Salman Rushdie afirmă că inteligența artificială (AI) nu are niciun rol de jucat în literatură, cinema sau în orice altă formă de povestire, respingând această tehnologie ca fiind fundamental incapabilă de originalitate, relatează revista Variety.
„Niciunul. Zero”, a declarat Rushdie pentru Variety după ce a fost întrebat ce rol ar trebui să joace inteligența artificială în creația artistică.
„Nu este utilă pentru activitatea creativă, pentru că AI nu are capacitatea de a fi originală. Ceea ce poate face este să absoarbă cantități uriașe de informații și să producă versiuni ale acestora. Dar ceea ce nu poate face este ceva ce nimeni nu a mai făcut până acum. Iar asta este arta: să găsești lucruri pe care oamenii nu le-au mai făcut înainte. Așa că, sincer, interesul meu pentru AI este sub zero”, a explicat scriitorul britanico-american.
Rushdie, în vârstă de 79 de ani, a făcut aceste declarații înainte de a primi la Londra miercuri cea de-a 14-a distincție Cultural Honor acordată de organizația culturală Liberatum.
„Arta, în cea mai bună formă a ei, înseamnă mult mai mult decât divertisment”, a spus Rushdie. „Este provocatoare. Iar când îi provoci pe oameni, uneori nu le place, dar tocmai acesta este un motiv în plus să o faci”, a subliniat el.
Rushdie a vorbit și despre stadiul adaptărilor cinematografice ale propriilor romane, remarcând că puține dintre operele sale au ajuns pe ecran, în ciuda interesului constant al industriei. El indică filmul „Midnight’s Children” din 2012, pe care l-a adaptat chiar el împreună cu regizoarea Deepa Mehta, drept o rară excepție de care a fost mulțumit.
Rushdie spune că adaptarea pentru televiziune a romanului „Midnight’s Children”, anunțată anterior și realizată împreună cu cineastul Vishal Bhardwaj, nu a mai fost dusă la bun sfârșit.
Sursa https://www.hotnews.ro