Tânărul a fost reținut de polițiștii botoșăneni pentru 24 de ore.
La data de 5 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Vorniceni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla pe drumul comunal, având fața acoperită cu o mască, ar fi sustras aproximativ 5.000 de lei, de la persoana vătămată, un bărbat de 62 de ani, din aceeași localitate.
Ulterior, tânărul a părăsit locul faptei, fiind identificat de polițiști pe terasa unui local public din localitate.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat parțial și restituit victimei.
Tânărul bănuit de comiterea faptei a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
RAZIE matinală a polițiștilor: Ghinioniștii dimineții au fost pietonii zăpăciți
Oana Sava
Sep 20, 2024
Un botoșănean oprit pe Calea Națională a făcut puțin „circ” în fața polițiștilor
Oana Sava
Sep 20, 2024
Bărbat de 61 de ani ajuns la spital după ce a fost BĂTUT în bloc: Agresorul a fost reținut
Redacția Botoșăneanul
Sep 20, 2024
Valul de probleme cu șantierele din școli ajunge și la urechi politice – VIDEO
Oana Sava
Sep 20, 2024