La întalnire vor participa 41 de comisari şefi din ţară care vor discuta activitatea fiecărei unităţi în parte, şi vor avea în vedere şi analizarea inspecţiilor de control.
La ultima convocare de acest gen, judeţul Botoşani a ieşit pe locul 4 pe ţară în clasamentul comisariatelor privind activitatea de inspecţie şi control.
Perioadă în care în fruntea instituţiei era actualul comisar şef, Rodica Zelincă.
Între timp, locul acesteia a fost ocupat de către social-democratul, Răzvan Rotaru, aflat de mai bine de o lună de zile în concediu medical.
„Se va face o analiză a activităţii de inspecţie şi control pe domeniul poluării şi a biodiversităţii, precum şi stadiul implementării Hotărîrii de Guvern cu privire la transferul de personal de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului către Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani.Cursă nouă de pe Aeroportul Iași din luna mai
Apr 12, 2026
CÂT câștigă un pompier, sporurile fac diferența
Apr 12, 2026