Școală de vară cu studenți din toate colțurile lumii la Universitatea ”Ștefan cel Mare”, prevenirea plagiatului în prim plan – VIDEO 

În cadrul proiectului ”Cultivarea stimei de sine la studenți. Strategii și politici organizaționale pentru educație de calitate și democrație participativă” (SPOECDP) pe care Universitatea ”Ștefan cel Mare” (USV) îl implementează cu fonduri de la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, instituția de învățământ din Suceava a găzduit o întâlnire cu peste 60 de studenți din întreaga lume.

 

 

”ENAI Academic Integrity Summer School 2025” 

 


Cum unul dintre scopurile principale al proiectului coordonat de prof.univ.dr. Bogdan Popoveniuc, directorul Școlii Doctorale de Științe Socio-Umane și al Centrului de Cercetări în Etică Aplicată, îl constituie creșterea sensibilității etice în procesul educațional și în cercetarea științifică, universitatea suceveană a organizat Școala de Vară Internațională a Studenților Doctoranzi ”ENAI Academic Integrity Summer School 2025”. 


Acțiunea s-a desfășurat în perioada 18 – 23 August, în colaborare cu ENAI (European Network for Academic Integrity) și în parteneriat cu PUPP (Partnership Plagiarism Prevention / Partenariat prévention du plagiat).

 

Timp de cinci zile, peste 60 de studenți și lectori s-au întâlnit față în față pentru dezbateri pe tema plagiatului și a utilizării inteligenței artificiale. 


”Ce este Rețeaua Europeană pentru Integritate Academică și ce poate face pentru tine?” și ”Dezvoltarea mea profesională în domeniul bioeticii” au fost doar două dintre temele abordate.

 

 

(I)moralitate în utilizarea AI

 


Amintita școală de vară este completată cu implementarea unui sistem permanent de verificare a producției științifice din cadrul USV pentru a depista și preveni cazurile de plagiat.


Rolul central pe care etica și prevenirea plagiatului îl ocupă în proiectul SPOECDP este rezultatul unor cercetări efectuate la nivelul universității, care au evidențiat că, din cauza presiunii cerințelor ridicate, a dificultăților de învățare la anumite materii și a motivației scăzute, unii studenți sunt predispuși să adopte calea conduitelor neetice, una dintre cele mai frecvente fiind utilizarea imorală a inteligenței artificiale. 

 

 

Nou înființata Facultate de Medicină de la Suceava așteaptă studenți din Botoșani: Creșterea calității actului medical în nord-estul României

 

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare