Acasă > Stiri Botosani > Una dintre drone a fost filmată – VIDEO 

Una dintre drone a fost filmată – VIDEO 

drona filmata

O dronă ar fi trecut, în această dimineață, deasupra localității Rădăuți, potrivit unor informații publicate de presa suceveană. Aparatul de zbor ar fi fost observat în timp ce se afla în zona municipiului.

 

Potrivit acelorași informații, de la sol ar fi fost ridicate două avioane F-16 pentru interceptarea și doborârea dronelor.

Imaginile cu unul dintre aparatele de zbor au fost surprinse de colegii de la Suceava Fail și circulă deja în mediul online.

La acest moment nu există însă informații oficiale din partea Ministerului Apărării Naționale care să confirme traseul dronei, pătrunderea acesteia în spațiul aerian românesc sau intervenția avioanelor F-16.

 

Situația este cu atât mai importantă cu cât, în această dimineață, botoșănenii au primit mesaj RO-Alert privind o posibilă incursiune de drone.

 

Vom reveni cu informații oficiale imediat ce acestea vor fi disponibile.