În acest weekend, orașul o să fie mai gol, pentru că începe în mod oficial vacanța de vară, ceea ce înseamnă că se va pleca în masă din oraș. De asemenea, pe 21 iunie este și cea mai lungă zi din an, cu 15 ore și 32 de minute de lumină. Deci, cel puțin două motive pentru a te bucura mai mult de ce are de oferit Bucureștiul. Iată, așadar, ce opțiuni ai.
Cafeaua de specialitate o poți bea în acest weekend într-o cafenea care se deschide chiar sâmbătă, la ora 9:00. Loom68 Coffee Shop are acum o sora mai mică (sau mai mare, având în vedere că are și o terasă) pe Bvd. Aviatorilor 25-27. Design frumos, cafea bună și tot ce mai trebuie pe lângă ca să-i mulțumească pe iubitorii de cafea de specialitate, dar și un mic party de inaugurare de la ora 16:00.
Un alt loc care s-a deschis de curând este Farina (Polonă 40). Cei de la Sera Eden au preluat locația unde a funcționat ceva vreme Acuarela și au transformat-o într-un restaurant cu paste homemade.
„Așa cum spuneam în intro, s-au băgat mulți bani în Farina. Fapt vizibil cu ochiul liber. Este frumos dal capo al fine, cu mult lemn, design atent ales și bucătărie deschisă, pe care n-am fotografiat-o pentru că, citez: „am prefera să n-avem tricourile murdare de sos”. Am respectat cerința, deși, dacă mă întrebi pe mine, sosul de roșii pe tricou înseamnă pasiune, imperfecțiune și multă muncă depusă pentru rezultatul final. Laboratorul de paste e deschis, te poți holba liniștit, pastele atârnă la uscat și, ce să mai, mai-mai că le-aș mânca așa goale. Au un galben ca de pui specific pastelor artizanele, foarte atrăgător”, scrie Dragoș Mihăilă pe b365.ro.
Pe 20 iunie, Grădina Olari (Olari 8) își sărbătorește cei șapte ani de existență exact în felul în care și-a construit reputația: cu oameni la mese, o atmosferă care-ți dă impresia că ai ajuns într-un loc unde cunoști măcar jumătate dintre fețe, chiar dacă nu le știi numele, și shot-uri din partea casei. Organizatorii au pregătit o bere aniversară produsă special pentru eveniment și o expoziție improvizată de fotografii care documentează istoria locului din 2019 până astăzi.
Sâmbătă, dacă ai chef de ceva ce nu apare foarte des pe afișele locale, la Fratelli Studio 1 ajunge Mari Froes, una dintre vocile noi ale muzicii braziliene. Artista din São Paulo a construit în ultimii ani o comunitate internațională de fani impresionantă în jurul unor cântece în care se amestecă bossa nova, samba și muzica pop într-un mod foarte plăcut. Printre succesele recente se numără colaborarea cu duo-ul electronic francez Trinix pentru piesa „Vaitimbora”, devenită virală. Concertul începe la 21:30, iar biletele costă 200 lei și sunt disponibile prin rețeaua Emagic.
Tot sâmbătă, alături de Hip Hop Takeovers, într-o locație inedită, chiar între gemenii din Piața Presei, aka City Gate, Grasu XXL își lansează noul album, „Mâine Nu-i Promis”. Macanache și IDK deschid seara, iar după concert petrecerea se mută sus, la etajul 17 din Scenario One Tower.
Între timp, Arenele Romane găzduiesc 3B Fest, un mic maraton rock-alternativ care adună pe aceeași scenă Luna Amară, Implant Pentru Refuz, Sarmalele Reci, D.E.N.I.S., Blazzaj și alte nume care au traversat, în moduri diferite, ultimele două decenii de muzică românească. Biletele sunt 100 de lei în presale și 120 de lei în ultima categorie disponibilă.
La Terasa Florilor, Tatiana și Marius Ojog propun un „Rendez-vous interbelic” construit din folk, jazz și reinterpretări ale unor cântece din perioada interbelică. Biletul costă 40 de lei.
În acest weekend, Control Club sărbătorește Fête de la Musique împreună cu Institutul Francez și reușește performanța de a împărți publicul între două camere fără să creeze conflicte diplomatice. Așadar, sâmbătă, în Berlin Room, francezul Leo Pol vine cu un live set care trece publicul prin house, techno și alte teritorii muzicale greu de etichetat, alături de Lisière Collectif. Intrarea costă 50 de lei. În Front Room, tot pentru 50 de lei, britanico-spaniolul John Gómez propune o selecție care sare elegant de la muzică braziliană la disco și alte descoperiri rezultate din ani de săpat prin colecții de viniluri. Alături de el, Bogman și Romansoff reprezintă scena locală.
Sursa https://www.hotnews.ro