Imaginile din adăpostul de la Suraia au făcut înconjurul țării și au readus în atenție o problemă veche: ce se întâmplă cu miile de câini fără stăpân și cum ar trebui gestionată situația de către autorități?
La Botoșani, subiectul scoate la iveală un cerc vicios în care fiecare pare să aibă dreptate. Primarii spun că trebuie să respecte legea și să protejeze oamenii, iubitorii de animale cer soluții care să nu condamne câinii la moarte, iar Poliția Animalelor verifică aplicarea legislației.
Primăria Vorona a încheiat, pe 2 noiembrie 2026, un contract cu VETMEDAN SRL, în valoare de 500.000 de lei fără TVA, pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Contractul prevede un tarif de 1.000 de lei pentru fiecare câine capturat, iar suma totală reprezintă plafonul prevăzut, nu o plată fixă.
Firma a fost trimisă în judecată în iunie 2026, alături de trei persoane, în dosarul Suraia, în care sunt cercetate fapte precum uciderea fără drept a animalelor și schingiuirea acestora.
Primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, susține că a organizat două proceduri de atribuire a serviciului. La prima nu s-a prezentat niciun ofertant, iar la cea de-a doua a participat VETMEDAN, care între timp se reautorizase.
El afirmă că nu a cunoscut problemele legate de adăpostul de la Suraia în momentul încheierii contractului. Acesta spune că poate rezilia înțelegerea, însă comuna ar rămâne fără o soluție pentru gestionarea câinilor fără stăpân și s-ar putea expune sancțiunilor Poliției Animalelor.
Sergiu Dascălu susține că nu este de acord cu uciderea cu cruzime a animalelor.
Are dreptate.
O situație asemănătoare este și la Bucecea, unde primăria are încheiat un contract cu VETMEDAN, în valoare de aproximativ 390.000 de lei. Și în acest caz este vorba despre un contract multianual, iar plata depinde de numărul câinilor capturați.
Primarul Angel Gheorghiu spune că iubește animalele, dar nu este de acord ca acestea să umble libere pe străzi sau să ajungă în perimetrul școlilor. Edilul amintește că, recent, un copil a fost mușcat de un câine și a fost nevoie de un vaccin antirabic adus de la Fălticeni.
Cum poate rezolva o primărie o asemenea problemă, dacă nu are propriul adăpost și trebuie să respecte procedurile legale?
Are dreptate.
Poliția Animalelor trebuie să aplice legislația și să verifice dacă administrațiile locale au soluții legale pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Primăriile pot asigura serviciul prin adăposturi proprii, însă acestea presupun costuri importante, greu de suportat pentru multe comune, sau pot delega serviciul unor operatori autorizați.
În acest context, primarii spun că trebuie să aibă contracte și să intervină atunci când câinii reprezintă un pericol pentru oameni.
Și Poliția Animalelor trebuie să respecte legea.
Asociațiile care militează pentru drepturile animalelor susțin că problema nu poate fi rezolvată peste noapte și că intervențiile trebuie gândite pe termen lung.
Soluția propusă de Alexandra Butnaru, președinta unei asociații botoșănene este un parteneriat între administrațiile locale și organizațiile neguvernamentale: campanii de sterilizare, microcipare și înregistrare a câinilor, cu implicarea financiară a primăriilor.
La un cost orientativ de maximum 200 de lei pentru o sterilizare, cei 500.000 de lei prevăzuți în contractul de la Vorona ar putea echivala cu cel puțin 2.500 de sterilizări. Este o comparație orientativă, nu o ofertă de preț sau un calcul al costurilor complete ale unui astfel de program.
În timp, sterilizarea ar putea reduce numărul câinilor abandonați și al puilor care ajung pe străzi. Dar rezultatele nu apar imediat, iar între timp comunitățile trebuie să gestioneze animalele deja existente.
Iubitorii de animale au dreptate.
Primarii au obligația să protejeze cetățenii și să respecte legea. Poliția Animalelor trebuie să verifice aplicarea acesteia. ONG-urile cer protejarea animalelor și investiții în prevenție.
Toate aceste poziții au argumente. Problema este că soluțiile pe termen scurt – capturarea și transportul câinilor către adăposturi – pot duce animalele în locuri precum cel de la Suraia, în timp ce sterilizarea, considerată o soluție pe termen lung, are nevoie de bani, organizare și continuitate.
Întrebarea rămâne: cine își asumă construirea unei strategii prin care câinii să nu mai ajungă nici pe străzi, nici în adăposturi cu condiții revoltătoare?