Vremea se răcește și sunt anunțate ploi în majoritatea regiunilor țării, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.
În primele zile din interval, valorile termice se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei astfel că maximele vor fi în medie cuprinse între 28 și 32 de grade, iar minimele între 13 și 17 grade, apoi începând cu data de 25 septembrie acestea vor marca o scădere și se vor apropia treptat de mediile multianuale.
Temperaturile diurne vor fi în medie cuprinse între 18 și 26 de grade, cu cele mai ridicate valori în ziua de 25 septembrie, iar minimele se vor încadra în medie între 8 și 12 grade. În cea de-a doua săptămâna atât valorile termice diurne cât și cele de pe parcursul nopții nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta, iar media acestora va fi apropiată de cea specifică perioadei.
Maximele diurne vor fi în general cuprinse între 20 și 24 de grade, iar cele minime se vor situa în medie între 6 și 10 grade, potrivit mediafax.ro
Probabilitatea pentru ploi va fi temporar mai ridicată în intervalul 26-30 septembrie.
În primele două zile valorile termice diurne vor fi în medie de 24…25 de grade, apoi vor fi în scădere până în ziua de 25 septembrie spre valori în medie de 17…19 grade (valori normale pentru această perioadă). În ceea ce privește valorile termice nocturne acestea în primele zile vor avea variații ușoare de la o zi la alta și vor fi în medie de 10…13 grade, iar în noaptea de 26 spre 27 septembrie vor marca o scădere spre valori în medie de 4…6 grade, caracterizând o vreme răcoroasă. În cea de-a doua săptămână valorile de temperatură nu se vor modifica semnificativ, astfel că maximele termice vor fi în medie de 17…19 grade, iar cele minime în general între 4 și 8 grade.
În prima săptămână valorile termice vor marca o scădere treptată de la temperaturi maxime mai ridicate decât cele climatologic specifice, respectiv de la valori în medie de 18…20 de grade, spre valori medii de 9…12 grade, iar cele minime vor scădea de la valori medii de 8…10 grade spre o medie în jurul a 2 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile de temperatură nu vor avea variații semnificative și se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice pentru această perioadă, astfel că maximele vor fi în medie de 8…12 grade, iar media minimelor va fi de 0…4 grade.
Începând cu ziua de 25 septembrie, probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată până spre finalul intervalului.