Pe 28 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Cișmea din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 22 ani, din județul Vrancea.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule iar auto pe care îl conducea i-a fost încredințat de către o tânără, de 20 de ani, din municipiul Botoșani.
Mai mult decât atât, proprietarul autoturismului a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (lipsă polița de asigurare).
Polițiștii au reținut certificatul de înmatriculare și setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.