Acasă > Stiri Botosani > S-a adjudecat! O firmă din Iași lucrează la documentația tehnică pentru noul stadion

S-a adjudecat! O firmă din Iași lucrează la documentația tehnică pentru noul stadion

Primarul Cosmin Andrei a anunțat firma câștigătoare pentru serviciile de elaborare a Documentației Tehnice (D.A.L.I.) reabilitare, modernizare, dotare și extindere a Stadionului Municipal.

 

S-a semnat deja contractul cu S.C. FILIPS ART DESIGN SRL, o firmă din Iași.

 

Odată finalizată, documentația va fi trimisă la Compania Națională de Investiție (CNI).

 

„Am semnat contractul pentru documentația de la stadion. Avem o firmă câștigătoare care de asemenea s-a apucat de realizarea proiectului tehnic pentru D.A.L.I .Stadion Municipal, documentație pe care o vom trimite la CNI pentru reabilitarea stadionului, organizarea licitației pentru proiectare și lucrări”,

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.

 

Suma prevăzută pentru realizarea acestei documentații a fost 600.000 de lei cu tot cu TVA, însă licitația a fost adjudecată cu aproape 270.000 de lei.

 

„Am încredere că este o firmă serioasă și nu mai reziliem contractul așa cum am făcut-o rândul trecut. Termenul de proiectare: trei luni. Am semnat ordinul de începere și se lucrează la această documentație după care așa cum am spus o vom trimite la CNI”,

Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.

 

Cerința impusă de Primăria Botoșani este ca extinderea, dotarea și modernizarea să transforme actuala arenă într-una cu tribune acoperite și cu o capacitate netă de minim 10.000 -12.000 de locuri.

 

Municipalitatea a solicitat ca DALI (Documentație de Avizare pentru Lucrări de Intervenție) să propună, pe lângă funcțiunea principală de stadion pentru fotbal, și alte tipuri de utilizări sportive și non-sportive, conferind un caracter multifuncțional investiției, prin posibilitățile avute în vedere pentru evenimente culturale, sociale etc.

 

Declarația zilei 16 iulie 2026 

Gabriela Erdic

Jul 16, 2026

Poza zilei 16 iulie 2026 

Gabriela Erdic

Jul 16, 2026