Lotul ISU Botoșani, pe podium la etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență
Un pompier din Botoșani este cel mai bun din zona Moldovei la proba „Pista cu obstacole”. Sergentul major Andrei Baltag, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, a câștigat proba individuală din cadrul etapei zonale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, desfășurată în perioada 28 – 30 iulie, la Iași, stabilind și un timp record al competiției. El s-a impus și la proba „Duel”, care cumulează rezultatele obținute la „Scara de fereastră” și „Pista cu obstacole”.
Performanța sa, alături de cea a soldatului Andrei Roman, clasat pe locul al III-lea la proba individuală „Scara de fereastră”, și de rezultatele foarte bune obținute de întreaga echipă au adus lotului ISU Botoșani locul al III-lea în clasamentul general al etapei zonale, la câteva sutimi de locul II.
Competiția a reunit echipele de salvatori din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Bacău, Botoșani, Neamț, Suceava, Vaslui, Vrancea și Iași, care și-au demonstrat pregătirea în cadrul celor patru probe: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”.
Lotul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a avut o evoluție remarcabilă, obținând locul al II-lea la probele pe echipe „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă” și „Ștafeta 4 x 100 m”, precum și locul al III-lea la „Pista cu obstacole” și „Scara de fereastră”.
Obiectivul fundamental al competiției este dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență. Probele sunt identice cu cele ale concursurilor sportive internaționale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internațional de Prevenire și Stingere a Incendiilor (CTIF).
Punctajele obținute în cadrul tuturor etapelor zonale din țară vor fi analizate, iar echipele cu cei mai buni timpi vor participa la etapa națională, care se va desfășura în perioada 10 – 13 august, la Mureș.