Acasă > Stiri Botosani > Risc maxim, salarii „minime”: Comisarii care reclamă că sunt pe ultimul loc la bani

Risc maxim, salarii „minime”: Comisarii care reclamă că sunt pe ultimul loc la bani

salarii garda de mediu

Comisarii care reclamă că sunt la coada clasamentului în privința salariilor.

 

Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu reclamă că salariaţii din instituţie sunt în primele trei categorii la capitolul risc profesional, dar la coada clasamentului în privinţa motivării salariale şi statututlui.

„Într-o analiză comparativă a funcţiilor publice din România, noi, comisarii de mediu ne situăm in top 3 la capitolul risc profesional şi responsabilitate publică, dar foarte jos la capitolul protecţie instituţională, statut şi motivare salarială. Această disproporţie este una dintre marile vulnerabilităţi ale sistemului.  Cum să luptăm eficient cu criminalitatea de mediu în condiţiile în care, potrivit draftului Legii Salarizării, un comisar de mediu va avea un venit sub cel aflat în plată la 1 ianuarie 2026?!?”, au transmis, joi, reprezentanţilor Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, conform News.ro. 

Potrivit acestora, activitatea comisarilor de mediu implică:  controale operative în teren, deseori în zone izolate sau ostile confruntarea cu interese economice importante (deşeuri, exploatări, balastiere, poluatori industriali), presiuni politice şi administrative, expunere la ameninţări, intimidări şi litigii răspundere personală pentru decizii cu impact economic major intervenţii în situaţii de poluare accidentală sau infracţionalitate de mediu (instalatii chimice, zone cu arderi ilegale).