toată bucuria în ele”.
S-a născut în Botoșani, oraș pe care l-a părăsit în urmă cu multe decenii, stabilindu-se în Canada. A rămas, însă, fidel amintirilor. Amintiri despre locuri, oameni, întâmplări care acum au ajuns în paginile unei cărți.
Geniile au purtat dintotdeauna pe umeri poveri care în timp au devenit legende. Iubiri neîmplinite, fugare răscoliri ale destinului, frământări artistice care trec de limita normalului omenesc. George Enescu nu a făcut excepție. Cu toate acestea, geniul botoșănean a reușit până la final să păstreze nu doar în aparență un caracter integru, o fidelitate tulburătoare față de neamul şi de familia sa, un respect neștirbit pentru omul simplu.
În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
Botoșaniul și botoșănenii au rămas de prea mult timp captivi în seria festivalurilor care presupun mici și bere la pahar, într-un decor de terase învăluite în fumul grătarelor.Orașele mari se bucură de aproape 10 ani de evenimente stradale cu muzică de calitate și incursiuni culinare în jurul lumii.
A visat mereu în cuvinte. Să le scrie, să ademenească poveștile și să le redea vieții. Cu timpul, între ea și cuvânt a apărut o sfiiciune de neînțeles, un soi de teamă, de neîncredere. Atunci a avut curajul să pună punct și să o ia de la capăt. Nu știa că, într-un alt fel, într-o altă lume, se va întoarce la cuvânt. Cuvântul din carte.
Pe Elena Cardaș o cunoaște multă lume. Mai ales de când și-a asumat în comunitate roluri care multora le-au fost incomode. Este omul care a luptat cu birocrații și cu mentalități învechite. Este scriitorul care s-a salvat de propriul destin scriind în trei săptămâni un roman ”în mare parte” autobiografic. Este medicul care a învățat lecția pacientului atunci când cancerul i-a arătat că ”limita e cerul”.
A fost profesoară, dar s-a implicat și în tot ce înseamnă cultură, voluntariat, jurnalism. Chiar dacă trăiește de ani buni în Germania, nu s-a desprins niciodată cu adevărat de Botoșani. Revine acasă de câte ori se ivește prilejul. Primul drum îl face mereu la părintele duhovnic, apoi se oprește la mormântul mamei. Și-a păstrat prietenii, pășește pe aceleași alei și se bucură de oamenii orașului după care va tânji mereu.
Ouăle încondeiate nu lipsesc de pe masa românilor în zilele de Paști. De toate culorile sau doar roșii fac parte mereu din meniul pascal. Majoritatea gospodinelor păstrează cu sfințenie tradițiile și își arată măiestria în fiecare an.
După 32 de ani în care s-a manifestat aproape exclusiv ca un capitalist, Constantin Boștină a reapărut în atenția publică din postura de fost demnitar în regimul totalitar. Aceasta după ce a scos pe piață cartea ”În ochii ciclonului, am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu” plină cu dezvăluiri din intimitatea cuplului dictatorial.
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă.
Aloo,Dna Maria sau cine ești, știu f b cum se scriu literar și încă fb dar la un enter pe tel mobil a rămas ,,servici,,.Nu mai cauta ,, moț la basca,, Și eu am facultate la zi .Și talent cu ,,camionul,, nu cu ,,carul,, au foarte multi tineri.Dar sa nu mai vb , totul e politic, sef la ambulanță politic , cântăreața director tot politic.De asta e articol sa comentezi daca ceva îți displace, nu sa dai replici
Dorule, las-o mai moale că Dorian nu are decât liceul. Iustina Irimia este, în primul rând, profesoară de limba și literatura română și dupa aceea preoteasă și ,,cântăreață”. Deocamdată Iustina a demonstrat că este un intelectual și că are talent cu carul. Tu în schimb prin ce te afirmi ?Făcând scandal prin presă ? Iar ,,contribuabilul” de mai sus trebuie să știe că se scrie ,,femeie de serviciu” nu ,,de servici”
„De obicei nu am emoții la tipul acesta de întâlniri. Dar astăzi am emoții pentru că sunt acasă. Eu sunt tot din Botoșani, aici m-am născut, aici am învățat, la Școala nr. 11 de pe Calea Națională și apoi la Colegiul AT ...
(3).JPG)
