Reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni nu se rezumă la executarea muncii neremunerate în folosul comunității. Lipsa calificărilor, nivelul redus de studii și dificultățile financiare sunt obstacole care le pot împiedica să obțină un loc de muncă stabil. Problemele au fost semnalate de Valentina Olariu, șefa Serviciului de Probațiune Botoșani, în cadrul conferinței „Munca – instrument al reintegrării sociale a deținuților”, organizată la Penitenciarul Botoșani.
Valentina Olariu a subliniat că Serviciul de Probațiune Botoșani are o colaborare foarte bună cu celelalte instituții, inclusiv cu Penitenciarul Botoșani, în ceea ce privește munca neremunerată în folosul comunității.
Dificultățile apar însă atunci când persoanele aflate în supravegherea serviciului au obligația de a urma un curs de calificare, dar nu au un loc de muncă și nici resursele necesare pentru a-și construi un parcurs profesional.
„Aceste categorii, de obicei, sunt categorii vulnerabile și nu reușim să găsim soluții pentru că nivelul de studii sau vârsta sau cumva resursele financiare, materiale ale acestor persoane nu permit”, a explicat Valentina Olariu.
În opinia șefei Serviciului de Probațiune Botoșani, este nevoie de o abordare aplicată, prin care instituțiile să identifice soluții adaptate situației acestor persoane. O posibilă direcție este consolidarea colaborării cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, astfel încât cei aflați în probațiune să poată beneficia de sprijin pentru calificare și integrare profesională.
„Ar trebui, probabil, să găsim alte soluții și să discutăm aplicat Serviciul de Probațiune împreună cu AJOFM”, a afirmat aceasta.
O altă problemă importantă este cea a persoanelor care au lucrat sau lucrează deja, au acumulat experiență practică, dar nu dețin un certificat care să le ateste competențele. În lipsa documentului, acestea pot întâmpina dificultăți în obținerea unui loc de muncă mai bun sau a unui salariu mai mare.
Șefa Serviciului de Probațiune a atras atenția că certificarea competențelor ar putea reprezenta o șansă reală pentru această categorie, însă costurile sunt greu de suportat de către persoanele cu resurse financiare limitate.
„Avem în evidența Serviciului de Probațiune foarte multe persoane care ar putea, care lucrează, au lucrat, au experiență, în schimb nu au acest certificat care să le permită să fie angajați [...] pe un salariu mai mare sau să găsească un loc de muncă mai bun”, a declarat Valentina Olariu.
Problema este că tocmai persoanele care ar avea nevoie de această oportunitate nu își permit întotdeauna să plătească pentru certificare sau pentru cursurile de calificare.
„Categoria noastră de persoane nu își permite să obțină acest certificat. Cei care își permit, îl obțin de obicei sau fac cursurile de calificare”, a explicat șefa Serviciului de Probațiune Botoșani.
În acest context, Valentina Olariu consideră că trebuie găsite mecanisme prin care persoanele vulnerabile să fie sprijinite financiar pentru a putea accesa serviciile de certificare a competențelor.
„Va trebui să găsim aici o soluție prin care să putem sprijini să își permită și să acceseze aceste servicii. Deci aici ar fi drumul pe care ar trebui să-l deschidem”, a concluzionat aceasta.
Serviciul de Probațiune se îngrijește de reintegrarea persoanelor aflate în proces de reabilitare. Astfel, pentru ca o persoană să își poată construi un nou început, este nevoie nu doar de obligații și supraveghere, ci și de oportunități reale de calificare și de acces pe piața muncii.