Acasă > Știrea zilei > Șefă pe câteva luni numită la conducerea unei instituții din Botoșani

Șefă pe câteva luni numită la conducerea unei instituții din Botoșani

șefa noua la serviciul de arhive

Schimbare de conducere la o instituție publică din Botoșani.

 

A revenit fosta directoare

 

 

Este vorba despre Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Botoșani, care are o nouă șefă de la finalul lunii martie. Practic, una dintre cele mai longevive directoare din sistemul de stat botoșănean a revenit pe post în urma unei decizii „de la centru”.

 

Rodica Cracană a preluat din nou conducerea instituției la sfârșitul lunii martie, modificarea fiind anunțată și la Instituția Prefectului, unde a fost deja actualizată componența Colegiului Prefectural.

 

La Serviciul Județean al Arhivelor se practică împuterniciri periodice, fără a fi organizat un concurs pentru definitivarea pe post. Rodica Cracană a condus instituția timp de peste două decenii. Anterior acestei numiri, începând cu luna ianuarie a anului 2025, funcția de șef serviciu a fost ocupată de Camelia Diaconu.

 

Numire de scurtă durată

 

 

În ceea ce o privește pe Rodica Cracană, aceasta a fost pusă din nou la conducerea serviciului până pe 30 iunie 2026. Ulterior, cel mai probabil, va fi emisă o nouă delegare de la București.

 

Serviciul Judeţean Botoşani al Arhivelor Naţionale este o structură teritorială a Arhivelor Naţionale ale României care, la rândul lor, funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

 

Instituția își are sediul, începând cu anul 1991, pe strada Col. V. Tomoroveanu nr. 9, într-o clădire cu numeroase neajunsuri.

 

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare