Proiectul privind majorarea tarifelor pentru gestionarea deșeurilor din județul Botoșani revine pe ordinea de zi a Consiliului Județean, după ce Valeriu Iftime l-a retras în ședința precedentă.
Documentația transmisă pentru analiză păstrează însă aceleași valori propuse inițial de operatorul Diasil Service, fără reduceri ale scumpirilor care au stârnit controverse.
A fost convocată mâine, 10 noiembrie 2026, prin mijloace electronice. Începe la ora 10:00.
Cea mai mare creștere vizează sortarea deșeurilor reciclabile. Tariful ar urma să urce de la 476,39 lei la 1.008,45 lei pe tonă, fără TVA, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ 111,7%.
Și celelalte două servicii pentru care Diasil solicită majorări rămân la aceleași valori. Tariful pentru transferul și transportul deșeurilor menajere ar urma să crească de la 105,95 lei la 120,72 lei pe tonă, iar cel pentru depozitarea deșeurilor la Centrul Integrat de Management al Deșeurilor de la Stăuceni, de la 140,10 lei la 176,33 lei pe tonă.
În consecință, costul cumulat pentru transfer, transport și depozitare ar ajunge la 297,05 lei pe tonă, față de 246,05 lei în prezent. Totodată, componenta județeană folosită la stabilirea taxei speciale de salubrizare ar crește de la 296,05 lei la 347,05 lei pe tonă.
Propunerile au fost contestate în ședința precedentă, în special din cauza majorării de peste 111% a tarifului pentru sortarea deșeurilor reciclabile. Valeriu Iftime a decis atunci retragerea proiectului și a anunțat că dorește discuții cu primarii și cu reprezentanții ADI Ecoproces, pentru a analiza costurile și impactul asupra bugetelor locale.
În documentația proiectului sunt invocate creșterea prețurilor la combustibili, lubrifianți, piese de schimb și materiale consumabile, majorarea cheltuielilor salariale, dar și costurile aferente instalației de colectare și ardere controlată a gazului de depozit. Pentru sortare sunt menționate și cheltuielile legate de valorificarea energetică a deșeurilor.
Din proiectul de hotărâre pus la dispoziție pentru noua dezbatere nu rezultă însă modificări ale tarifelor față de varianta prezentată în octombrie. Toate valorile propuse au rămas aceleași.
Dacă proiectul va fi aprobat, noile tarife ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Valorile prezentate sunt fără TVA.