Acțiune a polițiștilor organizată în cel de-al doilea municipiu al județului.
La data de 6 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr.6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni și polițiști din cadrul Poliției de Frontieră au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea infracțiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi și a zonelor limitrofe.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 70 de persoane și verificate 59 de autovehicule. În urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 25.000 lei.
În același context, au fost reținute 3 permise de conducere.