STUDIU: Chiar și cantități mici de alcool cresc riscul de demență, iar femeile sunt mai vulnerabile

Mult timp s-a crezut că un pahar de vin la cină sau o bere, în weekend cu prietenii, pot avea efecte benefice asupra sănătății. Cel mai amplu studiu realizat până acum contrazice însă această idee…

 

Mult timp s-a crezut că un pahar de vin la cină sau o bere, în weekend cu prietenii, pot avea efecte benefice asupra sănătății. Cel mai amplu studiu realizat până acum contrazice însă această idee și demonstrează că orice cantitate de alcool, indiferent cât de mică, crește riscul de demență.

Cercetarea, publicată în BMJ Evidence-Based Medicine, a analizat datele a peste jumătate de milion de persoane din cadrul UK Biobank și Million Veteran Programme din Statele Unite. R, două dintre cele mai mari baze internaționale de informații medicale și genetice, iar concluzia e că nu există un prag sigur pentru sănătatea creierului, când vine vorba de alcool. 

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), în 2024 România se afla pe locul al doilea în Uniunea Europeană la consumul de alcool, fiecare adult consumând 17,06 litri de alcool pur pe an, aproape dublu față de media europeană de 9,2 litri. În termeni concreți, asta înseamnă echivalentul a circa două pahare și jumătate de vin sau două halbe de bere în fiecare zi.

Institutul Național de Sănătate Publică raportează că 70% dintre românii de peste 15 ani au consumat alcool în ultimele 12 luni. Mai grav e că 35% dintre adulți depășesc lunar limita de consum intens, ajungând să bea 60 de grame de etanol pur odată. Mai mult de jumătate dintre bărbați (53%) recunosc acest comportament, în timp ce la femei procentul scade la 18%.

Nici adolescenții nu fac excepție. Studiul YRBSS din 2022 arată că șase din zece liceeni au băut alcool în ultimele 30 de zile, iar peste două treimi spun că au consumat cel puțin o dată. 

Timp de zeci de ani, studiile păreau să arate că un consum redus de alcool ar putea avea efecte protectoare asupra creierului. Persoanele care beau ocazional păreau mai puțin expuse riscului de demență decât cele care nu beau deloc. Noile dovezi arată însă că această concluzie a fost greșită.

Cercetarea publicată în BMJ Evidence-Based Medicine a folosit o metodă diferită, numită randomizare mendeliană, care analizează variații genetice pentru a stabili legături cauzale reale, nu doar corelații. Rezultatele au demonstrat că riscul de demență crește proporțional cu cantitatea de alcool consumată, inclusiv la niveluri considerate moderate.

„În studiile observaționale, părea că cei care beau puțin sunt mai protejați decât cei care beau mult sau deloc. În realitate, mulți dintre cei care renunță la alcool o fac din motive medicale, uneori chiar din cauza primelor semne de declin cognitiv”, a explicat Tara Spires-Jones, profesor la Universitatea din Edinburgh, Marea Britanie.

Fenomenul se numește cauzalitate inversă, o eroare frecventă în studiile anterioare. Alcoolul nu protejează creierul, ci unele persoane reduc consumul tocmai pentru că starea de sănătate începe să se deterioreze. Studiul arată că mulți dintre cei care au dezvoltat ulterior demență își diminuaseră deja consumul înainte de diagnostic, așa se explică impresia falsă, creată de cercetările mai vechi, despre un efect protector al alcoolului.

Pentru fiecare unitate standard în plus a consumului estimat genetic, probabilitatea de a dezvolta Alzheimer este mai mare cu 17%, iar riscul pentru orice formă de demență urcă la 23%. Această relație se menține chiar și după ce sunt luați în calcul factori precum educația, fumatul, indicele de masă corporală și statutul socio-economic.

Concret, o dublare a consumului de alcool prezis genetic, crește riscul de demență cu aproximativ 23%. „Persoanele care beau în medie trei pahare pe săptămână de-a lungul vieții au un risc cu 15% mai mare decât cele care consumă doar unul,” a precizat dr. Anya Topiwala, cercetător principal la Oxford Population Health. De asemenea, o predispoziție genetică dublă pentru tulburarea de consum de alcool este corelată cu o probabilitate mai mare, cu 16%, de a dezvolta demență.

Chiar dacă studiul nu demonstrează o relație cauzală directă, concluziile confirmă tiparul observat și în alte cercetări care indică o legătură constantă între consumul de alcool și deteriorarea cognitivă.

„Există suficiente date care arată o asociere constantă între consumul de alcool și riscul crescut de demență, iar cercetările de laborator confirmă efectul neurotoxic al alcoolului,” a subliniat Tara Spires-Jones.

Metoda genetică utilizată oferă o imagine mai amplă asupra efectelor alcoolului de-a lungul vieții, nu doar într-un moment izolat. Spre deosebire de studiile observaționale, bazate pe relatări și amintiri adesea inexacte, analiza genetică surprinde mai fidel impactul cumulativ al consumului asupra creierului.


Citește mai mult pe Hotnews.ro

Sursa https://www.hotnews.ro

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare

SuperLiga: Programul etapei a 22-a

Redacția Botoșăneanul

Dec 05, 2025