Acasă > Top News > Ziua Armatei Române marcată la Botoșani fără primar, dar cu o PREMIERĂ în evenimente publice – VIDEO 

Ziua Armatei Române marcată la Botoșani fără primar, dar cu o PREMIERĂ în evenimente publice – VIDEO 

ziua armatei botosani 2026

Ziua Armatei Române a fost marcată duminică, 25 octombrie, în Piața 1 Decembrie din municipiul Botoșani, printr-o ceremonie militară și religioasă la care au participat militari activi și în rezervă, veterani de război, oficialități, preoți și numeroși botoșăneni, printre care și mulți copii.

Manifestarea a avut momente care au amintit de ceremoniile organizate de Ziua Națională a României, pe 1 Decembrie. De această dată, însă, temperaturile mai blânde au făcut ca participarea la eveniment să fie mai confortabilă pentru cei prezenți.

 

Primarul a lipsit de la ceremonie

 

Un detaliu care a atras atenția a fost absența primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Astfel, ceremonia din acest an a consemnat o premieră, edilul nefiind prezent la manifestările dedicate Zilei Armatei Române.

 

Onorul a fost dat așadar de președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, în conformitate cu ordinea de precădere prevăzută de legislație.

 

Printre oficialitățile prezente s-au numărat prefectul județului, Raluca Curelariu, viceprimarul Bogdan Buhăianu și directori ai unor instituții publice, între care inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc. La ceremonie a participat și senatorul liberal Ovidiu Jitaru, singurul parlamentar prezent la eveniment.

 

Ceremonie religioasă, alocuțiuni și depuneri de coroane

 

Componenta religioasă a fost susținută de cei doi protopopi, alături de preotul militar Teodor Cenușă și alți preoți.

 

Programul a inclus alocuțiuni ale oficialităților, momente religioase și depuneri de coroane în memoria celor care și-au sacrificat viața pentru apărarea țării. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor, inclusiv a celor din cadrul școlilor militare.

 

Libertatea și pacea, în centrul discursurilor

 

În mesajele transmise cu prilejul acestei zile, vorbitorii au pus accent pe importanța libertății și a păcii, într-un context internațional marcat de războaie și dezinformare.

 

A fost subliniat rolul militarilor, aflați în prima linie a apărării țării, precum și responsabilitatea de a proteja valorile și siguranța României.

 

Ziua Armatei Române este sărbătorită în fiecare an pe 25 octombrie, dată cu o semnificație aparte în istoria militară a țării, asociată cu eliberarea ultimei părți a teritoriului național de sub ocupație în anul 1944.

 

Vom reveni și cu alte detalii 

 

Cea mai mare parcare din Botoșani, închisă în weekend: Militarii își vor prezenta tehnica în fața magazinului Botoșani