Prin intermediul instrumentului automatizat de analiză a declarațiilor, dezvoltat cu scopul de a facilita identificarea posibilelor incidente de integritate, inspectorii de la Agenția Națională de Integritate (ANI) au investigat și soluționat 18 cazuri privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.
Un astfel de caz a fost înregistrat și la Spitalul Municipal Dorohoi.
Persoana găsită în incompatibilitate se numește Vlad Vasiliu.
„În perioada deținerii funcției de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal Dorohoi, județul Botoșani a exercitat funcția de membru în organele de conducere ale unui partid politic.
Prevederi legale încălcate
178, alin. (1), lit. f) coroborat cu art. 187, alin. (13) din Legea nr. 95/2006”, arată Agenția Națională de Integritate într-un comunica de presă.
Spitalele de la Botoșani în vizorul Agenției de Integritate, o persoană găsită în incompatibilitate
Analiza extinsă a declarațiilor de avere și de interese, realizată prin intermediul sistemului de prelucrare big data, nu se limitează la un exercițiu descriptiv sau statistic.
Dincolo de date, acest instrument permite identificarea automată a unor corelații și suprapuneri relevante din perspectiva respectării regimului juridic al incompatibilităților, conflictelor de interese și evaluarea averii, generând autosesizări care direcționează activitatea operațională a inspectorilor către situații ce necesită verificări aprofundate.
Comparativ cu sesizările transmise prin canale tradiționale, acest mecanism contribuie la reducerea semnificativă a timpului de la autosesizare până la soluționare, cu mențiunea că o parte importantă a duratei totale este determinată de etapele procedurale obligatorii.
Semnalele rezultate din analiza automatizată nu constituie constatări în sine, ci reprezintă puncte de plecare pentru evaluări individuale, realizate de inspectori prin interpretarea documentată a datelor și aplicarea riguroasă a cadrului legal, astfel încât concluziile formulate să reflecte exclusiv rezultate fundamentate juridic.
Prin intermediul instrumentului automatizat de analiză a declarațiilor, dezvoltat cu scopul de a facilita identificarea posibilelor incidente de integritate, inspectorii au investigat și soluționat 18 cazuri privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.
Vezi AICI toate persoanele anchetate de ANI