încadrare. „Pe listele de aşteptare au fost peste 150 de persoane, dar în momentul în care începi să le ceri acte, mulţi au picat, fiind centru de vârstnici, ei nu trebuie să fie încadraţi în handicap, obligatoriu trebuie să aibă peste 65 de ani şi obligatoriu au început să se trieze, ba aveau 63 de ani, ba nu vroiau să vină, cred că cel puţin 20 de cazuri din cei de pe lista de aşteptare în momentul în care familia le-a spus, uite s-a inventat centru acesta pentru tine, ei au spus, nu, eu vreau să mor acasă, deci împotriva voinţei omului nu poţi să îl internezi, deci foarte multe cazuri înregistrate de refuz din partea beneficiarului”, a afirmat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Principalele criterii de selecţie a persoanelor vârstnice care ar putea fi găzduite într-un centru al statului se referă la vârsta potenţialului beneficiar care trebuie să fie peste 65 de ani dar şi la lipsa unui domiciliu stabil. Pensionarilor care sunt găzduiţi într-un astfel de centru, li se reţine o sumă din cuantumul pensiei de 602 lei, iar în cazul în care acest drept financiar este mai mic de acest prag, se procedează la reţinerea întregii pensii. La Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Socială din Leorda se află găzduite 62 de persoane, în timp ce la Dorohoi alte aproape 60. (G.E.)
Zboruri anulate de pe Aeroportul Suceava
Mar 20, 2026
Muniție distrusă astăzi în poligonul militar
Mar 20, 2026