Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.
La data de 26 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 30 de ani, din comuna Mihai Eminescu, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, în timp ce se deplasa cu autoturismul, în localitatea Cătămărești-Deal ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, izbindu-se în gardul împrejmuitor al unui imobil, rezultând doar avarierea autoturismului.
La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate spitalicească unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Tânărul a fost reținut 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.