Tarife mai mari pentru comercianții care vând sucuri și popcorn pe stadion

Propunerea de majorare a fost înaintată Primăriei și Consiliului Local de conducerea Direcției de Sport și Agrement. 

Iar justificarea este faptul că ultimele majorări au fost efectuate în urmă cu zece ani. 

 

Propunerea se află în transparență decizională și urmează ca după termenul stabilit prin lege să intre în dezbateri în ședință de Consiliu Local. 

 

Se vor majora tarifele de utilizare a standurilor pentru activităţi comerciale din incinta Stadionului Municipal, fără TVA, după cum urmează:

 

  • a) tarif de rezervare a standului – 90 lei pentru 30 zile. Suma plătită conferă dreptul de rezervare a standului şi dreptul de depozitare a agregatelor frigorifice, în limita suprafeţei. Plata se efectuează anticipat, până la data de 25 a fiecărei luni sau precedenta zi lucrătoare, pentru luna următoare.
  • b) tarif pentru desfăşurarea activităţii – 330 lei pe zi. Suma se achită în ultima zi lucrătoare ce precede data de desfăşurare a activităţii, până la ora 12:00. 

 

TVA-ul se va aplica conform legislaţiei din momentul prestării serviciului. În urma aplicării cotei de TVA, valoarea tarifelor va fi rotunjită la întreg.

Vechea hotărâre care stabilea tarifele actuale adoptate în 2015 urmează să fie abrogată. 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare