Revoltă la spitalul unde a murit și o fetiță din Botoșani: Șefa ATI acuzată că a cerut ascunderea probelor 

În plin scandal şi anchetă privind moartea celor 8 copii uciși de o bacterie în Spitalul de Pediatrie "Sfânta Maria" din Iași apar informaţii revoltătoare în spaţiul public.

 

Şefa ATI le-ar fi cerut asistentelor să modifice foi şi caiete de observaţie, pentru a distruge probe vitale în dosar.

 

Este vorba mai ales de caietul de observații de pe secție, în care sunt trecute diverse informații și date cu privire la fiecare pacient în parte, și acolo ar scrie inclusiv faptul că această șefă de secție ar fi cerut mutarea unui pacient infectat cu bacterii care, în cele din urmă, au ucis 8 copii, de pe o secție pe cealaltă, deși în corpul A încă nu existau cazuri de infectare, şi asta ar fi putut duce la răspândirea respectivei bacterii pe secție și, ulterior, la decesul acestor copii, potrivit observatornews.ro 

 

Deocamdată rămâne de văzut dacă vor fi luate măsuri împotriva acesteia. Ar fi fost chemată deja în fața anchetatorilor pentru a lămuri situația de acolo, dar nici până în acest moment nu s-ar fi făcut o modificare cu privire la funcția pe care o deține, deși s-a anunțat în mod repetat că nu va mai fi șefa acestei secții.

 

Rămâne de văzut dacă se va lua vreo măsură și în acest sens. Conducerea unității sanitare nu a mai oferit lămuriri suplimentare cu privire la cazul de pe secția de terapie intensivă. Vă reamintesc: la sfârșitul lunii septembrie, opt copii și-au pierdut viața la Spitalul de Pediatrie din Iași, după ce au luat o bacterie intraspitalicească pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

 

Abonament BT Pătrat Mov

Abonează-te, citește Botosaneanul.ro fără reclamă și comentează cât vrei

Autentificare