A început să facă afaceri încă de la 19 ani, când a investit într-un atelier de producere a hârtiei igienice. În timp și-a diversificat portofoliul și în paralel a încercat să unească oamenii de business din Botoșani.
A organizat ”Târgul Firmelor Locale Expo BT”, care în 2025 a bifat a doua ediție, apoi Piața Volantă din Centrul Vechi, iar mai nou are în plan o altă inițiativă din această categorie.
Vorbim despre Bogdan Strungariu, care dorește să pună bazele Pieței Animalelor, un spațiu în care proprietarii să își expună spre vânzare cățeii, caii și nu numai.
Tot aici intenționează să îi aducă și pe columbofilii și pe crescătorii de păsări care înainte se întâlneau duminica în Centrul Vechi.
Bogdan Strungariu, antreprenor
”Am achiziționat un teren de aproximativ patru hectare la Cișmea, spre Roma, unde dorim să amenajăm această piață, nu doar de animale, și de produse agroindustriale. Să vină orice persoană din județ cu ce are, cu grăunțe, cu făină, cu cartofi, cu găini, cu rațe și să vină și să vândă direct către consumatorul final, nu prin intermediari”,
Practic, ar fi vorba de o reînființare a oborului orașului, care funcționa în urmă cu mai mulți ani în zona ”Pod de piatră”.
Acesta era gestionat într-o vreme de SC Urban Serv SA, însă în timp a rămas fără clienți, iar Primăria a reamenajat acea parte a urbei, unde a construit o creșă și ridică un bloc.
Printre altele, planurile omului de afaceri care a cumpărat terenul includ și amenajarea unei parcări și amplasarea unor toalete pentru că ”dorim să oferim condiții celor care vor veni acolo”.
Năzuința sa este de a construi practic un obor modern.
Bogdan Strungariu, antreprenor
”Așa îmi doresc să îl fac. De asta am cerut și sprijinul autorităților locale pentru a mă îndruma, pentru autorizare (...). Va fi un filtru sanitar, dorim să fie siguranță pentru populație în primul rând”,
Speră ca în trei luni să inaugureze noul obor, aceasta și pentru că vrea să prindă măcar o parte din sezonul cald.
FOTO: Fostul obor al orașului înainte ca Primăria Botoșani să înceapă construcția unui bloc și a unei creșe
Discuția pe această temă o puteți vedea în materialul video de mai jos, începând cu minutul 41:21