Acasă > Stiri Botosani > Ţurcanu cere alt nume pentru SPABSZA fiindcă e lung şi greu de reţinut

Ţurcanu cere alt nume pentru SPABSZA fiindcă e lung şi greu de reţinut

 

După rectificări bugetare, organigrame şi PUD-uri, consilierii locali vor dezbate joi un proiect de hotărâre mai rar întâlnit. Acesta a fost iniţiat la solicitarea lui Eugen Ţurcanu, directorul Serviciului Public Administrare Baze Sportive şi Zone Agrement (SPABSZA), care este nemulţumit de… numele propriului său de muncă.
Pe 8 mai el a trimis o adresă Primăriei prin care solicită ajutorul pentru a schimba titulatura serviciului. Primul motiv invocat este că în aprilie 2010 SPABSZA a absorbit Serviciul Intervenţii Edilitare, fapt care a dus la lărgirea considerabilă a obiectului de activitate. “Astfel, pe lângă administrarea bazelor sportive şi a zonelor de agreement, avem acum de administrat parcurile de joacă, semnalizarea rutieră, padocurile de animale, intervenţiile edilitare, într-un cuvânt cam tot ce înseamnă a gospodări un oraş”, se arată în scrisoarea semnată de Eugen Ţurcanu. Acesta a identificat alte trei motive pentru schimbarea denumirii, pe care le redăm ca atare:
-    Bazele sportive sunt deservite de un număr mic de oameni în comparaţie cu celelalte servicii şi au o pondere mică în buget.
-    Nu de puţine ori s-au făcut confuzii între titulatura serviciului şi activitatea noastră de către clienţi, furnizori sau de terţi în general.
-    Titulatura lungă şi greu de reţinut contravine scopului pentru care a fost creată, aceea de a fi recunoscută şi uşor de memorat. Denumirea unei instituţii trebuie să fie scurtă şi să se prezinte sub o lozincă sugestivă.
Şeful încă SPABSZA a propus şi trei noi nume pentru serviciul pe care îl conduce: “Direcţia Servicii Publice”, “Direcţia Administrare Locală” şi “Direcţia Municipală de Servicii Edilitare”. Primăria i-a răspuns doar parţial doleanţei în sensul că a întocmit un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării Consiliului Local, numai că denumirea avansată este “Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement”.



Risc de inundații MÂINE pe râul Jijia 

Gabriela Erdic

Aug 25, 2026