Pe 15 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 22 ani, din municipiul Dorohoi, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și nerespectarea ordinului de protecție.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 10 iunie 2026, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Dorohoi, ar fi abordat victima, un bărbat de 56 de ani, din localitatea Pomârla, căruia, ulterior, prin folosirea violenței, i-ar fi sustras portofelul, în care se aflau 400 de euro.
Mai mult decât atât, în aceeași seară, tânărul s-ar fi apropiat la mai puțin de 100 metri de o altă persoană, din municipiul Dorohoi, încălcând măsurile impuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.