„Trăim într-o lume în care copiii nu mai ajung la înmormântarea părinților”. Interviu cu regizorul care a transformat o poveste reală într-un film despre oamenii care mor singuri

Filmul „Nu mă lăsa să mor” al regizorului Andrei Epure spune povestea unei femei care moare în fața blocului, iar vecinii își dau seama că nici măcar nu știu cine este. Într-un interviu pentru publicul HotNews, regizorul povestește că filmul este inspirat dintr-o poveste adevărată trăită de prietena sa. Mai târziu, și-a dat seama că mulți oameni rezonează cu această temă, a singurătății. „La o proiecție de la Zilele Filmului Românesc, o doamnă din Chișinău a fost afectată de ideea că trăim într-o lume în care copiii nu mai ajung la înmormântarea părinților”, spune Andrei Epure.

Născut în 1989, Andrei Epure a absolvit scenaristică și filmologie la UNATC „I.L. Caragiale”, iar în 2021 a lansat „Interfon 15”, un scurtmetraj care a avut premiera la Cannes, unde explorează singurătatea care ne copleșește, alienarea de cei din jurul nostru, prin cazul unei vecine dintr-un bloc, găsită moartă sub o fereastră, la intrarea în scară. Colocatarii știau despre ea, dar nu cine este. De aici și absurdul situației, când, în așteptarea ambulanței, alături de cadavru rămâne doar o studentă (Cosmina Stratan), care ulterior pleacă și ea de la fața locului.

Filmul din 2025, prezentat la Locarno în secțiunea dedicată noilor voci ale cinemaului, a avut premiera în cinematografe pe 5 decembrie (unde încă poate fi văzut) și continuă istorisirea din „Interfon 15” pe larg, într-un stil dark, neo-horror, lent și apăsător, dar nu lipsit de umor negru. 

Epure a scris povestea alături de iubita lui, Ana Gheorghe, care este și producătoarea peliculei. Firul narativ pornește de la o experiență reală din viața co-scenaristei, după cum povestește în prezentarea acestuia: 

„Într-o zi de iarnă la mare, o vecină singuratică și neînțeleasă a murit chiar în fața ferestrei apartamentului meu. Mama mea a fost cea care a găsit-o și a chemat ambulanța. În acea zi, ne-am dat seama că nici măcar nu îi știam numele adevărat, foloseam doar porecle. A fost prima persoană moartă pe care am văzut-o vreodată, iar imaginea aceea m-a bântuit ani de zile. I-am povestit lui Andrei despre această amintire și a rămas și el marcat de ea. Împreună i-am dat un nume – „Isabela” – și i-am scris povestea.” Gheorghe punctează cum esența din „Nu mă lăsa să mor” este dată de femeia a cărei moarte o face mai vizibilă pentru vecinii ei decât a fost vreodată în viață. „Filmul reflectă asupra relației noastre cu moartea, îmbinând realismul social cu suprarealismul. În esență, filmul este un strigăt împotriva uitării”, adaugă ea.

Povestea începe într-un decor cu iz fantastic, în care nu-ți dai seama dacă ceea ce urmează să vezi este un horror sau nu – Isabela (Elina Löwensohn) este la intrarea în bloc, sună la un interfon, dar nu reușește să vorbească, iar nimeni nu-i deschide. A doua zi, aceeași Cosmina Stratan, în rolul Mariei, o vede pe femeie moartă sub o fereastră de la parter, sună la ambulanță, și alături de ceilalți câțiva vecini care-și mai fac apariția în cadru, se întreabă cine a fost de fapt acea femeie. 

Acțiunea continuă prin încercarea tinerei de a-i organiza înmormântarea, clipe în care privitorul ia parte la toată această birocrație a morții, de la drumurile la morgă și eliberarea certificatului de deces, la cumpărarea locului de veci. Filmul nu abundă în dialog și nici nu te sperie (dacă asta era așteptarea ta de la un horror artsy), dar devine apăsător prin cadrele lungi, prin tăceri, prin expresivitatea personajelor. 

Parcă ți se pune o piatră pe piept în timp ce-l urmărești și e aproape inconfortabil, dar în același timp te poate prinde-n joc, te poate ține captivat. E o anumită frumusețe a modului în care este filmat și gândit, un sublim care contrastează puternic cu toată ideea din jurul morții și a singurătății.

Tematica din „Nu mă lăsa să mor” își găsește realitatea și în statisticile reale globale și din România, oferite de un raport realizat de Kantar pentru Asociația „Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor” – 1 din 6 persoane din întreaga lume este afectată de singurătate care, alături de izolarea socială, poate duce la îmbolnăvire și contribuie la 871.000 de decese înregistrate anual la nivel mondial – cât și la nivel național: 3 din 5 persoane vârstnice din mediul urban (65+ ani) trăiesc diferite forme de singurătate.

Filmat de-a lungul a 26 de zile în Eforie, Mangalia, Neptun, Olimp și București, „Nu mă lăsa să mor” are tot potențialul de a-ți da de gândit atât la propria moarte, cât și a modului în care-ți duci viața – ce rămâne cu tine la final, sau, cine rămâne cu tine până la final? 

– Experiența trăită de Ana Gheorghe cu vecina ei este nucleul filmului. Cum ați lucrat împreună, ca parteneri de viață și co-scenariști, pentru a transforma o întâmplare reală într-o poveste cinematografică? Și cum te-a impactat personal aceasta poveste, astfel încât să vrei să o transpui pe marile ecrane?
– Andrei Epure: Ana mi-a povestit despre vecina ei acum mult timp. Eram studenți la film, aveam vreo 20 de ani. Mi-am notat în carnet și așa a rămas câțiva ani. Cu timpul însă au apărut tot felul de schimbări și despărțiri în viețile noastre. Povestea vecinei a început să ne vorbească din ce în ce mai mult. 

În jurul acestei întâmplări reale am bricolat un context fictiv în care am încercat împreună să redăm senzația aceea inițială pe care a trăit-o Ana în copilărie, dar pătrunsă de anxietățile pe care le trăim acum ca adulți.

Sursa https://www.hotnews.ro