Un nou proiect dedicat sprijinului psiho-emoțional al persoanelor aflate în dificultate a fost lansat la Casa „Sf. Irina”, în cadrul Bisericii Pacea din Botoșani.
Inițiativa vine în sprijinul celor care se confruntă cu probleme precum singurătatea, anxietatea, depresia sau traume recente.
Proiectul este realizat prin colaborarea dintre preoteasa Ana Maria Macuc și psihologul, conf. univ. dr. Mioara Mihăilă din Iași, care a ales să se alăture demersurilor caritabile și sociale desfășurate în cadrul parohiei.
La Casa „Sf. Irina” au avut loc deja primele ședințe gratuite de consiliere psihologică, desfășurate față în față, pentru persoane care trec prin momente dificile: copii care și-au pierdut părinții sau au fost victime ale bullying-ului, mame rămase văduve, femei afectate de alcoolismul în familie, persoane copleșite de depresie, gânduri apăsătoare sau tentative de suicid.
Pregătire GRATUITĂ la Botoșani pentru tinerii care vor să intre în cadrul MAI
Inițiatorii proiectului subliniază că, dincolo de sprijinul material oferit în mod constant comunității, este nevoie și de susținere emoțională și reconstrucție interioară, prin terapie, ascultare și înțelegere.
Servicii oferite gratuit:
Programările se pot face la:
Participarea este gratuită, iar proiectul se adresează tuturor persoanelor din comunitate care au nevoie de sprijin emoțional și ghidare în perioade dificile.