Consiliul Județean Suceava continuă investițiile în aparatura medicală de la Spitalul Clinic Județean.
Echipamente în valoare de peste 3,2 milioane de lei au fost livrate și puse în funcțiune recent în cadrul a două proiecte europene transfrontaliere derulate de Consiliul Județean Suceava.
Noile dotări au ajuns la Secția de Neurochirurgie și la Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie.
La Secția de Recuperare, pacienții vor beneficia de două echipamente robotizate care îi ajută să își recapete mobilitatea după afecțiuni neurologice sau ortopedice.
Unul dintre echipamente asistă pacientul în timpul mersului și îl ajută să reînvețe pașii în condiții de siguranță. Celălalt este folosit pentru recuperarea membrelor superioare și îi sprijină pe pacienți să își recâștige, treptat, mobilitatea și funcționalitatea brațului.
Aceste terapii moderne sunt adaptate fiecărui pacient și pot avea un rol important în procesul de recuperare.
Cele două echipamente completează dotările achiziționate prin proiectul european BLOOM, prin care Secția de Recuperare a mai primit aparatură pentru electroterapie și ultrasunete, un exoschelet robotizat pentru recuperarea mersului și un laser robotizat de înaltă terapie.
Tot recent, prin proiectul european NEURO KIDS, Secția de Neurochirurgie a fost dotată cu echipamente moderne care îi ajută pe medici să intervină cu mai multă precizie și cu riscuri mai mici, inclusiv în urgențele pediatrice.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe , a declarat că aceste investiții înseamnă, înainte de toate, șanse mai bune pentru pacienți:
„Pentru mine, aceste investiții înseamnă, înainte de toate, șanse mai bune pentru pacienți. Înseamnă medici care au la dispoziție aparatură modernă, intervenții mai sigure, recuperare mai eficientă și oameni care pot fi îngrijiți mai bine, aici, acasă, la Suceava. Vom continua să investim în Spitalul Clinic Județean, pentru ca sucevenii să aibă acces la servicii medicale cât mai bune, aproape de casă”, a transmis Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.