Problema abandonului școlar rămâne pe agenda Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, chiar dacă datele din ultimii ani arată o scădere a numărului de elevi aflați în această situație sau în zona de risc.
Potrivit raportului privind starea învățământului botoșănean în anul școlar 2025-2026, în învățământul de masă au fost identificați 211 elevi declarați în abandon școlar sau risc de abandon, reprezentând 0,36% din populația școlară.
În urmă cu cinci ani, situația era mai dificilă.
În anul școlar 2021-2022 erau 405 elevi în abandon sau risc de abandon, adică 0,65%.
În 2022-2023 numărul a coborât la 268, iar în 2023-2024 la 219.
În anul școlar 2024-2025 au fost 217 elevi, iar în 2025-2026 cifra a ajuns la 211.
Datele arată astfel o reducere importantă față de situația raportată în urmă cu cinci ani, însă problema nu a dispărut.
Prevenirea și reducerea absenteismului și a părăsirii timpurii a sistemului de educație sunt trecute explicit în Planul managerial al ISJ Botoșani pentru anul școlar 2026-2027.
În același document, inspectoratul include printre direcțiile de acțiune prevenirea violenței și a consumului de substanțe periculoase sau interzise în școli.
Problemele elevilor aflați în risc urmează să fie urmărite și în cadrul inspecțiilor tematice programate în acest an școlar.