Racheta de ultimă generație „Starship” a companiei SpaceX a decolat luni din Texas pentru primul său zbor pe orbită și pentru prima lansare operațională de sateliți, transmite Reuters.
Vehiculul fără echipaj, înalt cât o clădire de 40 de etaje, alcătuit dintr-o rachetă de propulsie „Super Heavy” peste care este montată principala navă „Starship”, a decolat cu un vuiet de pe platforma de lansare în jurul orei 7:46 a.m., ora centrală a SUA (12:46 GMT), de la complexul Starbase al SpaceX.
Liftoff of Starship! pic.twitter.com/40D8bXSkr2
„Starship”, construită pentru a lansa mai frecvent sateliții Starlink ai SpaceX și pentru a transporta viitoare misiuni NASA către Lună, va orbita în jurul Pământului de șase ori pe parcursul unei călătorii de 10 ore înainte de a ameriza în Oceanul Pacific, la vest de Chile.
Starship’s Raptor engines ignite during hot-staging separation. Super Heavy boosted back towards its splashdown site in the Gulf of America pic.twitter.com/0DcBz1wayt
Boosterul rachetei a realizat o „amerizare lină” în Golful Mexicului la câteva momente după lansare, în timp ce nava spațială „Starship” a continuat să urce, unul dintre motoarele sale proiectate pentru funcționarea în vid oprindu-se în timpul traiectoriei suborbitale.
Super Heavy has splashed down in the Gulf of America! pic.twitter.com/pEIjC2Aae1
Atingerea orbitei, un obiectiv de referință esențial pentru orice rachetă nouă proiectată să transporte încărcături în spațiu, a fost o realizare îndelung amânată pentru „Starship”.
Elon Musk, fondatorul și CEO-ul SpaceX, anticipase cândva că acest lucru va fi realizat în 2022, urmând ca lansările de sateliți să înceapă în 2023.
The trajectory profile for Starship’s 14th flight pic.twitter.com/FQj4Ifbqg0
Sursa https://www.hotnews.ro